Ca în fiecare an, în Ajunul praznicului Botezului Domnului, preoții și credincioșii parohiei noastre s-au adunat la umbrarul din curtea bisericii parohiale, pentru a participa la sfințirea Aghesmei celei Mare. Bucuria pogorârii Sfântului Duh peste firea apelor a fost îmbogățită atât de dragostea celor aproape douăzeci de voluntari care au contribuit la îmbutelierea celor peste 2500 de recipiente cu agheasmă, dar și de ordinea și disciplina pe care credincioșii parohiei noastre au deprins-o deja de ani buni. Aceștia au învățat despre folosul duhovnicesc al Aghesmei celei Mari și că aceasta se distribuie la praznicul Bobotezei.
După Sfânta Liturghie oficiată în ziua praznicului, preoții i-au învățat pe credincioșii prezenți, despre cum și când se ia Agheasma cea Mare, botezându-i la sfârșit pe toți, în semn de binecuvântare. Credincioșii care au dorit, au format apoi un rând ordonat în curtea bisericii, primind fiecare câte o sticluță sau două cu Agheasmă.