Membrii comunității noastre parohiale continuă să se implice și anul acesta în Proiectul social filantropic «Să ajutăm printr-un mărțișor», dedicat copiilor orfani de la Valea Plopului și Valea Screzii, din județul Prahova, proiect care a ajuns la a VIII-a ediție.
Astfel, încă din săptămâna 17-22 februarie 2020, doamnele din Comitetul parohial, în special doamnele Mihaela Popa, Magdalena Bratu, Cătălina Burtan, Denisa Zahiu, Mihaela Ciocârlan și Mariana Arsântioaia, s-au preocupat de pregătirea primelor mărțișoare. Mai apoi, sâmbătă 29 februarie 2020, începând cu ora 9.30, a avut loc, în biserica parohială Atelierul de confecționare a mărțișoarelor, la care au participat 30 de copii și de elevi de la școlile gimnaziale de pe raza parohiei, respectiv nr.113 și nr.133, însoțiți de părinți și de profesoarele de religie de la cele două școli, respectiv Prof. Elena Mihail și Prof. Roxana Boșcaru. Au fost realizate peste 100 de mărțișoarele lucrate de mână, utilizând coala de hârtie, cartonul, carioca, lipiciul, coca dospită, foarfeca, etc. Acestea au fost expuse apoi pe panouri în curtea bisericii parohiale, de unde enoriașii au putut ”achiziționa” și face donații pentru copiii orfani de la Valea Screzii. Aceasta a constituit faza de «autofinanțare» a proiectului social filantropic. În completarea proiectului, va fi organizată o colectă de haine, de alimente neperisabile și de jucării, care vor fi oferite copiilor orfani de la Valea Plopului de către enoriașii care vor participa la «Caravana copilăriei», adică deplasarea la Valea Plopului și consemnarea colectei, la data de 25 aprilie 2020.
Duminică 1 martie 2020, la ieșirea din sfânta biserică, enoriașii au fost întâmpinați de copiii care au participat la atelierul de creație a mărțișoarelor, invitându-i să aleagă un mărțișor și să doneze cât îi lasă sufletul pentru copiii orfani de la Valea Screzii. Enoriașii au admirat micile ”opere de artă” și au donat bani pentru proiectul social filantropic ”Să ajutăm printr-un mărțișor”. Bucuria a fost uriașă atât a copiilor, cât și a enoriașilor. Doamnele din Comitetul parohial au pregătit «prăjituri-mărțișor» - comestibile, pe care le-au oferit enoriașilor la ieșirea din biserică. Membrii Consiliului parohial nu s-au lăsat nici ei mai prejos și au ieșit și ei în curtea bisericii oferind celor prezenți un pahar de vin sau de cafea. Uite așa, întreaga comunitate parohială s-a mobilizat, cu bucurie, într-un proiect care a devenit tuturor drag la suflet.