Din 15 martie, parohia noastră va demara programul: ”Cateheze în Postul Mare”. În fiecare vineri seara, după Sfântul Maslu, preoții vor aborda câte un subiect relevant pentru viața și creșterea duhovnicească a enoriașilor. Vor fi prezentate aspecte care țin de participarea la slujbele Bisericii, de rânduiala spovedaniei și împărtășaniei sau de înțelesul sfintei liturghii. Abordarea va fi una axată pe experiența practică a enoriei noastre. Obiectivul este de a detalia anumite aspecte liturgice și duhovnicești care s-au dovedit în timp că se cer clarificate sau mai bine înțelese.
Nu vom inventa noi roata. În vechime, creștinii se pregăteau cu foarte mare seriozitate pentru întâmpinarea praznicului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Această pregătire cuprindea inclusiv străduința de a înțelege atât învățătura de credință, cât și de a desluși semnificațiile elementelor din care se compunea viața lor duhovnicească. Descoperindu-le, ajungeau să conștientizeze esența credinței lor și evitau riscul formalismului fariseic și al ritualismului searbăd, în exprimarea ei individuală și în biserică.
Urmând bunul exemplu statornicit în tradiția Bisericii noastre, nădăjduim și noi ca și ei, atunci, la roade bogate și binecuvântate, spre creșterea sănătoasă și întărirea duhovnicească a credincioșilor parohiei noastre.