În urma estimărilor specialiștilor referitoare la extinderea epidemiei cu noul coronavirus în următoarea perioadă, Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne au revenit asupra acordului semnat inițial, aducând unele modificări.

                                                                       ACORD

Având în vedere estimările recente ale specialiștilor referitoare la extinderea pandemiei în următoarele două săptămâni, pentru a spori măsurile de prevenire a infecției cu noul coronavirus, Acordul Patriarhiei Române şi Ministerului Afacerilor Interne, din data de 14 aprilie 2020, se modifică după cum urmează:

1.   Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din ordonanțele militare privind reuniunile publice şi distanțarea fizică, fără participarea credincioșilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcașurilor de cult.

2.   Pâinea binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști (sfințită joi, 16 aprilie 2020), va fi distribuită la domiciliul credincioșilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie, vineri, 17 aprilie 2020 și sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08.00 – 17.00, şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 – 12.00, la solicitarea credincioșilor.

3.   Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.

4.   Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecție (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paștilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braț, precum şi un ecuson cu date de identificare, ștampilat de parohie.

5.   Credincioșii vor primi Păștile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieși în stradă, iar în zona locuințelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriași, care va purta echipament de protecție (mască şi mănuşi).

6.   În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.

Structurile coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne (Poliţie, Poliţie de frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie locală şi cadrele Ministerului Apărării Naţionale) vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare privind eliminarea riscului de răspândire a noului coronavirus.

Patriarhia Română   
† DANIEL
Patriarhul României

Ministerul Afacerilor Interne
Dl. Ion – Marcel VELA
Ministrul Afacerilor Interne