REGULAMENTUL FESTIVALULUI

 

1. ARGUMENT: Ideea Festivalului de pricesne «Blândul Păstor» a pornit de la dorinţa de a-i cunoaște în primul rând pe tineri și a-i face să se apropie mai mult de Sfânta Biserică, mai ales prin intermediul cântecelor (pricesnelor) închinate lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau sfinților, creații muzicale autentic românești. Există multe valori în rândul tinerilor, iar noi avem datoria să le identificăm, să le cunoaștem şi să le promovăm. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la prima ediție a acestui Festival, în anul 2011, au participat elevi de la cele două școli gimnaziale aflate pe raza parohiei Apărătorii Patriei II și câteva enoriașe ale acestei parohii. Ulterior, și-au exprimat dorința și au participat la Festival și elevi de la alte școli și interpreți care locuiesc în alte parohii.

2. ORGANIZATOR: Parohia Apărătorii Patriei II

3. OBIECTIV: Festivalul de pricesne «Blândul Păstor» are ca obiectiv descoperirea tinerilor și a adulților talentați în domeniul interpretării muzicii religioase autentic românești, oferirea spațiului liturgic pentru a lăuda pe Dumnezeu, potrivit darului primit și promovarea acestora în sânul comunității creștine.

3. LOCUL DE DESFĂȘURARE: Semifinala și Finala Festivalului se vor desfășura în cerdacul Parohiei Apărătorii Patriei II, str. Lunca Bârzești Nr.3, Cartierul Berceni, București.

4. SECȚIUNILE FESTIVALULUI: Secțiunea I : «Până în 15 ani» ; Secțiunea II : «Peste 15 ani».

5. INTERPRETARE VOCALĂ: Concurenții vor interpreta o singură melodie (priceasnă), solo sau în grup, cu sau fără acompaniament. Durata pieselor nu poate depăși 4 minute. În finală vocea va fi live.

6. PRESELECȚIA CONCURENȚILOR: Aceasta va avea loc la sediul fiecărei parohii participante, sau la sediul parohiei organizatoare a Festivalului. Dacă s-a organizat preselecția la sediul fiecărei parohii participante, concurenții clasați pe primele trei locuri, de la fiecare secțiune, vor intra în semifinală. Parohiile participante vor trimite, organizatorului, de îndată ce s-a încheiat preselecția, lista concurenților care au participat la preselecție, evidențiindu-se concurenții care s-au clasat pe primele trei locuri de la fiecare secțiune. Dacă nu s-a organizat preselecția la fiecare parohie participantă, preselecția se va face, cel mai târziu cu două săptămâni înainte de finala Festivalului, la sediul parohiei organizatoare.

7. SEMIFINALA FESTIVALULUI : Înainte de a intra în semifinală, concurenții vor completa o Fișă de înscriere cu datele personale ale interpretului, ale profesorului îndrumător, precum și titlul piesei; concurenții își vor asuma răspunderea privind drepturile de autor, precum și obligațiile privind utilizarea pozelor și a înregistrărilor audio/video de la Festival, de către organizator.

Semifinala (preselecția) va stabili piesele care vor intra în Finală, precum și ordinea intrării concurenților pe scenă. În Semifinală concurenții vor fi verificați dacă au învățat textele pieselor pe dinafară; dacă vor avea ezitări în evoluția interpretării, aceștia vor fi eliminați.  Piesele muzicale care nu au legătură cu genul Festivalului sau nu se ridică la nivelul unui concurs, cu acest prilej vor fi eliminate. Orice abatere de la programul Festivalului va duce la descalificarea concurentului.

În cazul în care nu a avut loc preselecția la sediul fiecărei parohii participante, preselecția candidaților se va face în cadrul Semifinalei de către parohia organizatoare.

8. FINALA FESTIVALULUI. Finala Festivalul de pricesne «Blândul Păstor» se va desfășura, anual, în data stabilită de către organizator; înainte de Finală, concurenții vor participa, în cerdacul Parohiei Apărătorii Patriei II, la repetiții, la datele și orele comunicate de organizator. În caz de neparticipare la repetiții, concurenții vor fi descalificați. În Finală vor intra cel mult 18 piese muzicale, pentru ambele secțiuni ale Festivalului. 

9. JURIUL FESTIVALULUI. Din juriu pot face parte compozitori, membri sau nemembri ai vreunei uniuni de creație, realizatori radio-tv, interpreți, textieri, ziariști, preoți, precum şi reprezentanți ai organizatorului; la jurizare se va tine cont de: calitățile vocale și interpretative ale concurentului (intonație, calitatea timbrului vocal, stilul interpretativ, originalitate, dicție, sensibilitate). Notarea pieselor se va face de către fiecare membru al juriului; centralizarea rezultatelor se va face de către organizator; deciziile juriului, rămase definitive și comunicate de către organizator sunt de necontestat; nici organizatorul şi nici juriul nu sunt vinovați în cazul unei acuzații ulterioare de plagiat. De acest lucru este responsabil direct şi în totalitate concurentul.

10. OBLIGAŢIILE CONCURENȚILOR. Să respecte prevederile regulamentului Festivalului; să accepte, prin semnarea Fișei de înscriere, cesionarea drepturilor de difuzare a pieselor, în orice format, organizatorului; lipsa semnări fișei de înscriere, duce automat la eliminarea concurentului din concurs; concurenții trebuie să se încadreze în limitele de vârstă menționate pentru fiecare secțiune a Festivalului; piesele interpretate de concurenți trebuie să fie din repertoriul muzical românesc; ținuta concurenților trebuie să fie decentă, dacă este posibil să poarte costum popular; în vederea organizării Festivalului, în cazul că participă și alte parohii, acestea vor contribui benevol la susținerea cheltuielilor Festivalului.

11. OBLIGAŢIILE ORGANIZATORULUI. Organizează şi pune la dispoziție spațiul de desfășurare al Festivalului; asigură sonorizarea Festivalului; acordă următoarele diplome și premii: premiul I, II și III pentru fiecare secțiune a Festivalului și Mențiunea I, II și III pentru fiecare secțiune a Festivalului; Premiul de popularitate și Marele Premiu al juriului, care vor fi acordate doar o singură dată. Fiind o acțiune culturală de factură creștină, premiile nu vor avea o conotație pecuniară, ci una simbolică. În eventualitatea participării unor sponsori la Festival, premiile vor fi reconsiderate. Organizatorul nu își asuma responsabilitatea în privința drepturilor de autor ale pieselor prezentate în concurs.

12. MASS MEDIA. În vederea acreditării, instituțiile media vor transmite o cerere de acreditare la Comisia de organizare a Festivalului, pe adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Melodiile premianților vor fi postate în format audio - video, pe site-ul parohiei Apărătorii Patriei II și pe youtube.

* * *

Sperăm ca această acțiune pastoral misionară, anuală, să aibă impact în rândul elevilor și enoriașilor, descoperind valori muzicale și religioase deosebite, care merită a fi promovate prin toate mijloacele.

Alte detalii privind organizarea Festivalului, se pot obține de la Comitetul de organizare al acestuia (www.sfantulambrozie.ro).

 

COMITETUL DE ORGANIZARE

PREŞEDINTE

Paroh Pr. MIRCEA ALEXĂ UȚĂ

 

7 decembrie 2018 – Lansarea Albumului de colinde «Colindăm Pruncului Iisus»

Dec 07, 2018
După oficierea Sfintei Liturghii, cu prilejul hramului comunității noastre parohiale, părintele Cosmin a ținut cuvântul de învățătură și apoi a făcut o prezentare a Albumului audio de colinde:…

7 decembrie 2018 – Sf. Ierarh Ambrozie al Mediolanului – Hramul bisericii

Dec 07, 2018
Ca în fiecare an, pe 7 decembrie, parohia noastră își prăznuiește sfântul ocrotitor, pe Sfântul Ierarh Ambrozie al Mediolanului. În seara zilei a fost oficiat Sfântul Maslu și slujba sfințirii…

1 decembrie 2018 - Calendarul pastoral al parohiei pe luna decembrie

Dec 07, 2018
Data Eveniment 1 S – Marea Unire 2 D – Aniversare zi de nastere dna Mihaela Ciocarlan 6 J – Sf. Nicolae. Concert colinde 7 V – Hram - Sfântul Ambrozie 9 D – aniversare zi de nastere dl. Gavrilă…

1 decembrie 2018 – Vernisajul expoziției de lucrări dedicate Marii Uniri, la parohia noastră

Dec 01, 2018
Comisia de cultură a Comitetului Parohial, în coordonarea doamnei Mihaela Popa, a organizat sâmbătă 1 decembrie 2018, la orele 12.30, vernisajul expoziției de lucrări executate de copiii și tinerii…

1 decembrie 2018 – Slujba de Te Deum oficiată în biserica parohială, cu prilejul Marii Uniri

Dec 01, 2018
Sâmbătă 1 decembrie 2018, la orele 10.00, clopotele bisericii noastre parohiale au răsunat îndelung in cartierul Berceni - Apărătorii Patriei, vestind împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire de la…

1 decembrie 2018 - Clopotele bisericilor ortodoxe din România vor răsuna în amintirea Marii Uniri

Noi 30, 2018
La 100 ani de la Marea Unire, sâmbătă, 1 Decembrie 2018, clopotele lăcașurilor de cult ortodoxe din România vor răsuna la ora 10:00, timp de trei minute, în amintirea Marii Uniri, anunță Biroul de…

28 noiembrie 2018 – Spectacol la Palatul Național al Copiilor, dedicat Centenarului

Noi 30, 2018
Protoieria Sector IV Capitală organizează luni 3 decembrie 2018, la Palatul Național al Copiilor, ora 17.00, spectacolul aniversar denumit Doamne, ocrotește-i pe români! Vor urca pe scenă grupuri…

26 noiembrie 2018 - Până când se pot închina pelerinii în Sfântul Altar al Catedralei Naționale

Noi 30, 2018
Pelerinii care au participat duminică la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului vor putea să se închine în lăcașul de cult şi în Sfântul Altar după încheierea Sfintei Liturghii. De asemenea,…

25 noiembrie 2018 – Aniversarea zilei de naștere a părintelui paroh Mircea Uță

Noi 30, 2018
Duminică 25 noiembrie 2018, zi în care a fost sfințită Catedrala Națională, comunitatea parohială ambroziana l-a serbat pe preotul paroh Mircea Uță, la împlinirea vârstei de 55 de ani de viață. După…

25 noiembrie 2018 – Actul de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului

Noi 30, 2018
Actul de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, citit după oficierea slujbei de târnosire din 25 noiembrie 2018 de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, semnat…

25 noiembrie 2018 – Programul Sfințirii Catedralei Naționale

Noi 30, 2018
Vineri, 23 noiembrie 2018, la ora 12.45, la Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va întâmpina pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, însoțit de o delegație a…

11 noiembrie 2018 – Cununia religioasă a tinerilor Ana Maria Vasilățeanu și Eugen Gheorghe

Noi 16, 2018
Duminică 11 noiembrie 2018, biserica parohială, îmbrăcată în haine de sărbătoare, a primit pe tinerii Ana Maria Vasilățeanu și Eugen Gheorghe, pentru a depune în fața Sfântului Altar jurământul de…