Corala parohială Ambroziana, împreună cu preoții şi câțiva enoriași ai parohiei, a efectuat un pelerinaj, la început de an bisericesc, la câteva mănăstiri din Oltenia, din județul Vâlcea. Acest pelerinaj este rodul succesului pe care, cei aproape 25 de membrii ai coralei, l-au obținut la ediția a VII-a a Festivalului de Pricesne «Blândul Păstor», organizat de parohia noastră la data de 11 iunie 2017, la care au participat, împreună cu dirijorul coralei, Ionuț Postolache, cu priceasna «La Tine vin Măicuță». Atunci, cineva din public, a oferit coralei, ca premiu special, o excursie.

Pelerinajul a început în 2 septembrie cu o oprire la biserica cioplită în sare, din mina Ocnele Mari. Am aflat de la părintele paroh al acesteia, că în aceste ocne au fost chinuiți mulți preoți şi credincioși în timpul regimului comunist, pentru că au mărturisit că Hristos şi nu comunismul, este adevăratul Dumnezeu.

Am mers mai departe la mănăstirile Govora şi Surpatele, unde corala a cântat Maicii Domnului cele mai frumoase pricesne şi unde măicuțele ghid ne-au povestit istoricul locurilor şi istorii cu duhovnici mari, precum Arsenie Papacioc şi Arsenie Boca.

Mănăstirea Dintr-un Lemn ne-a fost, de asemenea, loc de popas spiritual şi de descoperire a istoriei aproape de legendă a primei bisericuțe a obștii. Mânăstirea Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân şi strajă neînvinsă a Văii Oltului,  a fost ultima oprire în drum către locul de odihnă. Seara a fost împodobită poezie şi cântece în cinstea zilei de naștere a gazdei noastre. Atmosfera de adevărată familie creată a fost apreciată la superlativ de pelerini, care şi-au manifestat dorința de a reedita astfel de momente.  A doua zi, duminică, corala Ambroziana alături de ceilalți pelerini s-a alăturat, în rugăciune liturgică, preoților şi credincioșilor prezenți la Sf. Liturghie de la Mănăstirea Turnu, alături de care au avut şi bucuria unei agape frățești. Pelerinajul nostru a continuat cu două mănăstiri: Bistrița şi Hurezi, lăcașuri de închinare, care ne-au îndemnat pe toți, nu numai la rugăciune, dar şi la luare aminte la modelul străbunilor arhierei precum Sf. Grigorie Decapotatul şi voievozi, precum Constantin Brâncoveanu, ale căror sfinte moaște le-am găsit acolo. Pe drumul de întoarcere, pelerinii au mărturisit, la unison, că acest pelerinaj a fost cel mai frumos din toate cele pe care le mai făcuseră până atunci.

 

12 aprilie 2024 - Licitatie privind adjudecarea lucrărilor de pictură murală la biserica noastră

Apr 12, 2024
Parohia Apărătorii Patriei II, cu sediul în strada Lunca Bârzești nr. 3, sector 4, București, Protoieria Sector 4 Capitală, cu hramul „Sfântul Ierarh Ambrozie”, organizează în data de 28 aprilie…

31 martie 2024 - Catehezele din Postul Mare

Mar 31, 2024
Din 15 martie, parohia noastră va demara programul: ”Cateheze în Postul Mare”. În fiecare vineri seara, după Sfântul Maslu, preoții vor aborda câte un subiect relevant pentru viața și creșterea…

25 martie 2024 – Sărbătoarea Bunei Vestiri. Aniversarea preotului paroh Mircea Uță la împlinirea a 25 de ani de slujire sacerdotală

Mar 25, 2024
Luni 25 martie 2024 și în parohia noastră s-a sărbătorit Praznicul Bunei Vestiri, eveniment religios care amintește întruparea Fiului lui Dumnezeu în pântecele Maicii Domnului. Bucuria Praznicului a…

24 martie 2024 – Pastorala la Duminica Ortodoxiei. Colecta pentru Fondul Central Misionar

Mar 24, 2024
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române transmite tradiționalul mesaj pastoral la Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare, zi în care se rememorează biruința dreptei credințe în fața ereziei…

14 martie 2024 – Cina prieteniei, masă tradițională la lăsatul secului pentru Postul Paștilor

Mar 14, 2024
125 de enoriași au participat joi seara la «Cina prieteniei», eveniment care amintește membrilor comunității noastre parohiale de lăsata secului pentru Postul Paștelui. Se spune că pe vremuri era…

9 martie 2024 - Pomenirea celor trecuți la viața veșnică: Moșii de iarnă

Mar 09, 2024
În sâmbăta premergătoare Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, parohia noastră, ca de altfel în toată Biserica Ortodoxă, facem pomenirea celor trecuți la viața veșnică. Această comemorare a persoanelor…

9 martie 2024 – Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 este marcată la nivel național de Sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici

Mar 09, 2024
Ziua a fost stabilită oficiat de Parlamentul României prin legea 247/05.12.2011. În această zi, în toate eparhiile românești sunt oficiate slujbe de pomenire pentru cei care au suferit în timpul…

8 martie - Ziua internațională a femeii

Mar 08, 2024
Ziua internațională a femeii este celebrată anual în data de 8 martie. Sărbătoarea datează de la începutul secolului 20 și provine din America de Nord și Europa. Prima zi națională a femeii a fost…

3 martie 2024 – Cuvântul de învățătură la Duminica Fiului risipitor rostit de teologul Mihail Drăghici

Mar 04, 2024
Cuvântul de învățătură la «Duminica Fiului risipitor» a fost rostit astăzi de teologul Mihail Drăghici. Din cele expuse am reținut următoarele idei: Parabola ”Întoarcerii fiului risipitor” (Luca, 15)…

3 martie 2024 - Credincioșii sunt invitați la cel mai mare pelerinaj cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou din ultimii 70 de ani

Mar 04, 2024
Credincioșii sunt invitați la cel mai mare pelerinaj cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou din ultimii 70 de ani. Anunțul a fost făcut duminică de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul la…

1 martie 2024 – 15 cuvioși și mărturisitori propuși spre canonizare pentru Anul Centenar al Patriarhiei Române (2025) Cincisprezece cuvioși și mărturisitori români sunt propuși spre canonizare, iar proclamarea canonizării lor va avea loc anul următor când

Mar 01, 2024
Mitropolia Munteniei și Dobrogei Două propuneri sunt confirmate de Mitropolia Munteniei și Dobrogei, doar că dosarele de canonizare nu vor fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,…

1 martie 2024 - Anul 2025 va fi dedicat Centenarului Patriarhiei Române și mărturisitorilor ortodocși români din secolul trecut

Mar 01, 2024
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2025 să fie dedicat Centenarului Patriarhiei Române și mărturisitorilor ortodocși români din secolul 20. Potrivit comunicatului…