Ședința Comitetului Parohial a avut loc sub președinția preotului paroh, având la ordinea de zi: propuneri pentru eficientizarea activităților pastorale și misionare în parohie. Fiind luna martie, dedicată mamelor și femeilor creștine din întreaga lume, părintele paroh a adus un elogiu tuturor mamelor și doamnelor din parohie, în mod special doamnelor din Comitet, pe care le-a invitat să lucreze cu dăruire, cu credință și iubire față de Dumnezeu și față de Sfânta Sa Biserică. În cadrul ședinței, au fost stabilite măsurile și persoanele responsabile de ordinea din sfânta biserică, de tăierea și distribuirea sfintei anafore, de masa prinoaselor, precum și unele măsuri legate de corectarea unor mămici care doresc să își împărtășească pruncii la sfânta liturghie, însă în momente liturgice nepotrivite.