Duminică după oficierea Sfintei Liturghii a avut loc pomenirea de 16 ani a primului preot paroh al acestei parohii, părintele Constantin Matei, de la mutarea sa la ceruri. Părintele Matei a fost condus pe ultimul său drum de către enoriașii acestei parohii la data de 24 martie 2003.

În necrologul ținut cu prilejul pomenirii acestuia, părintele Mircea Uță a conturat imaginea de păstor sufletesc al părintelui Constantin Matei, arătând, printre altele că: ”Părintele Constantin nu a fost numai părintele nostru duhovnicesc, ci a fost un apropiat al familiilor parohiei acesteia, un om care şi-a iubit familia sa după trup, dar și familia sa după duh, aducă Biserica şi credincioșii săi.

Născut la 15 octombrie 1915 la Giurgiu, orfan de ambii părinți din războiul din 1916-1918, părintele Constantin a dorit de mic să-şi dedice viaţa slujirii lui Dumnezeu. Cu multe sacrificii şi cu încredere puternică în Dumnezeu, tânărul Constantin s-a înscris la Seminarul Teologic din Curtea de Argeș, iar mai apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde obține titlul de licențiat în teologie, fiind clasat printre premianții promoției sale. Dornic de a primi harul dumnezeiesc al preoției, Constantin s-a căsătorit cu Violeta Tulcea Marinescu cu care a viețuit ani buni şi luminoși, până când Dumnezeu a chemat-o la El, după o grea suferință. Între anii 1941-2001, pentru mai bine de jumătate de secol, părintele Constantin s-a dedicat în totalitate enoriașilor Parohiei Apărătorii Patriei II din Bucureşti, parohie formată prin dezlipirea unor străzi de la parohia vecină.

În condițiile grele ce au urmat celui de al doilea război mondial, care a lăsat în urmă multă sărăcie şi disperare, părintele Constantin şi-a concentrat entuziasmul tinereții sale în formarea noii parohii şi în construirea bisericii sub a cărui acoperiș ne rugăm astăzi, în felul acesta părintele formând o a doua familie, mai numeroasă şi foarte dragă inimii sale: comunitatea credincioșilor. Cu timp şi fără timp, părintele se afla în biserica construită admirându-i frumusețea şi pictura interioară şi contemplând cuvintele psalmistului ce zice: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile mâinilor Tale!”.

Intrând prin casele enoriașilor săi cu diferite prilejuri, arăta tuturor dimensiunea pastorală a preotului ce trebuie să-şi iubească credincioșii încredințați spre păstorire, să le asculte durerile şi să le înțeleagă necazurile, gata oricând să dăruiască tuturor din trusa sa medicală, medicamentul duhovnicesc potrivit fiecăruia.

Atât la Sfântul Altar, cât şi în viaţa cotidiană, părintele Constantin l-a bine vestit pe Dumnezeu cu un zel pastoral deosebit. El nu a știut ce este oboseala, nu a știut ce este concediul de odihnă, lipsind din parohie doar la evenimente importante din viaţa Bisericii noastre şi a vrednicului de pomenire Patriarhul Justinian, când se deplasa la Sfânta Patriarhie, unde a imprimat primele pelicule cinematografice. Astfel, părintele Constantin a introdus în Biserica noastră catehizarea prin intermediul imaginilor cinematografice, înregistrând sute de metri de peliculă, prezentând credincioșilor şi uneori studenților de la Teologie filme religioase sau pelicule la diferite evenimente din viaţa bisericii noastre.

A avut o viață plină de zbucium, dar s-a sprijinit necontenit pe credința în Dumnezeu şi nici o clipă în decursul vieţii sale pământești ce a numărat 87 de ani, nu s-a clătinat în fața încercărilor, oricât de aspre au fost vremurile trecute „păstrând taina credinței în cuget curat” (I Tim.3,9) – cum spune Apostolul Neamurilor.

A împărțit timpul său cu credincioșii cărora a dorit să la insufle credința statornică, blândețea, tăria şi curajul în toate greutățile care se ivesc în această viață pământească, devenind un adevărat părinte sufletesc, după cuvântul Apostolului :”înțelept, cuviincios, destoinic să învețe pe alții” (I Tim.3,2).

Părintele Constantin a slujit credincioșii de la această parohie timp de peste 60 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Dumnezeu să-l ierte!”. S-a ridicat apoi coliva și s-a cântat : Veșnica lui pomenire !