În prima zi a anului calendaristic, Biserica Ortodoxă sărbătorește Praznicul Tăierii împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Anul Nou și pe Sfântul Ierarh Vasile Cel Mare. Mulți români își serbează astăzi ziua onomastică. Și în parohia noastră avem sărbătoriți, iar printre aceștia se află și doamna Vasilica Gheorghiu.
Domnia sa este cunoscută de către membrii comunității noastre parohiale pentru dărnicia și hărnicia de care a dat dovadă în decursul ultimilor aproape 20 de ani.
La hramuri, la praznice și la diferite alte evenimente, doamna Vasilica este înconjurată de gospodinele ambroziene pregătind oale cu ciorbă sau cu sarmale pentru toți cei ce participă la viața liturgică și pastorală a parohiei noastre, precum și a celor neputincioși și bolnavi din parohie.
Preotul paroh Mircea Uță i-a mulțumit pentru sprijinul acordat și împreună cu întreaga asistență i-a urat : Mulți ani trăiască !









