Duminică 3 iulie 2022, după oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc la altarul de vară un moment festiv dedicat obținerii Diplomei de Licență la Universitatea București, respectiv Academia de Științe Economice din București, a două tinere membre ale comunității noastre parohiale.

Este vorba de Oana Simionescu, care a susținut licența la limbile germană și engleză la Facultatea de Limbi străine a Universității București și Iuliana Dănilă, care a susținut licența la Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Academiei de Științe Economice din București. Ambele tinere sunt membre ale Comitetului de conducere al Organizației de Tineret parohiale «Sfântul Ambrozie» și implicate în derularea proiectelor educaționale, culturale și filantropice de la parohia noastră.  

După momentul festiv, a urmat o agapă la care au participat preoții parohiei, precum și membri ai Organizației de tineret parohiale și alți enoriași.