La Sfânta Liturghie oficiată în cursul dimineții, a fost sfințit un Sfânt Agneț, care va fi păstrat pe sfânta Masă până în Marțea Luminată, când este uscat și sfărâmat după o rânduială specială. Din acesta vor fi împărtășiți bolnavii și copiii de-a lungul unui an liturgic. La prânz un număr de 25-30 de tineri și adulți din cadrul parohiei au participat la concursul de încondeiere a ouălor, denumit ”Vin Paștile”. În noaptea Sfintelor Paști vor fi anunțați premianții, care au încondeiat cele mai frumoase ouă. La denia din joia Sfintelor Patimi se citesc cele 12 Evanghelii și se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericii, unde rămâne până vineri, când este readusă în Sfântul Altar, după cântarea cunoscută în popor ca ”Prohodul Domnului”. Vezi poze aici.