A IX-a ediție a Festivalului de pricesne «Blândul Păstor» va avea loc în data de 9 iunie 2019, orele 16.00, în cerdacul Parohiei Apărătorii Patriei II – Sfântul Ambrozie și va avea, ca și anii trecuți, două secțiuni: «Secțiunea I: Interpreți cu vârsta până în 15 ani» și «Secțiunea II: Interpreți cu vârsta peste 15 ani». Această activitate culturală și religioasă a început să fie îndrăgită și de persoane din afara parohiei noastre. Astfel, la această ediție a Festivalului vor participa elevi de la școlile gimnaziale nr.113 și nr.133 aflate pe raza parohiei, precum și tineri şi adulți din cadrul altor parohii. Interpreții vor interpreta o priceasnă, adică o cântare religioasă românească autentică, nu psaltică-bizantină, iar interpretarea cea mai frumoasă va primi Marele Premiu al juriului. Ediția din anul acesta a Festivalului va fi dedicată Satului românesc, așa după cum a fost rânduit de către Sfântul Sinod anul 2019.

Înscrierile se fac online la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la sediul parohiei noastre, până la data de 26 mai 2019.

Descarcă fișele de înscriere de aici (pentru interpreți până în 15 ani) sau de aici (pentru interpreți peste 15 ani).

Regulamentul Festivalului de pricesne «Blândul Păstor».