În chiar Duminica Rusaliilor, îndată după oficierea slujbei, părintele paroh a adresat un cuvânt de felicitare părintelui coleg Aurelian Chira, cu prilejul împlinirii, peste câteva zile, a vârstei de 45 de ani.

În cuvântul său, părintele paroh a subliniat faptul că părintele s-a născut în urmă cu 45 de ani la Baia Mare, în Țara Maramureșului, din părinți binecredincioși. A absolvit Seminarul Teologic la Baia Mare, iar apoi Facultatea de Drept - Universitatea Româno-Arabă din Baia Mare şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti. A urmat, de asemenea, cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Saint-Serge” din Paris şi cursurile de master ale Facultăţii de Teologie Catolică din cadrul Universității Bucureşti.

În vara anului 2003, părintele Aurelian a fost hirotonit preot pe seama parohiei Cojeşti, din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, de către vrednicii de pomenire Hristodulos, Arhiepiscop al Marii Elade şi Teoctist, Patriarhul României. Mai apoi a candidat și ocupă și astăzi un post de funcționar public în cadrul Parlamentului României.

Revenind în București, a renunțat la parohia din Cojești, solicitând îmbisericirea la parohia noastră, participand activ la inaugurarea noului hram al parohiei, dedicat Sf. Ierarh Ambrozie, cu prilejul vizitei istorice la parohia noastră a Eminenţei Sale card. Dionigi Tettamanzzi, Arhiepiscop emerit de Milano, împreună cu o delegaţie a Bisericii Ambroziene, precum și la aducerea solemnă de la Milano la Bucureşti şi așezarea în biserica parohiei noastre a moaştelor Sf. Ierarh Ambrozie al Mediolanului. De atunci a participat la activitățile liturgice, culturale și sociale organizate de parohia noastră.

În încheiere, părintele paroh l-a felicitat și i-a urat multă sănătate și mult har în slujirea turmei celei cuvântătoare a lui Dumnezeu.

Întreaga asistență i-a urat părintelui Aurelian: «La mulți ani!».