Joi 23 aprilie am oficiat, tot cu ușile închise, Sfânta Liturghie cu prilejul Sărbătorii Sf. Mare Mc.Gheorghe, Purtătorul de biruință.

Vineri 24 aprilie am oficiat, în aceleași condiții de restricție impuse de ordonanțele militare, Sfânta Liturghie și slujba sfințirii aghesmei, cu prilejul Sărbătorii Izvorului Tămăduirii. Cinci voluntari ai parohiei au distribuit la casele enoriașilor sticle cu agheasmă.

Conform Sinaxarului, Vinerii din cadrul Săptămânii Luminate, Biserica lui Hristos „prăznuiește sfințirea bisericii Preasfintei Stăpânei noastre și Maicii a lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viață purtător”. De asemenea, „se face și pomenirea minunilor celor mai presus de fire, care s-au săvârșit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt locaș”: „Biserica aceasta și-a luat începutul de la împăratul Leon cel Mare, care se mai numea și Machelie. Căci fiind acela om bun și preablând, mai înainte de a se sui pe tronul împărăției, pe când se număra încă între oamenii obișnuiți, umblând prin locurile acelea, a dat peste un orb rătăcit și l-a luat de mână ca să-l călăuzească. Și ajungând aproape de locul unde s-a ridicat mai târziu biserica, orbul a fost cuprins de o sete arzătoare și l-a rugat pe Leon să-i dea apă ca să-și astâmpere setea. Iar Leon, pătrunzând în desișul din apropiere, căuta apă; căci pe atunci locul acela era acoperit cu tot felul de arbori și desișuri de verdeață creșteau pe el. Și negăsind acolo apă s-a întors întristat. Dar pe când se întorcea, a auzit glas de sus, care i-a zis: «Nu e nevoie să te ostenești, Leone, căci apa este aproape!» Dar întorcându-se din nou, Leon căuta. Și ostenindu-se iarăși mult, din nou a auzit glasul acela, care i-a zis: «Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea aceasta și luând cu mâinile apă tulbure, potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați; și vei cunoaște de îndată cine sunt Eu, Care sălășluiesc aici de multă vreme». A făcut deci Leon precum ii spusese glasul și îndată orbul a început să vadă. Si ajungând Leon împărat, potrivit proorociei Maicii Domnului, a zidit lângă acel izvor, cu multă cheltuială, biserica ce se vede si astăzi.