Librăria Sophia din București a fost cea care a găzduit evenimentul lansării acestui volum de carte. Printre cei care au vorbit la această lansare a fost și părintele Aurelian Chira, prieten al autorului. A fost prezent și părintele paroh Mircea Uță, împreună cu un grup de enoriași ai parohiei.

La lansare, autorul a arătat printre altele, următoarele: ”După ce am scris cartea "Cu capul în nori" în care mi-am povestit întâmplările tinereții, legate exclusiv de experiența de sportiv şi instructor de zbor, am mers în pelerinaj la Sfântul Munte Athos. Cu această ocazie am lăsat cărți şi părinților noștri din Schitul Lacu. Spre surprinderea mea, în cele câteva zile cât am stat în Sfântul Munte, cartea a fost citită chiar şi comentată pe alocuri, părinții exprimând-şi diferite păreri legate în special de riscurile la care am fost expus pe timpul lansărilor cu parașuta. La un moment dat, într-o dimineață, un părinte se îndreaptă către mine, foarte serios şi sobru, după care îmi transmite: „Ionuț, cartea pe care numai ce ai scris-o şi care bine se cheamă "Cu capul în nori", pentru că la vremea întâmplărilor descrise aveai capul în nori la propriu şi la figurat - face parte din trecutul tău.

Ai început să crești, să te maturizezi şi trebuie să ajungi cu picioarele pe pământ. Sfântul Munte Athos a început să te transforme şi pe tine ca şi pe mulți alții, (...), ai devenit conștient de o anume realitate şi de anumite reguli pe care trebuie şi te-ai decis să le respecți. Acesta este gândul care m-a trezit în mijlocul nopții şi care mă obligă să ţi-l spun. Va trebui să mai scrii o carte. Cartea se va numi "Cu picioarele pe pământ" şi va cuprinde toate învățăturile primite în Sfântul Munte Athos împreună cu concluziile tale şi cum toate acestea ţi-au schimbat viața”(...).