Festivalul este structurat pe două secțiuni: Secțiunea I-a a elevilor «până în 15 de ani» și Secțiunea a II-a a interpreților «peste 15 de ani». La ediția anterioară a acestui Festival a participat un număr de 43 de finaliști din cadrul a șase parohii și de la zece școli gimnaziale din Capitală. La această ediție și-au anunțat participarea elevi și interpreți din 15 parohii bucureștene și din tot atâtea școli gimnaziale. Sâmbătă 31 mai, începând cu ora 12, în cerdacul parohiei noastre, va avea loc Semifinala Festivalului la care vor participa toți concurenții parohiilor participante (în jur de 60 persoane), iar duminică 1 iunie, începând cu ora 16, va avea loc, în același loc, Finala. Publicul așteaptă cu nerăbdare prezența invitaților speciali ai Festivalului: maestrul Gheorghe Turda, doamna Elisabeta Ticuță și doamna Nicoleta Voicu.
27 mai 2014 – Ultimile pregatiri pentru finala Festivalului de pricesne din 1 iunie
- Detalii
- Categorie: Stiri din 2014