Se spune în sinaxar că, atunci când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, și cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Și s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte și au dat cinstea și închinăciunea ce se cădea către Stăpâna, ca și cum ar fi fost niște slugi însuflețite.

După rugăciune s-a întors acasă și îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări și mulțumind lui Dumnezeu și chemând rudeniile și vecinii, și-a grijit toată casa, și-a gătit patul și toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Și a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredințarea celor zise, a arătat și darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire și cu lacrimi și au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, că mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci și pe toată lumea o va cerceta și o va umbri. Și așa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele doua vesminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene și cunoscute și de la dânsa le era hrană.

Și vorbind ea acestea și învățând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, și arătare de mulți nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toți ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau și de Dumnezeu înțelepții ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei. Aceștia, dacă au aflat pricina venirii lor, așa adunați fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: "Noi, o, Stăpână, știindu-te în lume, ca și cu singur Stăpânul nostru și Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului și Dumnezeului tău te muți spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi și lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis și vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânșii: "Prietenii mei și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu faceți bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiți trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au săvârșit cuvintele acestea, iată a sosit și minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat și deschizându-și gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucură-te Maica Vieții, împlinirea și încheierea propovăduirii mele; că măcar ca pe Hristos Fiul tău trupește pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl vad".

După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toți, s-a culcat pe pat și și-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pașnica ei petrecere și i-a umplut și pe dânșii de binecuvântarea ei. Și așa în mâinile Fiului și Dumnezeului său și-a dat sufletul.

Și îndată ochii orbilor s-au luminat și auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat și tot felul de patima și de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieșire și ceilalți Apostoli; unii au ridicat patul, alții mergeau înainte cu făclii și cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit și îngerii cântând și văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispitească a surpa jos patul în care zăcea trupul cel de viață începător, și a-l lepăda pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneții și obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintrânșii, care mai nebunește se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit și de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, și s-a făcut sănătos ca si mai-nainte. În același chip și cei ce orbiseră, crezând și punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au așezat acel de viață începător trup în mormânt, și au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngerești.

Și de vreme ce, după dumnezeiasca rânduială, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urmă, era mâhnit foarte și întristat, ca nu se învrednicise să vadă și el ca si ceilalți Apostoli trupul; și au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine și el acelui preasfânt si preacurat locaș, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu. Si dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, și era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor și tuturor credincioșilor, și mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Ca și până astăzi mormântul cel cioplit în piatră, așa se vede deșert de trup și este cinstit ca închinăciune, întru mărirea și cinstea prea binecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria.

Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post, cu dezlegare la untdelemn şi vin sâmbăta şi duminica, cu excepţia Schimbării la Faţă (6 august), când este dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea. În zilele de peste săptămână din post, se slujeşte ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului (slujbă de implorare) ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului.

II.    Al doilea hram al bisericii parohiale este închinat noului ocrotitor al parohiei: Sf. Ierarh Ambrozie al Mediolanului (7 decembrie).

Sfântul Ambrozie s-a născut într-o familie creştină nobilă, probabil la Treveres, unde tatăl său era prefectul Galiei. A avut doi fraţi: pe Marcelina şi pe Satir. Mama lor le-a dat o educaţie creştinească aleasă. Tânărul Ambrozie a studiat dreptul şi a pledat câtva timp, cu mult succes, ca avocat, apoi la 370, încă tânăr, este numit guvernator al Emiliei şi Liguriei, cu reşedinţa la Milano. Luând parte la alegerea de episcop al Milanului, în locul episcopului arian Auxenţiu care decedase, un copil a strigat în biserică: «Ambrozie să ne fie episcop» şi, astfel, a fost ales episcop, deşi era numai catehumen; la 30 noiembrie a fost botezat, iar la 7 decembrie 374 a fost hirotonit episcop.

Prima lui grijă a fost să-şi împartă averea săracilor; apoi s-a dedicat în întregime noii sale slujiri, făcându-se tuturor toate. Numirea lui Ambrozie ca episcop al Milanului a însemnat sfârşitul ereziei arianismului în toată Italia. Sfântul Ambrozie a fost un adevărat om de Stat şi om al Bisericii, înzestrat de Dumnezeu cu cele mai alese daruri: o înţelepciune cu care găsea cu uşurinţă rezolvarea unei dificultăţi; o judecată dreaptă şi sigură, o voinţă energică ce nu se lăsa înfrântă de insuccesele de moment; un bun simţ practic. Sfântul Ambrozie a fost un apărător înverşunat al învăţăturii ortodoxe a Bisericii, ferind-o de erezii, un om plin de zel, ce nu a precupeţit puterile sale pentru a face bine altora.

De viaţa Sfântului Ambrozie sunt legate şi o serie de minuni: Sfântul Ambrozie este cel care a descoperit, în chip minunat, moaştele sfinţilor mucenici: Protasie, Ghervasie, Vitalie, Agricolae, Nazarie şi Chelsie; un eretic, intrând în biserică, a văzut cum un înger îi şoptea la ureche Sfântului Ambrozie; un ucigaş, vrând să-l omoare cu sabia i s-a uscat mâna, dar sfântul, fiind fără de răutate, i-a vindecat-o; Sfântul Ambrozie a înviat un tânăr pe care, mai înainte, îl tămăduise de un duh necurat; înainte de a muri, capul lui era înconjurat de foc, iar faţa îi era albă ca zăpada;
Sfântul Ambrozie este ocrotitorul stuparilor, a albinelor, a topitorilor de ceara, a animalelor domestice, a şcolarilor şi a studenţilor.

Ajungând la bătrâneţe, Sfântul Ambrozie a cunoscut mai înainte ziua sfârşitului său, zicându-le celor apropiaţi lui: “Numai până la Paşti voi fi cu voi”, şi aşa a fost, căci şi-a dat duhul pe când se lumina de ziua Sfintelor Paşti la data de 4 aprilie 397.

La data de 15 septembrie 2003, cu prilejul vizitei la Parohia Apărătorii Patriei II a Eminenţei Sale Cardinalul Dionigi Tettamanzi, Arhiepiscop emerit de Milano, însoțit de o delegație de ierarhi, preoți și diaconi ortodocși, delegați ai Patriarhului, de atunci, Teoctist, a fost oficiată o slujbă prin care a fost adoptat noul hram al bisericii parohiale închinat Sfântului Ierarh Ambrozie.

Parohia Apărătorii Patriei II a fost binecuvântată de către Dumnezeu a primi, la data de 6 decembrie 2004, părţi din moaştele Sfântul Ambrozie, păstrate în Bazilica Sfântului Ambrozie din Milano, nepreţuitul dar fiind aşezat la data de 7 decembrie 2006, într-un baldachin sculptat în lemn de tei și realizat prin contribuţia enoriaşilor.

Icoana din spatele raclei cu sfintele moaște este realizată de un călugăr după chipul original al sfântului păstrat în Bazilica Sfântului Ambrozie şi dăruită parohiei noastre în anul 2005, de către Parohia Sant’Angela Merici din Milano. Icoana din spatele raclei cu sfintele moaște este realizată de un călugăr după chipul original al sfântului păstrat în Bazilica Sfântului Ambrozie. Această icoană a fost dăruită parohiei noastre în anul 2005, de către Parohia Sant’Angela Merici din Milano.