Arhimandritul Ilarion Argatu s-a născut pe 2 august 1913 în localitatea Valea Glodului, județul Suceava, într-o familie numeroasă.

Tânărul Ioan, după cum a fost botezat, a urmat școala primară din localitatea natală, apoi, îndemnat de unchiul său, părintele Epifanie Crăciun, stareț al Mănăstirii Cocoş, s-a înscris la Seminarul Teologic din Dorohoi.

A absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuţi pe care a urmat-o simultan cu Școala Militară din Bacău, ajungând locotenent. După facultate, Ioan Argatu s-a înrolat în armată, fiind trimis ofițer în cadrul unității de grăniceri de la Careii Mari, la granița cu Ungaria.

În anul 1940 s-a căsătorit cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu, din localitatea suceveană Oniceni cu care va avea trei băieți care vor deveni preoți și două fete.

În același an, a renunțat la serviciul militar și a fost hirotonit preot la Catedrala Mitropolitană din Iași unde a slujit timp de șase ani. Părintele Ioan a fost transferat apoi în satul Boroaia pentru a finaliza construcția bisericii din localitate începută cu 22 de ani în urmă și abandonată.

Pentru că nu a ținut cont de regulile impuse de comuniști, anume de a scurta slujbele și de a îndemna oamenii să meargă duminica la muncă, a fost acuzat în iulie 1948 de „instigare contra ordinii publice” și condamnat la închisoare.

În scrierile sale a relatat cum a reușit să fugă din Boroia, în localitatea sa natală, Valea Glodului unde a locuit ascuns în pivniță, magazie și o căpița de fân timp de aproape 16 ani. Pe seama părintelui Argatu fusese pusă o recompensă de 300.000 de lei, fiind condamnat la închisoare pe viață pentru „organizare de complot împotriva statului”.

Odată cu grațierea deținuților politici din 1964, Părintele Ioan a fost absolvit de vină și s-a putut întoarce în Boroaia să reia construcția bisericii pe care a și terminat-o în 1970.

Monahul Ilarion

În anul 1972, soția părintelui a trecut la viața veșnică ceea ce l-a determinat ca în 1973 să intre în monahism la Mănăstirea Antim cu numele de Ilarion.

A petrecut câțiva ani la Mănăstirea Căldărușani apoi a mers la Cernica, unde a rămas până la trecerea în veșnicie.

Aici a ajutat foarte mulți oameni care erau posedați de duhuri rele, cărora le citea Acatistul Domnului Iisus Hristos, oficia Sfânta Liturghie, apoi sfințirea apei și Taina Sfântului Maslu. Acestor slujbe, Părintele Ilarion le adăuga Molitfele Sfântului Vasile cel Mare și pe ale Sfântului Ioan Gura de Aur, după care omul era părăsit de duhul tulburător.

Din colectă publică, părintele a ridicat o biserică în satul natal și a contribuit la achiziționarea unui teren în Ierihon pentru Comunitatea Românească din Israel, unde a fost construit un lăcaș de cult, cu hramul „Nașterea Domnului”.

În anul 1999, pe 11 mai a trecut la viața veșnică, fiind înmormântat în localitatea Boroaia, așa cum ceruse prin testament. Sursa: Doxologia