Duminică dimineața, parohia noastră a avut un oaspete din străinătate, care a fost prezent la Sfânta Liturghie. Este vorba de un tânăr din Serbia, Iovan Stoianovic, unul din cei 10 tineri din Europa, găzduiți de parohia noastră, care au participat la Întâlnirea internațională a tinerilor, prieteni ai Comunității Taizé, din Franța, manifestare organizată de Patriarhia Română, în perioada 27 aprilie - 1 mai 2016.

Tânărul Iovan este doctor în Teologie și a dorit să revină în parohia noastră, pentru a se reîntâlni cu tinerii și enoriașii parohiei. După oficierea Sfintei Liturghii, părintele paroh Mircea Uță l-a invitat pe tânărul Iovan pe podium pentru a adresa un salut. Traducerea a fost asigurată de tânărul Augustin Molnar.