Duminică după oficierea Sfintei Liturghii, părintele paroh a adresat un cuvânt enoriașilor în care a subliniat contribuția pe care doi oameni deosebiți din cadrul comunității parohiale o aduc la derularea proiectelor social filantropice, culturale și pastorale din parohie. Este vorba de domnul consilier Alexandru Botea, epitrop casier, care de mai mulți ani se ”ostenește” în lucrările gospodărești ale parohiei noastre și de domnul Aurel Vîrlan, fotograf profesionist și cameraman la TVR, care de mulți ani imortalizează pentru istoria parohiei imagini și evenimente importante ale acesteia.

În continuare, părintele paroh Mircea Uță și-a exprimat bucuria că fata sa cea mare, Teodora, a devenit majoră, împlinind vârsta de 18 ani. Celor trei sărbătoriți, întreaga comunitate le-a urat sănătate și le-a cântat «Mulți ani trăiască!».