Ziua de 25 noiembrie, când o prăznuim pe Sfânta Muceniță Ecaterina, este pentru comunitatea noastră parohială un moment de bucurie întrucât în această zi părintele paroh Mircea Uţă își serbează, împreună cu enoriașii, ziua de naștere.

A fost o bucurie anul acesta să avem ocazia nu numai să îi facem urările cele binecuvântate, dar să şi gustăm împreună din agapa frățească pe care părintele Mircea a oferit-o celor prezenți. Iar împreună cu desertul, părintele Mircea ne-a încântat, interpretând un buchet de colinde românești la fel de frumos ca buchetul de flori pe care credincioșii i l-au oferit în dar. La mulți ani !