Sâmbătă 11 iunie 2022 un număr de 30 de enoriași ai parohiei noastre au participat la Spectacolul «Voievodul Țiganilor» de Johann Strauss, la Teatrul Național de Operetă și Musical «Ion Dacian».

Biletele au fost oferite ca urmare a demarării unui Protocol de cooperare dintre parohia noastră și Teatrul Național de Operetă și Musical «Ion Dacian».

Acest protocol se desfășoară sub auspiciile Organizației de tineret «Sfântul Ambrozie», care derulează diferite programe socio-culturale, pentru membrii comunității noastre parohiale de aproape 20 de ani. Tinerii din cadrul Organizației au pregătit, în decursul anilor, mai multe acțiuni sociale de ajutorare a persoanelor vârstnice cu o situație economică precară, precum și diferite programe culturale, diferite scenete și piese de teatru, dintre care amintim «Învierea Domnului», «Pogorârea Sfântului Duh» sau «Viața Sfântului Ierarh Ambrozie», ocrotitorul parohiei noastre. Totodată, din anul 2011, organizăm, anual, Festivalul de Pricesne ”Blândul Păstor”.

Tot anual organizăm în jurul datei de 9 septembrie sărbătoarea ”Duminica Bunicilor” cu ocazia cinstirii Sfinților Ioachim și Ana, bunicii după trup ai Mântuitorului Hristos. Această sărbătoare promovează alături de cântecul popular, muzica ușoară și pe cea clasică, dorind să ofere seniorilor parohiei noastre cultură și relaxare, deopotrivă.

Tinerii din cadrul Organizației de tineret și-au propus să continue derularea proiectelor dedicate persoanelor de vârsta a treia, familiilor cu mulți copii și persoanelor nevoiașe, oferindu-le posibilitatea vizionării unor spectacole interpretate de artiști adevărați pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical din București. Parohia noastră a mai avut derulate asemenea proiecte de colaborare, inclusiv cu Opera Națională.