Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericite Părinte Patriarh,

Subsemnatul Pr. Mircea Alexă Uță, paroh al Parohiei Apărătorii Patriei II – Sfântul Ambrozie din București, urmare adresei Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor cu nr.7619/2011, prin care se solicită fiecărui preot înaintarea unui memoriu privind activitățile desfășurate în parohie în ultimii cinci ani, vă comunic următoarele:

I. Activități pastoral liturgice :

·      Oficierea sfintelor slujbe în biserica parohială în duminici și sărbători și în ajunul acestora;

·      Oficierea sfintelor Taine și Ierurgii în sfânta biserică și în casele enoriașilor;

·      Primirea vizitei pastorale a PS Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar patriarhal (15 august 2006);

·      Sfințirea baldachinului unde a fost așezată racla cu moaștele Sfântului Ierarh Ambrozie (7 decembrie 2007);

·      Hirotesia subsemnatului în «iconom stavrofor» de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (2008);

·      Participarea la hirotonirea în diacon și preot a doi tineri teologi din cadrul parohiei (Pr. Marius Ene și Pr. Costin Stoica ) 2008-2011;

·      Slujba de resfințire a bisericii parohiale de către PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (6 dec 2009);

·      Sfințirea noului proscomidiar și a mobilierului bisericii parohiale de către PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (6 decembrie 2009);

·      Sfințirea noului pangar și a lumânărarului de către PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (6 decembrie 2009);

·      Sfințirea icoanei «Mântuitorului Hristos în picioare», care a fost amplasată în curtea bisericii parohiale (15 august 2011);

II. Activități cultural - misionare:

·      Am predicat în duminici și sărbători;

·      Am organizat programul catehetic ”Școala de duminică”;

·      În cadrul programului catehetic ”Școala de duminică” am organizat «Cinematograful parohial» (din 2006);

·      Am participat la nenumărate emisiuni la Radio și Tv Trinitas și TVR;

·      Am publicat diferite articole în presa bisericeasca centrală;

·      Am organizat «Concursul de desen de Crăciun», cu acordarea de premii elevilor merituoși (2009);

·      Am organizat serbarea «Ziua copiilor de pretutindeni» cu participarea elevilor de la Școlile Generale 113 și 133, cu prilejul zilei de 1 iunie 2006;

·      Am îndrumat spre Seminarul Teologic și Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (Secția Pastorală, Secția Asistență Socială și Secția Didactică) a 18 tineri din cadrul parohiei;

·      Am primit Crucea pectorală jubiliară patriarhală pentru preoţi acordată de Patriarhul Teoctist (2006);

·      În cadrul programului duminical catehetic ”Școala de duminică” am organizat, în colaborare cu Școala Generală 133, programul educațional de meditații gratuite la limba română, limba italiană, limba engleză, la fizică și la matematică (începând cu anul 2006);

·      Am organizat derularea programului de colaborare cu Teatrul «Ion Creangă» din București, privind oferirea de bilete gratuite, la diferite spectacole, pensionarilor și copiilor provenind din familii defavorizare (2006 și 2007);

·      Am redactat «Acatistului Sfântului Ierarh Ambrozie» pe care l-am înaintat spre aprobare Arhiepiscopiei Bucureștilor (2007);

·      Am colaborat cu Asociația Frăția Ortodoxă Română;

·      M-am îngrijit de actualizarea datelor de pe pagina de web a parohiei (din 2003), precum și de achiziționarea domeniului www.sfantulambrozie.ro  (2007);

·      Am colaborat cu Protoieria III Capitală la Redactarea și editarea Albumului de monografie «Protoieria III Capitală»;

·      Am redactat pliantul cu istoricul parohiei, publicat prin Protoieria III Capitală;

·      Am participat la toate cercurile pastorale organizate de Protoieria III Capitală;

·      Am participat la toate pelerinajele de Florii organizate de Arhiepiscopia Bucureștilor;

·      În calitate de Consilier Patriarhal la Sectorul Comunități Externe al Patriarhiei Române am participat la cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană, Sibiu (2007);

·      În calitate de Consilier Patriarhal la Sectorul Comunități Externe al Patriarhiei Române am participat la Conferinţa Europeană privind tratamentul cvasi-coergitiv şi alte alternative la pedeapsa cu închisoarea pentru consumatorii de droguri (Bucureşti, 11-12 octombrie 2007);

·      În calitate de Consilier Patriarhal la Sectorul Comunități Externe al Patriarhiei Române am participat la întrunirea liderilor religioşi ai lumii cu tema: «Pentru o lume fără violenţă. Religii şi culturi în dialog», organizată de Comunitatea Sant'Egidio, Neapoli, Italia  (2007);

·      În calitate de Consilier Patriarhal la Sectorul Comunități Externe al Patriarhiei Române, am efectual, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o vizită pastorală în Japonia, care s-a concretizat cu deschiderea a două parohii ortodoxe românești una la Tokyo și alta la Osaka (2008);

·      Am participat la Procesiunea ”Calea Sfinților” (2008);

·      Am primit medalia de aur din partea Agenției Naționale Antidrog (2008);

·      Am organizat la nivelul parohial Concursul ”Crezul meu” (2010 si 2011);

·      Am redactat si publicat Albumul cu fotografii de la resfințirea bisericii parohiale intitulat  ”Revărsarea harului” (2010);

·      Am realizat și prezentat împreună cu tinerii din cadrul Organizației noastre de tineret «Sfântul Ambrozie» piesa de teatru religios: «Pogorârea Sfântului Duh» (2010);

·      Am realizat și prezentat împreună cu tinerii din cadrul Organizației noastre de tineret «Sfântul Ambrozie» piesa de teatru religios: «Ambrozie episcop» (2010);

·      Am organizat Caravana teatrului religios «Ambrozie episcop» (2010) (Parohie, Mănăstirea Comana, Giurgiu, Arad, Palatul National al Copiilor);

·      Am semnat Protocol de colaborare cu Școala Generala 113 privind programul «Hristos împărtășit copiilor»(2010);

·      Am semnat Protocol de colaborare cu Școala Generala 133 privind programul «Hristos împărtășit copiilor»(2010);

·      Am semnat Protocol de colaborare cu Școala Generala 113 privind programul «Alege școala»(2010);

·      Am semnat Protocol de colaborare cu Școala Generala 133 privind programul «Alege școala»(2010);

·      Am semnat Protocol de colaborare cu Școala Generala 113 privind programul «Campionatul parohial de ping-pong și de șah»(2010);

·      Am semnat Protocol de colaborare cu Școala Generala 133 privind programul «Campionatul parohial de ping-pong și de șah»(2010);

·      Am organizat Concertele: „Hristos se naşte măriţi-L!” susținute de către Corala studenţilor teologi de la parohie în zilele de 6, 7, 19 şi 25 decembrie 2010;

·      Am organizat Concertul: „Noi umblam şi colindăm!” susținut de către elevii de la Şcolile 133 şi 113 de pe raza parohiei, care au participat la proiectul: «Hristos împărtăşit copiilor», (6 decembrie 2010);

·      Am realizat și organizat lansarea DVD-ului: „In memoriam: Părintele Constantin C. Matei”, ctitorul parohiei Apărătorii Patriei II, la împlinirea a 7 ani de la mutarea sa la Domnul şi 70 de ani de la fondarea parohiei (7 decembrie 2010);

·      Am realizat și organizat lansarea DVD-ului: „Piesa de teatru: Pogorârea Sfântului Duh”, scenetă interpretată în data de 23 mai 2010, cu prilejul sărbătorii Rusaliilor, de către tinerii din cadrul Organizaţiei parohiale de tineret «Sfântul Ambrozie» (7 decembrie 2010);

·      Am realizat și organizat lansarea Albumului foto: „Revărsarea harului”, volum ce cuprinde fotografii semnificative de la momentul resfinţirii bisericii parohiale din data de 6 decembrie 2009;

·      Am organizat Masa rotundă: «Începuturile unei lucrări sfinte» susținută de câțiva ctitori, încă în viaţă şi/sau urmaşii acestora, care au contribuit la fondarea parohiei şi la construirea bisericii parohiale (28  noiembrie 2010);

·      Am acordat diplome câtorva dintre ctitorii în viaţă, care au contribuit la fondarea parohiei şi la construirea bisericii parohiale (7 decembrie 2010);

·      Am organizat comemorarea a 7 ani de la mutarea la Domnul a primului slujitor al parohiei noastre, cu pomenirea acestuia la sfânta biserică şi depunerea de coroane de flori la mormânt (20 martie 2010);

·      Duminică 21 martie 2010, îndată după Sf. Liturghie, am organizat o agapă în pomenirea primului părinte paroh C. Matei ;

·      Am lansat DVD-ul intitulat „Bucuria harului”,  privind Resfinţirea bisericii parohiale (2010);

·      Am organizat realizarea unor vizite la Muzeul de artă al României. În prima miercuri din lună (din 2010);

·      Am organizat pelerinajul „Pe urmele Sf. Calinic de la Cernica”, la Mănăstirea Cernica, cu prilejul aniversării a 7 ani de la constituirea Organizaţiei de tineret parohială „Sf. Ambrozie”. (10 aprilie 2010);

·      Am instituit distincția parohială «Sanctus Ambrosius» ce va fi acordată tuturor celor care se vor distinge prin contribuția lor la dezvoltarea activităților pastoral misionare ale parohiei ;

·      Am organizat participarea unui grup de enoriaşi ai Parohie Apărătorii Patriei II la cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană la Sibiu, împreună cu delegaţia Parohiei S. Angela Merici din Milano şi a reprezentanţilor Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Milano  (2007);

·      Am organizat Pelerinajul «Pe urmele Sfântului Dimitrie Basarabov», la mănăstirile din Bulgaria (27-28 septembrie 2008);

·      Am organizat un pelerinaj la mănăstirile de pe Valea Teleajenului şi acţiunea socială la Centrul de copii «Pro vita», Valea Plopului (2009);

·      Am organizat un pelerinaj la Roma «Pe urmele Sfinţilor Apostoli» (2010);

·      Am organizat un pelerinaj la Sfântul Munte Athos «Să descoperim împreună Sfântul Munte Athos» (2011);

·      Am participat la cursul «Evidența și gestiunea patrimoniului mobil» organizat de către Patriarhia Română (24-25 mai 2011), în urma căruia mi s-a acordat Diploma de participare.

 

III. Activități ecumenice

·         - Am menținut o conviețuire pașnică cu eterodocșii din parohie;

·         - Am efectuat mai multe treceri la ortodoxie: a 5 japonezi, un chinez, 5 neoprotestanți;

·         - Am efectuat anual vizite la parohia înfrățită de la Milano (începând cu anul 2002);

·         - Am organizat aducerea moaștelor Sf. Ambrozie al Mediolanului de la Milano la parohie și depunerea lor definitiva în biserica parohială;

·         - Am primit vizita la parohie a Rev.Dott. Giovanni Brusegan, Capelanul universității din Padova (2006);

·         - Am primit vizita la parohie a Exc. Sale Mons. Antonio Mattiazzo, Arhiepiscop de Padova (2006);

·         - Am primit vizitele anuale la București ale Mons. Giuseppe Bettoni, paroh al Parohiei catolice S.Angela Merici din Milano;

·         - Am participat la Săptămâna de rugăciune ecumenica la Milano, din 2006;

·         - Am primit vizita pastorului Uli Eckert, secretar general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Milano (2007);

·         - Am primit vizita Mons. Giuseppe Bettoni, Paroh al Parohiei S.Angela Merici din Milano dimpreună cu o delegaţie de enoriaşi, cu prilejul resfinţirii bisericii parohiale (6 dec.2009).

·         - Am organizat vizita la București a delegației parohiei S.Angela Merici din Milano, condusă de Rev. Vittorio Bataglia (2011);

 

IV. Activități social – filantropice

     - Am oferit anual diferite ajutoare bolnavilor internați la Spitalul de Geriatrie Nr.1 (sector 4) și la Azilul de bătrâni «Sfântul Luca» (sector 4);

· Am oferit anual diferite ajutoare copiilor de la Casa de copii din com. Singureni, jud. Giurgiu (bolnavi de SIDA) și de la Casa de copii din Al. Obregia;

· Am organizat vizite în parohie cu diferite ajutoare la bătrâni, la familiile cu mulți copii, mai ales cu prilejul Crăciunului, a Sfintelor Paști și la hramurile bisericii parohiale;

· Am oferit ajutoare financiare persoanelor nevoiașe, seminariștilor, studenților din cadrul parohiei trimiși la studii, celor ce au avut nevoie de bani în caz de boală, de deces, etc.;

- Am organizat și derulat diferite programe sociale de meditații (Prof. Alina Dumitrescu), consiliere socială (Adrian Durlea), consiliere juridică (jurist Gabriel Maradin), consiliere cadastrală (Camelia Begnescu), etc.;

· Am deschis primul Cabinetul medical comunitar din Sectorul 4 în parteneriat cu Asociația Medecin sans frontieres, Asociația Samusocial și Asociația Medicilor de familie din București ; 

· Am semnat protocolul de Colaborare cu Agenția Națională Antidrog, privind prevenția și tratarea persoanelor consumatoare de droguri;

· Am organizat colectă pentru sinistrații din Asia;

· Am dotat Cabinetul medical comunitar deschis la parohie cu aparatura, mobilierul și instrumentarul specific și am asigurat continuitate programului medical social;

·         - Am inițiat și organizat mai multe convoaie umanitare ale Asociației «Oltre Confine», Italia, pentru satele inundate de pe malul Dunării;

·         - Am organizat colectă pentru sinistrații inundațiilor din Moldova;

·         - Am colaborat cu Arhiepiscopia Bucureștilor, Sectorul de asistență socială privind activitățile derulate în Cabinetul medical comunitar;

·         - Am intervenit în Italia, la prieteni, pentru a sprijini și realiza mai multe intervenții chirurgicale la tânărul Cristian Ștefănescu din parohie (sprijin substanțial oferit de Gianfranco Senussi);

·         - Am organizat anual Colectele FCM;

·         - Am organizat colecta pentru românii din Serbia (2006);

·         - Am primit solicitarea de sprijin al activității Asociației civice a tinerilor (2008);

·         - Am organizat 4 convoaie umanitare din Italia de la Ponte di Legno, al Asociației «Amici in cordata nel mondo», cu ajutoare umanitare către Parohia Cojești, Parohia Belciugatele, Parohia Chiselet și Parohia Oltenița I ;

·          - Am acordat ajutor financiar Parohiei Păuleasa, Episcopia Sloboziei (2007);

·         - Am organizat transportul umanitar al grupului de voluntari din Ponte di Legno, Italia la parohia noastră, parohia Cojești, Parohia Belciugatele, parohia Valea Plopului, parohia Urleta (2007);

·         - Am acordat ajutor financiar Parohiei Albești, Episcopia Sloboziei și Călărașilor (2007);

·         - Am organizat colecta pentru minerii din Petrila (2008);

·         - Am organizat colecta pentru penitenciare (2008);

·         - Am organizat colecta pentru Răducanu Iulian (2009);

·         - Am organizat colecta pentru Dinulescu Daniel (2009);

·         - Am organizat colecta pentru Wart Marc Mihaela (2009);

·         - Am contribuit la Fondul «Păstorul cel bun» din anul 2009;

·         - Am realizat un program de colaborare cu Primăria Sector 4, Serviciul abandon școlar (2010);

·         - Am organizat colecta pentru sinistrații din Moldova in urma inundațiilor (2010);

·         - Am primit solicitarea de colaborare cu Asociația română Anti – SIDA (2010);

    - Am derulat Proiectul „Cunoaşte-ţi aproapele” în cadrul căruia au fost identificate persoanele defavorizate din parohie, familiile cu mulţi copii, familiile monoparentale aflate în dificultate, persoanele cu disabilităţi în vederea includerii în programele culturale derulate de parohie şi participarea lor la acestea în mod gratuit (ian.-mai 2010);

    - Am derulat Proiectul: „Ajută-ţi aproapele!”, în cadrul căruia s-a organizat o acţiune socială de colectare şi distribuire de ajutoare materiale persoanelor defavorizate din parohie, familiilor cu mulţi copii, familiilor monoparentale aflate în dificultate, persoanele cu disabilităţi şi persoanelor defavorizate (6 și 26 decembrie 2010);

    - Am organizat agape comunitare la care au participat în jur de 300 de enoriași (15 august 2010 și 2011);

· Am derulat Proiectul: „Învierea Domnului, bucurie a comuniunii creştine”, în cadrul căruia corala de studenţi teologi de la parohie m-a însoţit la casele celor nevoiaşi din parohie şi am ciocnit ouă roşii și am intonat cântarea „Hristos a înviat !”, prilej cu care au fost distribuite ajutoare materiale persoanelor defavorizate din parohie (2010 și 2011)

· Am demarat procesului de colectare de fonduri pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului (2011).

 

V. Activități administrativ gospodărești

·         Am făcut intervenții pentru retrocedarea unui teren de 2000mp fostă proprietate a parohiei, confiscat de către regimul comunist (2006);

·         Am deschis Proces civil la Judecătoria Sector 4 privind retrocedarea terenului în suprafață de 2000mp fostă proprietate a parohiei până în anul 1961, când a fost confiscat de către regimul comunist (2006);

·         Am coordonat lucrările de restaurare a picturii catapetesmei bisericii parohiale (2006);

·         Am coordonat lucrările de realizare a Baldachinului unde au fost așezate sfintele moaște ale Sf. Ambrozie (2006);

·         Am făcut demersuri pentru obținerea Certificatului poștal al parohiei (2007);

·         Am obținut Certificatul poștal al parohiei (2007);

·         Am făcut demersuri pentru emiterea noului Certificat fiscal al parohiei (2007);

·         Am obținut noul Certificat fiscal al parohiei (2007);

·         Am făcut demersuri pentru obținerea aprobării pentru cadastru la terenul, proprietatea parohiei, în suprafață de 1400 mp, pe care este construită biserica parohială (2008);

·         Am realizat cadastrul la terenul, proprietatea parohiei, în suprafață de 1400 mp, pe care este construită biserica parohială (2008);

·         Am obținut certificatul de intabulare a terenului proprietatea parohiei, în suprafață de 1400 mp, pe care este construită biserica parohială (2008);

·         Am obținut Autorizația sanitară pentru funcționarea Cabinetului medical comunitar (2008);

·         Am coordonat lucrările de construire a unui pangar și a unui lumânărar în curtea bisericii (2008);

·         Am făcut demersuri și am obținut fonduri pentru restaurarea picturii bisericii parohiale (aproape două miliarde) 2008;

·         Am deschis recurs la Tribunalul Municipiului București la sentința civilă a Judecătoriei sector 4 în care se resping capetele de cerere ale parohiei de anulare a certificatului de punere în posesie și de proprietate emise pe numele altor persoane (2008);

·         Am coordonat lucrările de izolare termică a bisericii parohiale și lucrările de consolidare (2008);

·         Am coordonat lucrările de construire din temelie a pridvorului bisericii parohiale (2009);

·         Am coordonat lucrările de montare de vitralii la pridvorul bisericii parohiale (2009);

·         Am coordonat lucrările de construire de extindere a proscomidiarului și amplasarea unei uși la sfântul altar (2009);

·         Am coordonat lucrările de pictare a proscomidiarului nou al bisericii parohiale (2009);

·         Am coordonat lucrările de montare a sistemului de alarmă profesională la biserica parohială (2009);

·         Am coordonat lucrările de restaurare a picturii bisericii parohiale (2008-2009);

·         Am realizat un baldachin la proscomidiar (2009);

·         Am realizat o Casetă luminoasă cu denumirea și sigla parohiei, la intrarea in curtea bisericii (2010);

·         Am coordonat lucrările de toaletare a copacilor din curtea bisericii (2011);

·         Am coordonat lucrările de reamenajare a toaletei publice din curtea bisericii parohiale cu introducerea canalizării, a căldurii și a iluminatului (2010);

·         Am coordonat lucrările de construire a unei cascade cu piatră de râu, denumită ”Hristos – Apa cea vie”, în curtea bisericii parohiale (2011);

·         Am coordonat lucrările de realizare a unei Icoane cu «Mântuitorul Hristos în picioare», și înrămarea acesteia în termopan și amplasarea acesteia în curtea bisericii (2011);

·         Am realizat un nou mobilier la sfântul altar din lemn de nuc (2011);

·         Am realizat un nou mobilier la «Axioniță» și a unei noi icoane pictare, copie a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedu de la Muntele Athos (2011);

·         Am coordonat lucrările de realizare și montare a unei Troițe în curtea bisericii parohiale;

·         Am primit sentința Judecătoriei Sector 4 în legătură cu rejudecarea dosarului privind retrocedarea terenului în suprafață de 2000mp fostă proprietate a parohiei până în anul 1961, când a fost confiscat de către regimul comunist, prin care se recunoaște dreptul de proprietate al parohiei a celor 2000mp. și obligă Primăria sectorului 4 să reconstituie dreptul de proprietate al parohiei și să pună în posesie parohia cu acest teren (august 2011).

 

Al Preafericirii Voastre supus,

PAROH,

PR.DR. MIRCEA ALEXĂ UȚĂ