Credincioșii sunt invitați la cel mai mare pelerinaj cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou din ultimii 70 de ani. Anunțul a fost făcut duminică de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul la Catedrala Patriarhală.
Preasfinția Sa a spus că „2024 este anul în care se împlinesc 250 de ani de când moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost aduse la noi în țară. De două veacuri și jumătate racla cu moaștele Sf. Dimitrie veghează și ne ocrotește din această Sfântă Catedrala”.
În contextul aniversării a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou în țara noastră, este organizat un pelerinaj cu racla sfântului prin parohiile din Arhiepiscopia Bucureștilor. Un astfel de pelerinaj a mai avut loc înainte de anii 1950 când România trecea printr-o secetă severă.
Episcopul vicar patriarhal a anunțat programul pelerinajului care se va desfășura în perioada 4 martie – 16 aprilie. În prima zi, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou vor fi purtate în procesiune în Protopopiatul Câmpina.
În noaptea dintre luni spre marți, moaștele Sfântului Dimitrie vor fi așezate la Mănăstirea Caraiman, unde Preasfințitul Părinte Paisie va oficia Slujba Privegherii de toată noaptea.
Programul complet al pelerinajului cu parohiile și așezămintele monahale pe unde cinstitele moaște vor fi purtate în procesiune poate fi consultat aici!
Mesajul integral transmis de Preasfințitul Părinte Paisie
Vă mulțumim pentru prezența dumneavoastră astăzi, alături de noi, la Sf. Liturghie din această zi de duminică, închinată Întoarcerii Fiului risipitor.
Prin venirea la biserică ne întoarcem la Dumnezeu-Tatăl, asemenea fiului risipitor, pentru că Biserica este loc al întâlnirii noastre cu Dumnezeu, este locul unde ne putem plânge păcatele, este locul unde primim iertarea lui Dumnezeu și unde putem participa la ospățul cel îmbelșugat, adică la împărtășirea noastră cu Trupul și Sângele lui Hristos.
La finalul slujbei de astăzi aș dori să fac un anunț important:
Cu binecuvântarea PF Patriarh Daniel, în contextul împlinirii anul acesta (2024), a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București (13 iulie 1774), Arhiepiscopia Bucureștilor, cu binecuvântarea va organiza în perioada 04 martie – 16 aprilie 2024 un pelerinaj istoric cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în parohii și așezăminte monahale din cuprinsul eparhiei.
Așadar, după un program stabilit, publicat și promovat de Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române, prima procesiune, pe care voi avea onoarea să o însoțesc personal, va avea loc mâine, luni, 04 martie 2024.
Începând cu ora 07.30 racla cu moaștele Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou va fi scoasă din Catedrala Patriarhală și va fi dusă mai întâi în protoieriile din județul Prahova, apoi în județul Ilfov și se va încheia pelerinajul cu cele șase protopopiate din București.
Mâine vom merge în Protoieria Câmpina. Primul popas din această procesiune va avea loc la parohia Sf. Nicolae – Câmpina, al doilea popas va avea loc la parohia Sf. Dimitrie – Câmpina, apoi la parohia Podul Vadului.
După amiază, cel mai probabil la orele 13.15 racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Făcătorul de minuni, va fi întâmpinată la Sf. Mănăstire Sinaia, iar pe seară, după 15.30, va poposi la Mănăstirea Sf. Cruce – Caraiman, unde, împreună cu un sobor de preoți, vom săvârși Taina Sf. Maslu.
În noaptea de luni, 04 martie, spre marți, 05 martie, racla cu Sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou va rămâne la Mănăstirea Caraiman, unde se pot închina și ruga toți credincioșii care au nevoie de ajutor și au evlavie la Sf. Dimitrie cel Nou, în timpul slujbei de priveghere din biserica mare a mănăstirii.
A doua zi, marți, 05 martie, racla cu Sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou va fi dusă într-o nouă procesiune, condusă de PS Varlaam Ploieșteanul, în protoieria Ploiești Nord.
Deci, Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, făcătorul de minuni, împlinește anul acesta două veacuri și jumătate de când a fost adus la București și ne ocrotește din această Catedrală Patriarhale. El a primit supranumele de „făcător de minuni” și „ocrotitor al Bucureștilor” pentru că a vegheat și încă veghează asupra Capitalei. Dar ajutorul lui nu se limitează doar la zona Capitalei, ci Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou veghează asupra tuturor celor care îl cheamă în rugăciune cu credință, oriunde în această țară și în această lume.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să răsplătească evlavia şi osteneala tuturor credincioșilor închinători și pelerini la moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, cu darurile Sale cele bogate şi netrecătoare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră! Amin!