Comisia pentru organizarea Festivalului de pricesne «Blândul Păstor», formată din: Pr. Protoiereu Ioan Armași, Pr. Paroh Mircea Uță, Dl.Alexandru Radu, președinte executiv al Organizației de tineret «Sfântul Ambrozie» și Dl.Ionuț Postolache, cântărețul bisericii și dirijor al coralei «Sanctus Ambrosius», s-a întrunit, în biserica parohială, joi 13 martie 2014. Au fost prezenți și doi invitați speciali, îndrăgiții interpreți: pr. Marius Ciprian Pop și Nicoleta Voicu. Comisia a luat măsurile necesare pentru organizarea ediției a IV-a a Festivalului și a stabilit următorul calendar de desfășurare al Festivalului: parohiile participante vor delega, în urma preselecțiilor efectuate, până în data de 18 mai 2014, câte un concurent pentru fiecare din cele două secțiuni, respectiv «până în 15 ani» și «peste 15 ani», care va participa la semifinale, care vor avea loc, la parohia noastră, în data de sâmbătă 31 mai; dintre participanții la semifinale, primii 14 se vor califica în finala Festivalului, care va avea loc în data de 1 iunie.Vezi Pr. Marius Ciprian Pop și Nicoleta Voicu
13 martie 2014 – A IV-a ediție a Festivalului de pricesne «Blândul Păstor» va avea loc în data de 1 iunie 2014
- Detalii
- Categorie: Stiri din 2014