29 iulie 2016 – Mutarea la Domnul a preotului Alexandru Dumitru Părintele Alexandru Dumitru, în vârstă de 53 de ani, a fost coleg de promoție la Seminarul Teologic și la Facultatea de Teologie al părintelui paroh Mircea Uță. Slujba înmormântării a fost oficiată în capela Cimitirului Belu din București de un sobor de 30 de preoți, colegi de Seminar și de Facultate ai părintelui Alexandru, precum și preoți ai Eparhiei Dunării de jos, unde părintele a slujit mai bine de 25 de ani. La sfârșitul slujbei, părintele paroh Mircea Uță a ținut un cuvânt, arătând printre altele: ”Dacă sufletul meu Doamne/ Prea devreme Tu l-ai vrut/ Mângâie Tu Doamne Sfinte/ Pe cei care m-au pierdut… Aș dori să exprim un gând de prețuire și recunoștință pentru Pr. Alexandru din partea mea și a colegilor săi de la Seminarul Teologic și de la Facultatea de Teologie. Pe noi ne leagă o prietenie de peste 35 de ani. Anii petrecuți în Seminar și la Facultatea de Teologie au fost poate cei mai frumoși și luminoși din viața noastră. O perioadă în care ne-am cunoscut și ne-am apropiat unii de ceilalți, ani în care am început să construim conceptul de prietenie, atât de necesar pentru viețuirea creștină. Imaginea pe care o avem astăzi, unii față de ceilalți colegi, este influențată în mare parte de amintirea experiențelor pe care le-am făcut în acea perioadă a studiilor noastre de teologie. Apoi au apărut revederile, din cinci în cinci ani, când ne-am confesat unii altora micile noastre realizări, atât pe cele profesionale cât și pe cele familiale.

Activitățile desfășurate în Seminar și mai apoi la Facultate au avut rolul de a întări și mai mult prietenia dintre noi. Participările la repetițiile și concertele corului Seminarului Teologic, sub bagheta părintelui profesor Marin Velea, au fost primele acțiuni unde tânărul Alexandru s-a făcut remarcat prin calitățile sale vocale deosebite, de tenor prim, fiind în mai multe rânduri solist la diferite piese muzicale sau colinde. La rândul său, domnul profesor Plătică, după prima lucrare de control dată, a remarcat scrisul atât de caligrafic și frumos al tânărului Alexandru, încât din acel moment  a obținut la lucrări numai nota 10. Domnul profesor Nicu Octavian i-a remarcat tânărului Alexandru memoria excepțională a datelor istorice și puterea cu care putea reda din memorie un text lecturat. Acestor calități intelectuale și artistice, colegii i-au observat și altele, precum: sinceritatea, jovialitatea, sensibilitatea și corectitudinea. În internatul Seminarului tânărul Alexandru era mereu meticulos, curat și pedant. Îi plăcea să aibă mereu cămașa curată și călcată. Calitățile acestea din urmă tânărul Alexandru și le-a însușit de la mama sa Valeria, care, deși rămasă văduvă, a continuat să îi ofere o educație creștină centrată pe iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui.

Seminarul i-a oferit pr. Alexandru spațiul unde a putut să îl întâlnească pe Dumnezeu, să îl descopere, fie cu ajutorul manualelor de studiu sau al profesorilor, fie cu ajutorul rugăciunilor pe care în fiecare dimineață și seară le făceam cu toți elevii seminariști în biserica mănăstirii Radu Vodă.

Formarea acesta duhovnicească inițiată în Seminar și continuată la Facultatea de Teologie a tânărului Alexandru, a fost descoperită și fructificată de ierarhul Dunării de jos, care de-a lungul vremii, i-a dat Pr. Alexandru mai multe ascultări. S-a dedicat cu hărnicie muncii de birou și la catedră (ca profesor de Tipic bisericesc), implicându-se în lucrarea de reorganizare administrativă a eparhiei Dunării de jos, răspunzând, cu timp și fără timp, chemării ierarhului său. Stresul și oboseala, nemulțumirile și greutățile vieții, atât pe plan profesional, cât și familial, l-au făcut pe Pr. Alexandru mai dârz, lăsând asupra sa în timp cicatrici, care s-au transformat încet-încet în boli. Cea mai mare mângâiere a sa a fost fiica sa, Raluca, de care era foarte mulțumit că a făcut performanță în cariera sa profesională, iar a doua mângâiere au fost enoriașii parohiei Bunavestire din Galați, de care s-a legat spiritual cu ”legătură nedezlegată”, ca un adevărat păstor care își pune sufletul pentru oile sale, luând exemplul Mântuitorului Hristos.

Dacă Dumnezeu a vrut să îi curme boala și suferința Pr. Alexandru, este semnul că Dumnezeu l-a iubit și iertat.  E semnul că se prezintă în fața dreptului Judecător cu tolba plină cu faptele sale cele bune, care vor fi așezate la piciorul tronului lui Dumnezeu și unde vor lumina, ca și făclia pusă în sfeșnic să ardă, aducând lumină și odihnă sufletului său.

Răsplata faptelor noastre nu se măsoară după durata sau timpul în care s-au săvârșit faptele, ci după bunătatea sau răutatea acestora, după bucuriile și suferințele provocate semenilor. Viața cea fericită este descrisă de Sfântul Apăstor Pavel în aceste cuvinte: ”Ceea ce ochiul n-a văzut și urechile nu au auzit…și la inima omului nu s-a suit”(I Cor.2,9).

Mihai Eminescu într-o poezie a sa spune : ”Atâta foc, atâta aur și atâte-s lucruri sfinte, peste–ntunericul vieții, ai presărat, părinte !”. Ca preot, în viața sa pământească, pr. Alexandru a purtat și focul Duhului Sfânt (focul iubirii) și aurul și bogățiile sfintelor slujbe și rugăciuni și lucrurile sfinte, adică Sfintele Taine și învățătura Sfintelor Evanghelii.

În urmă cu 8 luni, un alt coleg al nostru, Pr. Bogdan Ciobotaru, în mod neașteptat, moare, producând durere și întristare atât în rândul enoriașilor săi de la Parohia Sf.Ioan Botezătorul – Ferentari, dar și în rândul colegilor săi. Astăzi un alt coleg ne părăsește. Acesta este semnul că viața își are misterele ei, pe care noi, cei de astăzi cu greu le putem înțelege, de aceea fiecare dintre noi trebuie să ne prețuim viața, să ne putem viața în ordine și să ne pregătim din timp pentru întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos. Trebuie să învățăm să gestionăm tema tristeții omului contemporan și să păstrăm echilibrul între datorie și odihnă, între iubire și recunoștință…

Prezența colegilor preoți aici la slujba de prohodire a Pr. Alexandru, reprezintă prețuirea și recunoștința pe ca ei o poartă colegului nostru, pentru faptele, aspirațiile, dorurile și simțămintele sale, care se cer a fi continuate, întâi de cei din familie, de fiică, de fratele și sora sa, de nepoți, de rudenii, de prieteni și de enoriașii pe care i-a avut la parohia din Galați.

Întristată adunare,

S-a stins un sfeșnic al Bisericii noastre aici pe pământ, dar s-a aprins unul mult mai luminos în cer, pentru că cel ce pleacă dintre noi astăzi, nădăjduim că nu-i va uita în rugăciunile sale pe mama sa, Valeria, pe familia sa, pe fiii săi duhovnicești şi pe toți care i-a cunoscut şi cu care a lucrat în decursul vieții sale.

Deși vasul său de lut era slab, sufletul său era puternic, strălucindu-i în priviri lumina încrederii, a păcii duhovnicești pe care a câștigat-o de la Dumnezeu.

Iubite Părinte Alexandru,

Acolo unde mergi astăzi în Împărăţia lui Dumnezeu, să nu încetezi să ne trimiteți îndemnuri mângâietoare şi să împărtășiți cu noi nădejdile şi să ne ajuți să străbatem marea acestei vieți în pace și liniște şi să urmăm pilda şi exemplul pe care ni l-ai dat în decursul vieții. Iar când te mei prezenta în fața judecății lui Dumnezeu, nădăjduim că Mântuitorul Hristos pe care l-ai slujit întreaga viață, cu devotament, te va întâmpina cu bucurie spunând cuvintele: ”Bine slugă bună şi credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” (Mt. 25, 23). Amin. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Dumnezeu să-l ierte!”.

După oficierea slujbei de prohodire, trupul neînsuflețit a fost transportat în comuna natală a părintelui Alexandru – Jilavele, jud. Călălași –, unde, după ce s-a mai făcut o rugăciune în biserica parohială și s-a înconjurat sfânta biserică, trupul neînsuflețit a fost înhumat în cavoul familiei din cimitirul comunei.