Duminică 24 ianuarie, după oficierea slujbei de Te-Deum prilejuită de aniversarea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, părintele paroh Mircea Uță a felicitat pe domnul consilier Daniel Ciobanu, epitropul bisericii, cu prilejul aniversării zilei sale de naștere. Domnul consilier Daniel este iubit de către enoriașii parohiei noastre, pentru hărnicia, dragostea și smerenia de care a dat dovadă în ultimii ani și pentru implicarea sa în organizarea slujbelor la parohia noastră și a evenimentelor sociale și culturale.

Este căsătorit cu Alina și împreună au un băiețel, pe numele Gabriel.

În numele parohiei, părintele paroh i-a oferit domnului consilier o icoană cu Mântuitorul Hristos, după care întreaga asistență i-a cântat «La mulți ani !».