Joi 13 aprilie 2017, începând cu ora 11.00, îndată după oficierea Sfintei Liturghii, a fost organizat, în biserica Parohiei Apărătorii Patriei II – Sfântul Ambrozie din București, pe parcursul a două ore, Atelierul de încondeiat ouă, activitate cultural misionară ajunsă anul aceasta la a IV-a ediție. Părintele paroh Mircea Uță a explicat și arătat celor aproape 60 de copii și tineri prezenți tehnica bucovineană de încondeiat ouă cu ceară, după care copiii s-a apucat de lucru. În acest proiect s-au implicat, la chemarea preoților bisericii, doamnele profesoare de religie de la școlile gimnaziale de pe raza parohiei, respectiv doamna profesoară Carmen Nistor de la școala nr.113 și doamna profesoară Elena Mihail de la școala nr.133.

Prezentă și anul aceasta cu un grup de elevi, doamna profesoară Elena Mihail a vorbit despre semnificația acestui proiect arătând că: ”Activitatea de astăzi organizată de Parohia Sfântul Ambrozie dă posibilitatea copiilor să cunoască datinile și obiceiurile populare și în mod deosebit, tehnica de încondeiere a ouălor. Copiii sunt foarte interesați de această activitate și au venit cu drag să încondeieze ouă și să participe la concursul care se organizează cu acest prilej, iar în noaptea Învierii să descopere care dintre ei a încondeiat cel mai frumos ou, fiind răsplătit de parohia organizatoare cu o diplomă și un premiu mult așteptat”.