Parohia noastră continuă Proiectul social filantropic «Să ajutăm printr-un mărțișor», dedicat copiilor orfani de la Valea Plopului și Valea Screzii, din județul Prahova, proiect care a ajuns la a VII-a ediție.
Sâmbătă 23 februarie 2019, începând cu ora 10.30, va avea loc, în biserica parohială Atelierul de confecționare a mărțișoarelor, la care vor participa în jur de 25 de elevi de la școlile gimnaziale de pe raza parohiei, respectiv nr.113 și nr.133. Elevii vor fi însoțiți de părinți și de profesorii de religie de la cele două școli. Vor fi realizate mărțișoare lucrate de mână, utilizând coala de hârtie, cartonul, carioca, lipiciul, coca dospită, foarfeca, etc.
Pentru concretizarea acestei acțiuni, va fi organizat un târg de mărțișoare, o colectă de haine, de alimente neperisabile, de jucării și de bani, care vor fi oferite copiilor orfani de la Valea Plopului de către enoriașii care vor participa la «Caravana copilăriei», adică deplasarea la Valea Plopului și consemnarea colectei, la o dată care va fi anunțată ulterior.