Sâmbătă 11 iulie 2015 a avut loc cununia religioasă, la Râmnicul Sărat, a teologului nostru Ciprian Reghină.Ciprian nunta 2015 - Copy Tânărul teolog face parte din corul «Sanctus Ambrosius» și din Organizația de tineret «Sfântul Ambrozie», ale parohiei noastre. Pe perioada cursurilor universitare, tânărul Ciprian s-a implicat în activitățile liturgice, dar și cultural religioase de la parohie: amintim rolul prefectului Prov jucat în sceneta «Ambrozie episcop!», pusă în scenă de părintele paroh Mircea Uță, în anul 2010, sau a Apostolului Ioan, din sceneta «Pogorârea Sfântului Duh», din același an. După obținerea licenței și a masterului în teologie, în vara acestui an, Ciprian a decis să se căsătorească cu domnișoara Florina Furfurică. La oficierea cununiei lor religioase, din partea parohiei noastre a participat părintele paroh Mircea Uță.