Preafericitul Părinte Daniel împlinește azi 17 ani de întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, astăzi 30 septembrie, date întronizării, este sărbătoarea oficială a Patriarhului Daniel. Vezi  detalii  despre evenimentele aniversare din acest an.

Patriarhul României este originar din satul Dobrești, județul Timiș. A fost al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea, născută în data de 22 iulie 1951.

Copilul Dan-Ilie a urmat școala primară în satul natal, apoi gimnaziul în localitatea Lăpuşnic. A început apoi cursuri liceale în orașul Buziaș, pe care le-a continuat în municipiul Lugoj, la Liceul Coriolan Brediceanu. Ulterior, a absolvit la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu.

A absolvit studii doctorale de teologie la București, sub coordonarea Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, dar și la Strasbourg, sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi.

În 1987, tânărul Dan-Ilie Ciobotea intra în monahism cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria.

După trei ani a fost hirotonit arhiereu și a slujit timp de câteva luni ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, devenind apoi, din 7 iunie 1990, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

La Iași, a avut multe inițiative de succes atât pe plan pastoral și administrativ, cât și academic. Printre acestea se numără demersurile pentru consolidarea și restaurarea Catedralei mitropolitane din Iași, fondarea Centrului de Diagnostic și Tratament Providența care a devenit primul spital al Bisericii cu o structură avizată de Ministerul Sănătății de 102 paturi.

De 17 ani patriarh

Preafericirea Sa venise la București cu perspective pastorale clare conturate mai ales din experiența de 17 ani ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, la care se adaugă anii de călugărie, calități administrative, dar și studiile importante în țară și peste hotare.

Contextul istoric a permis o dezvoltare nemaiîntâlnită pentru țara noastră program cu anul 2007, dar și noi amenințări la nivel social, moral, ideologic ș.amd Toate acestea au fost luate în calculul nivelului de Patriarhie pentru a contura activității Bisericii atât pe plan pastoral- liturgic. . și administrativ, cultural, misionar, cât și social-filantropic.

Din 30 septembrie 2007 este Patriarhul României.

Cei 17 ani de patriarhat au fost ani de bunăstare pentru țara noastră, dar cu multe pentru Biserică: de la vindecarea multor răni suferite în regimul comunist, la schimbările tehnologice, cu fruntarea cu noi ideologii apărute, dar și cu pandemie de coronavirus, conflicte. . militare ș.a.

Cea mai cunoscută dintre realizările actualului conducător al Bisericii noastre este împlinirea unui vechi vis al românilor: Catedrala Națională, care a fost sfințită la o sută de ani de la Marea Unire.

Părintele Patriarh Daniel a acordat o atenție deosebită predecesorilor, martirilor și sfinților români. În timpul patriarhatului său au fost canonizate peste 40 de sfinți români. Catedrala Mântuirii Neamului este închinată tuturor eroilor neamului, ul ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Printre primele inițiative de la București se numără înființarea Centrului de Presă Basilica. De asemenea, Patriarhul Daniel manifestă o grijă deosebită pentru românii din Diaspora, pentru care, la propunerea Preafericirii Sale, Sfântul Sinod a hotărât în ​​​​​​anul 2009 adoptarea unei zile dedicate migranților români.

Părintele Patriarh a încurajat în mod deosebit de activitate socială în acești ani, Biserica Ortodoxă Română devenind cel mai mare filantrop și având în subordine peste 800 de instituții cu profil filantropic.

Vezi mai multe detalii în  Biografia  Patriarhului României.