Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu sprijinul Agenției de pelerinaje «Basilica Travel» a Patriarhiei Române, în perioada 12-19 ianuarie 2017, un grup format din 45 de persoane din cadrul parohiei noastre a efectuat un pelerinaj în Israel și Iordania. Acest grup a fost însoțit de către preotul paroh Mircea Uță și de către Pc Pr. Aurelian Chira de la parohia noastră. Prețul pelerinajului a fost de 750 de euro de persoană.

 Aducem mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea dată, pentru «Diplomele de pelerini în Țara Sfântă», pentru Sfânta Scriptură dăruită, precum și pentru celelalte daruri oferite. Mulțumim și Agenției de pelerinaje «Basilica Travel» pentru programul pelerinajului și pentru buna pregătire al acestuia. 

Ne-am bucurat că pe parcursul pelerinajului nu am întâmpinat dificultăți legate de transport, de sănătatea pelerinilor, de derularea programului și nici de comunicarea dintre pelerini și dintre aceștia cu ghizii locali aleși de către Agenție. Grupul nostru a fost impresionat de obiectivele vizitate, de spiritualitatea pe care o oferă sfintele locuri din Țara Sfântă, de bucuria de a ajunge, de a atinge și de a se închina la Sfântul Mormânt și a parcurge drumul istoriei pe care l-a parcurs Mântuitorul Hristos, Maica Domnului și Sfinții Apostoli, precum și de către ucenicii acestora. Sperăm ca și pe viitor să mai putem organiza și alte pelerinaje împreună cu Agenția de pelerinaje «Basilica Travel» a Patriarhiei Române, oferindu-le oamenilor hrană pentru suflet și lumină pentru minte.

 Iată programul pelerinajului:

Încă din primele zile ale anului, slujitorii sfintei noastre biserici merg la casele credincioșilor și vestesc minunea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos. Cu acest prilej, preoții binecuvântează și sfințesc casele credincioșilor prin stropirea cu apă sfințită. Nu este întâmplătoare folosirea apei în actul de binecuvântare și sfințire a caselor, apa, ca element fundamental al creației, este asociată, pe lângă curățirea corpului uman și a diferitelor lucruri materiale și lucrării de curățire spirituală, de spălare a păcatelor și de renaștere la o nouă viață în Biserica lui Hristos.

Apa sfințită poartă în ea puterea curățitoare și sfințitoare a harului dumnezeiesc. Prin rânduiala sfințirii caselor, le încredințăm pe acestea purtării de grijă a lui Dumnezeu. Casa nesfințită este, ca și omul nebotezat, vulnerabila lucrării diavolului. In casa sfințită, creștinul este protejat de acțiunile celui rău, cu condiția să nu aducă el însuși răul în casa sa printr-o viață lipsită de Dumnezeu.