În seara de joi, 20 februarie 2020, peste 220 de membri ai comunității parohiale Sfântul Ambrozie au marcat începutul Postului Paștilor, lăsând sec împreună. Prinderea postului în cadrul așa numitei "Cinei Prieteniei", a devenit deja o tradiție în sine, în comunitatea parohială a Sfântului Ambrozie. Aspectul ei fundamental duhovnicesc de agapă creștină în mijlocul căreia însuși Hristos sălășluiește, a fost mereu înfrumusețat de latura ei misionară, prin invitarea în mijlocul nostru și a unor participanți care nu iau parte regulat la viața Trupului lui Hristos, dar spre care vrem ca mesajul Lui să răzbată. De asemenea, valențele sociale și culturale ale evenimentului au contribuit la întregirea sentimentului general de împlinire duhovnicească mărturisit de toți participanții.  

Filosofia acestui eveniment a sintetizat-o succint părintele paroh Mircea Uță cu cuvintele: ”O seară petrecută împreună, în jurul unei mese cu bucate, este una din cele mai potrivite ocazii de a-i face pe membrii mai noi să se simtă parte a comunității noastre parohiale, alături de cei mai vechi”. Cu toții au stat sub semnul chemării lui Hristos: De acum Voi sunteți prietenii Mei.  Prin oferirea prieteniei noastre, încercăm an de an să extindem numărul membrilor comunității parohiale pentru că prietenia este mijlocul pastoral cel mai eficace pentru consolidarea unei comunități creștine.