ORGANIZAREA FESTIVALULUI DE PRICESNE «BLÂNDUL PĂSTOR»

din data de 1 iunie 2014

  1. În perioada 8-21 mai 2014 fiecare parohie participantă va organiza campania de învățare a pricesnelor cu elevii din școli (cu ajutorul profesorilor de muzică sau de religie) și cu enoriașii talentați din parohie. Aceștia vor pregăti o priceasnă (o cântare religioasă din folclorul autentic românesc, nu rus, nu grec etc., gen Blândul Păstor, Cruce sfântă părăsită, Așa grăiește Domnul slavei etc., se găsesc o mulțime pe youtube). Priceasna poate fi interpretată solo sau în duet, acompaniată sau nu de cor. Duetul va purta un nume (nu Popescu si Ionescu, ci Armonia divina etc.). Diploma se va da pe duet nu pe persoană, în acest caz.

REGULAMENTUL FESTIVALULUI

 

1. ARGUMENT: Ideea Festivalului de pricesne «Blândul Păstor» a pornit de la dorinţa de a-i cunoaște în primul rând pe tineri și a-i face să se apropie mai mult de Sfânta Biserică, mai ales prin intermediul cântecelor (pricesnelor) închinate lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau sfinților, creații muzicale autentic românești. Există multe valori în rândul tinerilor, iar noi avem datoria să le identificăm, să le cunoaștem şi să le promovăm. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la prima ediție a acestui Festival, în anul 2011, au participat elevi de la cele două școli gimnaziale aflate pe raza parohiei Apărătorii Patriei II și câteva enoriașe ale acestei parohii. Ulterior, și-au exprimat dorința și au participat la Festival și elevi de la alte școli și interpreți care locuiesc în alte parohii.

2. ORGANIZATOR: Parohia Apărătorii Patriei II

3. OBIECTIV: Festivalul de pricesne «Blândul Păstor» are ca obiectiv descoperirea tinerilor și a adulților talentați în domeniul interpretării muzicii religioase autentic românești, oferirea spațiului liturgic pentru a lăuda pe Dumnezeu, potrivit darului primit și promovarea acestora în sânul comunității creștine.

3. LOCUL DE DESFĂȘURARE: Semifinala și Finala Festivalului se vor desfășura în cerdacul Parohiei Apărătorii Patriei II, str. Lunca Bârzești Nr.3, Cartierul Berceni, București.

4. SECȚIUNILE FESTIVALULUI: Secțiunea I : «Până în 15 ani» ; Secțiunea II : «Peste 15 ani».

5. INTERPRETARE VOCALĂ: Concurenții vor interpreta o singură melodie (priceasnă), solo sau în grup, cu sau fără acompaniament. Durata pieselor nu poate depăși 4 minute. În finală vocea va fi live.

6. PRESELECȚIA CONCURENȚILOR: Aceasta va avea loc la sediul fiecărei parohii participante, sau la sediul parohiei organizatoare a Festivalului. Dacă s-a organizat preselecția la sediul fiecărei parohii participante, concurenții clasați pe primele trei locuri, de la fiecare secțiune, vor intra în semifinală. Parohiile participante vor trimite, organizatorului, de îndată ce s-a încheiat preselecția, lista concurenților care au participat la preselecție, evidențiindu-se concurenții care s-au clasat pe primele trei locuri de la fiecare secțiune. Dacă nu s-a organizat preselecția la fiecare parohie participantă, preselecția se va face, cel mai târziu cu două săptămâni înainte de finala Festivalului, la sediul parohiei organizatoare.

7. SEMIFINALA FESTIVALULUI : Înainte de a intra în semifinală, concurenții vor completa o Fișă de înscriere cu datele personale ale interpretului, ale profesorului îndrumător, precum și titlul piesei; concurenții își vor asuma răspunderea privind drepturile de autor, precum și obligațiile privind utilizarea pozelor și a înregistrărilor audio/video de la Festival, de către organizator.

Semifinala (preselecția) va stabili piesele care vor intra în Finală, precum și ordinea intrării concurenților pe scenă. În Semifinală concurenții vor fi verificați dacă au învățat textele pieselor pe dinafară; dacă vor avea ezitări în evoluția interpretării, aceștia vor fi eliminați.  Piesele muzicale care nu au legătură cu genul Festivalului sau nu se ridică la nivelul unui concurs, cu acest prilej vor fi eliminate. Orice abatere de la programul Festivalului va duce la descalificarea concurentului.

În cazul în care nu a avut loc preselecția la sediul fiecărei parohii participante, preselecția candidaților se va face în cadrul Semifinalei de către parohia organizatoare.

8. FINALA FESTIVALULUI. Finala Festivalul de pricesne «Blândul Păstor» se va desfășura, anual, în data stabilită de către organizator; înainte de Finală, concurenții vor participa, în cerdacul Parohiei Apărătorii Patriei II, la repetiții, la datele și orele comunicate de organizator. În caz de neparticipare la repetiții, concurenții vor fi descalificați. În Finală vor intra cel mult 18 piese muzicale, pentru ambele secțiuni ale Festivalului. 

9. JURIUL FESTIVALULUI. Din juriu pot face parte compozitori, membri sau nemembri ai vreunei uniuni de creație, realizatori radio-tv, interpreți, textieri, ziariști, preoți, precum şi reprezentanți ai organizatorului; la jurizare se va tine cont de: calitățile vocale și interpretative ale concurentului (intonație, calitatea timbrului vocal, stilul interpretativ, originalitate, dicție, sensibilitate). Notarea pieselor se va face de către fiecare membru al juriului; centralizarea rezultatelor se va face de către organizator; deciziile juriului, rămase definitive și comunicate de către organizator sunt de necontestat; nici organizatorul şi nici juriul nu sunt vinovați în cazul unei acuzații ulterioare de plagiat. De acest lucru este responsabil direct şi în totalitate concurentul.

10. OBLIGAŢIILE CONCURENȚILOR. Să respecte prevederile regulamentului Festivalului; să accepte, prin semnarea Fișei de înscriere, cesionarea drepturilor de difuzare a pieselor, în orice format, organizatorului; lipsa semnări fișei de înscriere, duce automat la eliminarea concurentului din concurs; concurenții trebuie să se încadreze în limitele de vârstă menționate pentru fiecare secțiune a Festivalului; piesele interpretate de concurenți trebuie să fie din repertoriul muzical românesc; ținuta concurenților trebuie să fie decentă, dacă este posibil să poarte costum popular; în vederea organizării Festivalului, în cazul că participă și alte parohii, acestea vor contribui benevol la susținerea cheltuielilor Festivalului.

11. OBLIGAŢIILE ORGANIZATORULUI. Organizează şi pune la dispoziție spațiul de desfășurare al Festivalului; asigură sonorizarea Festivalului; acordă următoarele diplome și premii: premiul I, II și III pentru fiecare secțiune a Festivalului și Mențiunea I, II și III pentru fiecare secțiune a Festivalului; Premiul de popularitate și Marele Premiu al juriului, care vor fi acordate doar o singură dată. Fiind o acțiune culturală de factură creștină, premiile nu vor avea o conotație pecuniară, ci una simbolică. În eventualitatea participării unor sponsori la Festival, premiile vor fi reconsiderate. Organizatorul nu își asuma responsabilitatea în privința drepturilor de autor ale pieselor prezentate în concurs.

12. MASS MEDIA. În vederea acreditării, instituțiile media vor transmite o cerere de acreditare la Comisia de organizare a Festivalului, pe adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Melodiile premianților vor fi postate în format audio - video, pe site-ul parohiei Apărătorii Patriei II și pe youtube.

* * *

Sperăm ca această acțiune pastoral misionară, anuală, să aibă impact în rândul elevilor și enoriașilor, descoperind valori muzicale și religioase deosebite, care merită a fi promovate prin toate mijloacele.

Alte detalii privind organizarea Festivalului, se pot obține de la Comitetul de organizare al acestuia (www.sfantulambrozie.ro).

 

COMITETUL DE ORGANIZARE

PREŞEDINTE

Paroh Pr. MIRCEA ALEXĂ UȚĂ

 

Pe scena celei de a II-a ediții a Festivalului de pricesne au urcat 28 de concurenți, cu vârste cuprinse între 10 și 80 de ani. Câștigătorii  au fost următorii:
Marele premiu al juriului
a fost acordat Duetului vocal «Armonia sufletelor», format din Gabriela Popescu și Ionuț Postolache, cu piesa «Ce folos?», videoclip apasă aici !
Secțiunea I-a «până în 15 ani» :
Premiul I :
Robert Bratu, cu piesa «Copilule cu ochi senini»; videoclip apasă aici !
Premiul II :
Maria Alexandra Popazu, cu piesa «La umbra crucii Tale»; videoclip apasă aici !
Premiul III :
Elena Hristu, cu piesa «Așa grăiește Domnul slavei»; videoclip apasă aici !
Secțiunea a II-a «peste 15 ani» :
Premiul I :
Adrian Iordache, cu piesa «Vreau lângă Dumnezeu»; videoclip apasă aici !
Premiul II :
Cristina Boboacă, cu piesa «A bătut la ușa ta cineva»; videoclip apasă aici !
Premiul III :
Florin Bratu, cu piesa «Aș vrea să intru în mănăstire», videoclip apasă aici !

Invitați speciali ai Festivalului: interpreta de muzică populară Nicoleta Voicu, videoclip apasă aici ; și Pr. Cristian Moldovan, artist liric al Teatrului Național de Operetă, videoclip apasă aici !

Duminică 2 iunie 2013, începând cu orele 16, pe parcursul a trei ore și jumătate, Parohia Apărătorii Patriei II – Sfântul Ambrozie, din cartierul bucureștean Berceni, a găzduit cea de-a III-a Ediție a Festivalului de pricesne ”Blândul Păstor”. Juriul, format din artiștii: Mihaela Crăciun, președintele juriului, Nicoleta Voicu și Constantin Măgureanu, iar din partea parohiei organizatoare Pr. Paroh Mircea Uță, a acordat următoarele premii:
Vezi presentarea făcută de TrinitasTV. Apasă aici ! 
Vezi presentarea făcută de B1TV. Apasă aici !
Marele premiu al juriului: Elena Hristu, cu piesa «A bătut la ușa ta cineva».Apasă aici !
Premiul de popularitate: Grupului vocal «Sfinții Arhangheli», cu piesa ”Când a fost să moară Ștefan”; Apasă aici !
Secțiunea I «până în 15 ani»:
Premiul I: Georgiana Aurică, cu piesa «Așa grăiește Domnul slavei»; Apasă aici !
Premiul II: Ionuț Alexe, cu piesa «În mormântul întunecat»; Apasă aici !
Premiul III. Grupul vocal «Suflet de copil», cu piesa «Pentru tine Doamne»; Apasă aici !
Mențiunea I: Robert Dumitru, cu piesa «Nu ne lăsa Măicuță»; Apasă aici !
Mențiunea II: Gabriela Ungureanu, cu piesa «Hristos din morți a înviat»; Apasă aici !
Mențiunea III: Bristena Mărgărit, cu piesa «Cinstiți creștini»; Apasă aici !
Secțiunea II «peste 15 ani»:
Premiul I : Ionuț Postolache, cu piesa «Datoria mamei»; Apasă aici !
Premiul II: Florin Bratu, cu piesa «Astăzi voiesc a-ți aduce»; Apasă aici !
Premiul III: Cristina Boboacă, cu piesa «În grădina Ghetsimani»; Apasă aici !
Mențiunea I: Ștefania De-Hillerin, cu piesa «La umbra crucii Tale»; Apasă aici !
Mențiunea II: Magdalena Bratu, cu piesa «Cât de părăsit ești Doamne»; Apasă aici !
Mențiunea III: Ioana Valentina Gheorghe, cu piesa «Ridica-voi ochii mei». Apasă aici !
Prezent la eveniment, Domnului Nicolae Bănicioiu, Ministrul Tineretului și Sportului a înmânat personal premianților trofeele și diplomele, felicitându-i pentru munca depusă și urându-le succes la proxima ediție a Festivalului.

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte astăzi, 7 decembrie 2011, pe Sfântul Ierarh Ambrozie al Mediolanului, motiv de mare bucurie şi sărbătoare pentru Parohia Apărătorii Patriei II din Protoieria III Capitală, care îşi sărbătoreşte ocrotitorul. Cu această ocazie, în cadrul manifestărilor dedicate hramului bisericii, parohia a organizat luni, 5 decembrie, în ajunul praznicului Sfântului Nicolae etapa finală a Festivalului de pricesne 'Blândul Păstor', în parteneriat cu şcolile generale nr. 113 şi nr. 133 din cuprinsul parohiei, după cum ne informează Ziarul Lumina.

Au participat elevi din cele două şcoli partenere, precum şi câţiva enoriaşi ai parohiei, care au cântat colinde sau melodii bisericeşti tradiţionale. La finalul prestaţiilor, toţi participanţii au primit diplome şi daruri de la Sfântul Nicolae, iar cei dintre ei care s-au remarcat în mod deosebit au fost recompensaţi cu premii. Surpriza serii a fost Marele Premiu al festivalului, care a fost acordat Marietei Curelaru, în vârstă de 80 de ani. Juriul a fost format din părintele paroh Mircea Alexă Uţă, părintele Gheorghe Radu de la Parohia 'Constantin Brâncoveanu' din Protoieria III Capitală, Elena Mihail, profesoară de religie la Școala Generală nr.133, împreună cu invitatul special şi preşedintele juriului, interpreta de muzică populară Nicoleta Voicu.