A fost o mare bucurie pentru preoții parohiei să oficieze astăzi, după încheierea Sfintei Liturghii, slujba Cununiei de argint  a soților Adrian și Letiția Voicu, enoriași ai parohiei, cu prilejul aniversării a 25 de ani de împreună viețuire. Nunțile de argint, de aur sau de diamant nu sunt nunţi sau cununii propriu-zise. Ele nu repetă Taina Sfintei Cununii. Ele se prezintă sub forma unei slujbe de mulţumire adusă lui Dumnezeu. „Tinerii” nu se mai îmbracă precum mirii de altădată, ci pot să vină la biserică în hainele cu care vin în mod obişnuit la slujbe. Naşii e bine să fie tot cei de la Cununia din tinereţe. Dacă nu mai trăiesc ori nu pot fi prezenți slujba se poate face şi cu alți creștini. Nu este nevoie de lumânări „de cununie”, ci sunt suficiente şi două lumânărele. Nu este nevoie de „nuntași”, nici de petrecere costisitoare. Mai degrabă, un ajutor dat unei familii sărace, sau unui bătrân, sau unui orfan, sau unui bolnav este mai bine primit înaintea lui Dumnezeu decât petrecerea cu lăutari.

 

Evenimentul poate fi sărbătorit într-o formă simplă, modestă, fără cheltuieli inutile. „Tinerii” vin la biserică şi preotul le oficiază „nunta” solicitată, adică slujba de mulţumire cuvenită. Fiecare familie are motive suficiente să mulțumească lui Dumnezeu după 25, 50 sau 75 de ani de căsnicie. Câteva din astfel de motive sunt suficiente, ca să convingem pe oricine de nevoia unei astfel de rugăciuni: mulțumim pentru viaţa ce ne-a dat-o, pentru sănătatea de care ne-am bucurat, pentru buna înțelegere, pentru copiii din căsnicie, pentru toate realizările ce le-am avut. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute şi să ne ocrotească în continuare pe cărările vieţii.

 

Slujba respectivă nu este o inovaţie în cultul ortodox. Rugăciunea însăşi este de trei feluri: de cerere, de mulţumire şi de laudă la adresa lui Dumnezeu. Slujba acestor „nunţi” face parte din rugăciunile de mulţumire. Lui Dumnezeu îi place să i se arate recunoştinţă din partea celor pe care i-a ajutat. Ne amintim de minunea vindecării celor zece leproşi. Dintre aceştia, doar unul s-a întors să-I mulţumească Mântuitorului, ceea ce L-a făcut să exclame: „Zece aţi fost, dar ceilalţi nouă unde sunt?”.

 

Dumnezeu să le dăruiască celor sărbătoriți sănătate și să îi vedem aducând mulțumire lui Dumnezeu și la Cununia de aur (la 50 de ani).