Mons. Giovanni Brusegan, Director pentru relații internaționale ecleziastice al Diecezei de Padova și capelan al Universității din acest oraș italian a făcut, vineri 16 mai 2014, o scurtă vizită parohiei noastre. Oaspetele italian a fost primit în biserica parohială de către părintele Protoiereu Ion Armași, de părintele Paroh Mircea Alexă Uță și de câțiva enoriași. Cu acest prilej, a avut loc un dialog privind activitățile pastoral misionare care se derulează în parohia noastră, respectiv în cadrul Diecezei padovane. Oaspetele a transmis salutul Excelenței Sale Mons. Antonio Mattiazzo, Arhiepiscop de Padova, părintelui paroh Mircea Alexă Uță, care a studiat la Padova în urmă cu 20 de ani. Mons. Giovanni Brusegan urmează să participe la Iași, sâmbătă 17 mai 2014, la slujba de beatificare a episcopului catolic martir Anton Durcovici, decedat în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei în anul 1951, martiriul său pentru credinţă fiind recunoscut de Papa Francisc la 31 octombrie 2013.