În seara Sfântului Nicolae, cunoscut în popor ca Moș Nicolae, un grup de elevi de la Școala Gimnazială Nr.133 însoțit și pregătit de doamna profesoară de religie, Elena Mihail, a prezentat un program artistic în biserica noastră parohială, program care a constat în interpretarea unor colinde tradiționale.

Acest concert de colinde s-a desfășurat sub deviza «Să păstrăm tradițiile și obiceiurile românești» și face parte din protocolul de colaborare dintre parohia noastră și cele două școli aflate pe raza acesteia. La sfârșit, copiii au primit daruri.

Acest concert de colinde a deschis practic ”timpul colindelor” și în parohia noastră. Mai multe cete de colindători mici și mari din biserica noastră, alături de preoții și cântărețul parohiei, au început deja pregătirea colindelor, intenționând să continue și în acest an tradiția binecuvântată a vestirii prin cântec pe la casele creștinilor a Sărbătorii Nașterii Domnului.