Spre orele 19.30, la Sala Union a Cinematecii Române din Str. Ion Câmpineanu vinovatulnr. 21, a avut loc avanpremiera filmului VINOVATUL lui Jon Gostin. În sală au fost prezenţi pe lângă public şi echipa de producţie. Filmul este o adaptare după piesele „Vinovatul” şi „Iertarea” de Ion Băieşu, film regizat de Jon Gostin, pentru Casa de Producţie TVR. Este o producţie în care o femeie îl ademeneşte în camera ei de hotel pe ucigaşul iubitului ei din adolescenţă, fiind hotărâtă să-l predea Justiţiei cu câteva ore înaintea împlinirii termenului de prescripţie legală a crimei, în chiar noaptea nunţii lui în respectivul hotel. Presat de frică şi de remuşcări, vinovatul îşi recunoaşte crima, dar femeia nu vrea să îl ierte.

Regizorul, Jon Gostin, spune despre această producţie că „transpunerea filmică nu îşi propune nimic altceva decât să valorifice calităţile excepţionale ale textului: în primul rând, să conserve intensitatea şi ritmul conflictului piesei (de tip huit clos) şi să reveleze acuitatea psihologică a dialogului (de tip existenţialist). În termeni vizuali, decupajul expresivizează relaţional, analitic şi descriptiv – fireşte, cu maximă prioritate acordată jocului actoricesc. Singura ajustare făcută subiectului este aducerea intrigii din anii ’50 în atmosfera evenimenţială a revoluţiei de la Timişoara (16-22 decembrie 1989); deci cu rămânere înăuntrul supratemei, fără a modifica morala piesei şi fără a-l detaşa pe spectator de realităţile psihologice evocate. Fiindcă piesa face parte din teatrul neliniştii morale, şi filmul nostru se poziţionează, firesc, în cinemaul neliniştii morale" Actorii care joacă rolurile principale sunt Ozana Oancea şi Ionel Mihăilescu. Scenariul şi regia artistică aparţin lui Jon Gostin. Acesta, născut în anul 1952, este regizor şi scenarist, absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea Regie Film şi Televiziune, în promoţia 1978.

Dintre producţiile reprezentative ale lui Jon Gostin trebuie să menţionăm:

• ÎNNEBUNESC ŞI-MI PARE RĂU (1991), premii UCIN • SPOVEDANIA (1994); nominalizare Prix Europa – Marsilia (1994); premiul UCIN pentru „film experimental de televiziune” (1995)

• LABIRINTUL BINECUVÂNTĂRII ( lungmetraj de televiziune, 1995)

• VECINĂTATEA / NACHBARSCHAFT (lungmetraj documentar, 1997); selecţionat în Gala Institutului Sud-Est European, München (1999)

• ÎNTOARCEREA LA MATCĂ (teleplay după George Astaloş, 2010); nominalizare UNITER pentru teatru de televiziune (2011); nominalizare UCIN pentru film artistic de televiziune (2011)

• FERICITA ÎNTRISTARE A LUI VISKY ANDRÁS (lungmetraj documentar / eseu, 2011); premiul UCIN pentru film de televiziune (2012)

• EFECTUL GENOVESE (lungmetraj de televiziune după Alina Nelega, 2013); nominalizare UNITER pentru teatru de televiziune (2014); nominalizare UCIN la Festivalul Ecranizărilor Literare (2014).

10 septembrie 2018 – Reacția credincioșilor față de organizarea Duminicii bunicilor

Sep 15, 2018
Domnul Viorel Iancu, cercetător și scriitor de monografii bisericești, enoriaș al parohiei, a trimis următorul mesaj: Suntem foarte bucuroși că am putut participa la un astfel de regal «Duminica…

9 septembrie 2018 - Duminica bunicilor, eveniment excepțional organizat de parohie

Sep 15, 2018
Aceasta este tema sub semnul căreia, duminică 9 septembrie 2018, de ziua Sfinților Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului și bunicii Mântuitorului Iisus Hristos, fiii parohiei au omagiat prin…

9 septembrie 2018 – Vizita Cardinalului Francesco Coccopalmerio la parohia noastră

Sep 13, 2018
Cu Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 8-9 septembrie, parohia noastră s-a bucurat de vizita unei delegații a Bisericii Romano-Catolice condusă de Eminența…

2 septembrie 2018 – Teologul Valentin Palma: aniversarea a 25 de ani de viață

Sep 13, 2018
După oficierea Sfintei Liturghii, părintele paroh a adresat un cuvânt de felicitare domnului Valentin Palma, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul» din București, cu…

1 septembrie 2018 – Calendarul pastoral al parohiei pe luna septembrie

Sep 13, 2018
Data Eveniment 1 - 4 S – Ma Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși - Sibiu 9 D – Sf. Ioachim și Ana. Duminica Bunicilor- a II-a Ediție 30 Ziua Internațională a inimii. Dr. Alina Dida. Scurt…

15 august 2018 - Programul liturgic al hramului Adormirii Maicii Domnului

Aug 15, 2018
Marți, 14 august 2018: ora 12.00: Slujba Vecerniei mici cu scoaterea Sfântului Epitaf al Adormirii Maicii Domnului; ora 17.00: Slujba privegherii (vecernia mare unită cu litia și utrenia); ora 18.30:…

1 august 2018 - Calendarul pastoral al parohiei pe luna august

Aug 15, 2018
Data Eveniment 5 D – Aniversarea zilei de naștere a dnei Popa Maria 6 L – Schimbarea la Față a Domnului 12 D – Aniversarea zilei de naștere a dlui Vardianu Constantin 14 Ma – Vizitarea unor bătrâni…

8 iulie 2018 – Cununia religioasă a tinerilor Alina și Daniel Ciobanu

Aug 15, 2018
Duminică 8 iulie, comunitatea noastră parohială era în așteptarea evenimentului anului: cununia religioasă a tinerilor Daniel Ciobanu și Alina Bădiță. Tânărul Daniel este cunoscut de…

1 iulie 2018 – Calendarul pastoral al parohiei pe luna iulie

Aug 15, 2018
Data Eveniment 1 D – Aniversarea zilei de naștere a dlui Gabriel Burtan – consilier parohial 8 D – Aniversarea zilei de naștere a dnei Buturuga Andriana ; - Aniversarea zilei de naștere a dnei…

4 iunie 2018 – Calendarul pastoral al parohiei pe luna iunie

Iun 08, 2018
Iunie Data Eveniment 3 D – Festivalul de pricesne ”Blândul Păstor” ediția a VIII-a. Lăsata secului pentru Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel – Cină comunitară 14 J – Donare de sânge – ”Prețuiește…

3 iunie 2018 – Noemi Cristea a câștigat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de pricesne

Iun 05, 2018
Surpriza ediției a VIII-a a Festivalului de pricesne «Blândul Păstor» a fost tânăra Noemi Cristea, în vârstă de 10 ani, care a câștigat Marele Premiu al Juriului, interpretând priceasna «Oile mele».…

1 iunie 2018 – 100 de artiști vor urca duminică pe scena Festivalului de pricesne

Iun 01, 2018
COMUNICAT DE PRESĂ În cerdacul Parohiei Apărătorii Patriei II – Sfântul Ambrozie, din cartierul bucureștean Berceni (Piața Sudului), va avea loc duminică 3 iunie 2018, orele 16, a VIII-a ediție a…