Joi 24 ianuarie 2019, la ora 12.00, va fi oficiată, în biserica parohială, slujba de Te Deum, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră națională, la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ. Vor fi pomeniți Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliții Nifon al Țării Românești şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române. După slujba de Te Deum, vor fi trase clopotele timp de un minut, vom face ”hora unirii” în jurul bisericii parohiale, iar gospodinele ambroziene vor oferi gogoși și vin fiert participanților.

Unirea Principatelor Române reprezintă un moment fundamental din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei, care a ales ca domnitor al Țării Românești pe Alexandru Ioan Cuza, într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

Biroul de presă al Patriarhiei Române anunță că în această zi, la ora 11.00, în Aula „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, se va desfășura Sesiunea de comunicări științifice intitulatăUnirea Principatelor Române, bază a Statului Român modern”, și lansarea unor lucrări apărute la Editura Basilica.