Așa după cum a fost anunțat cu o lună de zile în urmă, la începutul fiecărei luni va fi publicat programul pastoral al parohiei noastre, care cuprinde evenimente importante din viața parohiei: sărbători religioase, sărbători naționale și internaționale, activități culturale, religioase, social filantropice și de tineret, zile aniversare ale membrilor Consiliului și Comitetului parohial etc.

Iată programul pastoral al lunii aprilie

Data

Eveniment

1

D – Duminica Floriilor. Ședința Consiliului și Comitetului Parohial. Pregătirea Sărbătorii Sfintelor Paști.

2-4

L-M – Denii şi Taina spovedaniei (Săptămâna Patimilor).

5

J – Joia Mare. Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, cu scoaterea Sfântului Agneț pentru împărtășirea celor bolnavi și a pruncilor nou botezați;

J – Atelierul de încondeierea ouălor. Proiectul ”Vin Paștele”;

J - Denia celor 12 Evanghelii.

6

VVinerea Mare. Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf;

-  Denia Prohodului Mântuitorului Hristos.

7

S – Împărtășirea generală a copiilor;

-  Pregătirea și sfințirea Sfintelor Paști.

8

DSfintele Paști (Învierea Domnului).

11

M - Sfântul Calinic de la Cernica – Aniversarea a 15 ani de la fondarea Organizației de tineret. Ședința Comitetului de conducere al Organizației de tineret «Sfântul Ambrozie».

12

J - Ziua Mondială a aviației și cosmonauticii – Masă rotundă. Invitat Dl. Consilier Comandor Gavrilă Hrișcan.

13

V Izvorul tămăduirii. Sfințirea apei.

14

S – Caravana Copilăriei. Încheierea proiectului social filantropic «Să ajutăm printr-un mărțișor» dedicat copiilor orfani de la Valea Plopului, jud. PH. Consemnarea colectei de alimente, haine și jucării, efectuată de către comunitatea noastră. Vizită la Salinele Prahova și la Vulcanii noroioși.

21

SCercetarea celor deținuți de la Penitenciarul Jilava

22

D – Ziua Pământului – plantare pomi biserică/instituții /parcuri

23

L – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.