Duminică 8 septembrie 2024 a avut loc în cerdacul din curtea parohiei noastre a VIII-a ediție a Sărbătorii «Duminica Bunicilor».
Parohia noastră a dat naștere în anul 2017 unui eveniment cultural devenit tradiție deja, acela de a-i sărbători pe bunicii noștri, în duminica cea mai apropiată de praznicul sfinților și dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana. Evenimentul poartă numele de Sărbătoarea « Duminica Bunicilor» .
Și în parohia noastră, ca peste tot, avem bunici care așteaptă de la noi un semn de recunoștință și de iubire. Pe ei i-am sărbătorit în ajunul Praznicului bunicilor după trup ai Mântuitorului Hristos, printr-un program cultural artistic.
Bunicii prezenți au avut parte de o surpriză deosebită: a venit tocmai de la Târgu Mureș domnul Radu Chiruță, un excelent portretist, care a executat portrete hazlii în creion, pe coală A3, pe care bunicii le-au putut păstra sau oferi nepoților lor.
Sărbătoarea «Duminica Bunicilor» a avut un program artistic muzical și dramatic de excepție, după cum urmează:
1. Programul a fost deschis de Corala Ambroziana a parohiei noastre cu piesa ”Dragostea bunicilor”, al cărei text este inspirat din amintirile copilăriei și redactat de membrii coralei, fiind adaptat la o melodie din repertoriul creștin, iar ceea ce a rezultat a fost apreciat de public, făcând ca piesa să devină imnul Sărbătorii «Duminica Bunicilor» ;
2. Marian Radu, membru al Coralei Ambroziana a interpretat piesa De-ai fi tu salcie la mal;
3. Doamna Luiza Maria Popescu, profesoară de canto popular de 13 ani la Colegiul Național de Artă ” Dinu Lipatti ” și prietenă a parohiei noastre, a interpretat piesele Vreau să-mi cânte-un lăutar și Mărioară cu bărbat;
4. Domnul Vasile Topârceanu, un bunic talentat, mare iubitor de cântec și rapsod, cu o bogată experiență de scenă și enoriaș al parohiei noastre și care a câștigat trofeul «Crizantema de aur» de la Târgoviște, în anul 1982, a interpretat piesa Am trăit cum Dumnezeu mi-a dat;
5. A urmat, Ionuț Postolache, cântărețul bisericii noastre, care a adus pe scenă melodia populară Zice-o vorbă din bătrâni;
6. Ediția de anul acesta a Sărbătorii «Duminica Bunicilor» aflată sub egida Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și al Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, a determinat organizatorii să acorde o importanță specială îngrijirii sănătății oamenilor, fapt pentru care a fost invitată să vorbească despre legătura dintre hrană și sănătate doamna doctor Denisa Zahiu, profesoară la catedra de Gastroenterologie de la Universitatea de Medicină Carol Davila din București;
7. Apoi, a urcat pe scenă doi tineri foarte speciali, nevăzători, care au impresionat publicul cu piese interpretate de ei. Este vorba de Andra Maria Petre, studentă la Conservatorul de muzică din București, la secția de pian și Ricardo Curteanu, elev al Liceului Regina Elisabeta.
8. A urmat Magdalena Bratu, profesoară de limba franceză și membră a Coralei Ambroziana a parohiei noastre; ea a oferit publicului piesa Strada speranței, din repertoriul bine cunoscutei artiste Corina Chiriac;
9. Un program artistic foarte bun a fost oferit publicului către un invitat special, fost artist al Operei Regale din Madrid și cunoscut publicului românesc de la emisiunile de televiziune, precum Românii au talent sau Chef la cuțite; este vorba de artistul Horațiu Boșca;
10. Foarte populară și îndrăgită de public a fost și doamna Marioara Voicu, care a delectat bunicii cu piesa Ordinea de zi;
11. A urmat un oaspete care a venit ca să le cânte bunicelor și bunicilor noștri tocmai din Sibiu; se numește George Gabriel Cătană, elev în clasa a Xa la Liceul Teoretic Roth Oberth din Mediaș; el a interpretat piesa Câte fete ardelene;
12. Pentru ediția de anul acesta a Sărbătorii «Duminica Bunicilor» a fost pregătită o scenetă de către doi medici, inspirată din tezaurul umoristic românesc al Televiziunii Române, din cadrul emisiunii Gala umorului; este vorba de soții Vlad și Denisa Zahiu;
13. A urmat un moment artistic oferit bunicilor de către preoții prezenți, implicați fie în pregătirea concurenților pentru Festivalul de pricesne, fie pur și simplu bucuroși și dornici de a sărbători împreună pe bunici, care au cântat binecunoscută piesă muzicală – rugăciune: Doamne ocrotește-i pe români !
14. Parohia noastră a dorit ca și anul acesta să serbeze o familie care a împlinit 50 de ani de conviețuire, prin acordarea trofeului Cununia de aur a anului 2024. De această cinstire s-au bucurat soții Viorel și Ecaterina Iancu. După acordarea trofeului a fost rostită de către preotul paroh sau rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu, iar la sfârșit le-a fost oferit un buchet de flori și un tort, in acordurile tradiționalului de La mulți ani !
15. A urmat un moment artistic oferit de către maestrul Alin Stoica, solist al Operei Naționale București, care a interpretat piesele muzicale Nessun dorma și O, sole mio; artistul a pregătit publicului și o surpriză deosebită: a invitat pe scenă să cânte alături de el pe soția sa Mădălina Stoica, artist liric, cu care a interpretat fragment din binecunoscuta piesa de Giuseppe Verdi Traviata.
În Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, programul dedicat sărbătoririi bunicilor și bunicelor s-a încheiat cu un moment de cinstire a medicilor și asistentilor medicali din parohia noastră, prin acordarea unor diplome de merit următorilor doctori: Dr. Vlad Zahiu, Dr.Denisa Zahiu, Dr.Alina Dida, Dr.Alina Teașă și asistenților medicali: Paula Chelcioiu, Mihaela Ciocârlan, Maria Tănase, Sorina Spoială, Mihaela Spătaru și Marian Radu.