În urmă cu șapte ani, parohia noastră se angaja într-o lucrare binecuvântată și în același timp necesară: construirea capelei mortuare care să o deservească. Capela pe care am reușit să o finalizăm și să o sfințim anul trecut în 5 octombrie a fost necesară nu doar din perspectiva funcțiunii ei evidente: cea de adăpostire a trupurilor celor adormiți pentru a fi privegheați înainte de cuvenita îngropăciune, ci mai ales din perspectiva ei simbolică: un reper istoric pe harta memoriei neamului românesc. Capela a fost dedicată Martirilor și Mărturisitorilor temnițelor comuniste: acelor bravi și smeriți creștini și creștine care au suferit pentru Hristos, sub bocancul greu și nemilos al regimului comunist ateu. Anul acesta este primul în care și biserica și capela au fost deschise publicului pentru a fi admirate lucrările de pictură, dar mai ales pentru a invita la o atât de necesară introspecție și igienă morală și civică: ”noi cui slujim?”.
În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, în prezența sutelor de credincioși veniți să se roage împreună la Sfânta Liturghie, părintele paroh Mircea Uță a ținut să onoreze pe unii din cei mai apropiați ostenitori ai parohiei, într-un gest de firească și necesară recunoștință. Astfel, domnii avocați Adrian Iscru și Florin Iordache care ne-au ajutat de-a lungul timpului - pro bono - în diferitele spețe juridice care au implicat parohia, precum și domnul Radu Doagă, Șeful serviciului de marketing și relații publice din cadrul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, instituție cu care parohia noastră are de câțiva ani o frumoasă colaborare, au fost invitați pe scenă, unde li s-a decernat Diploma de Excelență și medalia Capelei Martiri și Mărturisitori ai temnițelor comuniste.
Înainte de a le oferi aceste distincții, părintele paroh a rostit următoarele cuvinte:
„Iubiți credincioși,
În urmă cu șapte ani, chiar în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, aici, în curtea comunității noastre parohiale, puneam piatra de temelie a unei capele închinate Martirilor și Mărturisitorilor din temnițele comuniste. Au trecut șapte ani.
Astăzi, capela este zidită. A fost ridicată, a fost pictată, iar chipurile celor care au suferit pentru Hristos sunt acum înaintea ochilor noștri. Martirii și mărturisitorii noștri sunt zugrăviți pe zidurile acestei capele și, într-un fel tainic, ne privesc. Ne privesc nu pentru a ne condamna. Ne privesc pentru a ne aduce aminte. Ne privesc și parcă ne întreabă: „Voi mai știți cine am fost? Voi mai știți pentru ce am suferit? Voi mai știți ce înseamnă să nu-L trădezi pe Hristos?”
Pentru că ei au cunoscut un adevăr pe care lumea de astăzi riscă să-l uite: că există lucruri pentru care merită să pierzi totul și că nimic din ceea ce putem câștiga pe acest pământ nu valorează mai mult decât fidelitatea față de Hristos. Ei au pierdut libertatea, dar nu și-au pierdut sufletul. Au fost lipsiți de familie, de case, de profesie, de sănătate și, unii dintre ei, chiar de viață. Dar au refuzat să piardă ceea ce era cel mai important: credința în Iisus Hristos.
De aceea, atunci când privim astăzi chipurile lor, trebuie să înțelegem că nu privim doar trecutul. Privim o lecție pentru prezent și pentru viitor. Ei ne spun că mărturisirea lui Hristos nu este un lucru rușinos, nu este o rămășiță a trecutului și nu este ceva ce trebuie ascuns atunci când devine incomod. Dimpotrivă. Mântuitorul Însuși ne spune: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10, 32)
Iată de ce am zidit această capelă. Nu pentru a cultiva ura față de cei care au prigonit Biserica. Nu pentru a răscoli răni. Nu pentru a transforma suferința trecutului într-o armă împotriva cuiva. Ci pentru a nu uita adevărul. Pentru că un popor care își uită martirii își pierde memoria, iar un creștin care uită prețul cu care înaintașii lui și-au apărat credința, riscă să nu mai înțeleagă cât de mare este darul pe care îl are.
Astăzi, când capela este terminată și pictura ei ne pune înainte chipurile acestor mărturisitori, suntem chemați să ascultăm din nou glasul lor. Un glas care vine din temnițele Aiudului, Piteștiului, Gherlei, Jilavei, Sighetului și din atâtea alte locuri de suferință. Un glas care nu ne spune: „Răzbunați-ne!”, ci ne spune: „Nu ne uitați!”
Și poate că aceasta este una dintre cele mai mari datorii pe care le avem față de cei care au suferit pentru credință: să nu lăsăm ca jertfa lor să fie ștearsă din memoria Bisericii și din memoria neamului nostru. Pentru că memoria martirilor nu este o povară, ci este o responsabilitate.
Iar astăzi, această responsabilitate devine cu atât mai importantă cu cât există voci care ar dori ca anumite chipuri ale mărturisitorilor din temnițele comuniste să fie ascunse, uitate sau transformate în personaje despre care nu mai avem voie să vorbim și pe care nu mai avem voie să le cinstim. Noi nu răspundem prin ură. Răspundem prin adevăr. Și spunem limpede: nu vom uita! Nu vom uita suferința lor. Nu vom uita credința lor. Nu vom uita curajul lor. Și, mai ales, nu vom uita că pentru ei Hristos a fost mai de preț decât libertatea, decât confortul, decât sănătatea și chiar decât viața însăși.
Iar dacă acești oameni ne privesc astăzi din pictura acestei capele, poate că aceasta este întrebarea pe care ne-o pun nouă, celor de astăzi: „Dacă va veni ziua încercării, voi pe cine veți alege?” Să ne ajute Dumnezeu ca răspunsul nostru să fie același pe care l-au dat și ei: „Pe Hristos!”
Și tocmai pentru că astăzi există oameni care au avut curajul să apere acest adevăr, să apere Biserica, libertatea de exprimare a credinței și dreptul nostru de a ne cinsti martirii și mărturisitorii, dorim să le exprimăm public recunoștința noastră.
Diplomele pe care le vom înmâna în continuare nu sunt doar niște distincții. Sunt un semn al recunoștinței Bisericii față de cei care, într-un timp în care este nevoie din nou de curaj, au ales să nu tacă, ci să ne apere.
De aceea, îi invit aici lângă mine pe câțiva dintre acești oameni mari care au fost lângă noi în momentele de încercare a credinței și a libertății noastre. Diplomele de Excelență pe care le vom acordă în numele parohiei noastre, sunt semnul văzut de prețuire pe care dorim să îl exprimăm pentru apărarea adevărului, a Bisericii și a memoriei celor care au mărturisit cu prețul vieții lor credința în Iisus Hristos”.
Domnul avocat Adrian Iscru
Domnul avocat Florin Iordache
Domnul Radu Doagă - Șeful serviciului de marketing și relații publice din cadrul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.
