Ana Maria Gheorghe (Vasilățeanu), reporter la TVR și enoriașă a parohiei noastre, ne-a trimis următoarea mărturie, legată de mutarea la cer a Arhiepiscopului Pimen al Sucevei și Rădăuților:

„Sicriul mi l-am pregătit singur – declara cu ceva timp înainte Arhiepiscopul Pimen. Este din lariță. L-am pregătit frumos, m-am așezat în el, am văzut că încap. Ștergarele le-am pregătit, lumânărele le-am pregătit, mai trebuie să fiu pus în sicriu și băgat în mormânt. Și-am zis că după ce voi fi băgat în mormânt și oamenii vor pleca, și va rămâne doar groparul, să se audă, mai încet, așa, în surdină, Marșul funebru de Chopin, Balada lui Ciprian Porumbescu, ceva din Rapsodia română a lui George Enescu și un bucium... Sau două buciume. Să fie... Să cânte așa, mai în surdină... Pentru că este prea frumoasă Bucovina și prea frumoase cântecele noastre românești. Sunt dumnezeiești! Și am zis să fie și o trăistuță, în care să pună câteva fotografii cu copii și adulți îmbrăcați în portul național. Aceste imagini nu vor pieri niciodată în fața lui Dumnezeu! Și eu când mă voi prezenta în fața lui Dumnezeu voi spune că aceștia sunt oamenii cu care am trăit și care m-au ajutat să trăiesc frumos. Pentru că multe am învățat de la ei, chiar și de la copii”. (Declarație testament, oferită în ultimul interviu de către Arhiepiscopul Pimen pentru Monitorul de Suceava).

Cu Sfinții odihnește, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Astăzi a fost o zi în care Cerul a dat mâna cu Pământul. Astăzi s-a mutat în ceruri unul dintre cei mai aleși oameni cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat țara și Biserica. Și pe noi, pe fiecare creștin care l-am întâlnit fie și o singură dată în viață. Arhiepiscopul Pimen a fost o binecuvântare în carne și oase, a fost întruchiparea smereniei și a dragostei, a fost bunătate și iubire, milă si exemplu de conviețuire pentru toți cei care i-au fost aproape, pentru cei care l-au cunoscut, dar și pentru cei care au aflat de existenta sa, chiar și acum, la trecerea-i în veșnicie.

L-am cunoscut și am avut ocazia de a fi lângă sfinția sa în mai multe rânduri. Atunci când se apropia de tine simțeai o ușurare, ceva lin și foarte plăcut care se apropie, ceva care te mângâie și îți ia din greutatea gândurilor, a grijilor și a problemelor. Acolo unde era Arhiepiscopul Pimen era bucurie, pace, nădejde. 

Îmi amintesc un moment care mi-a rămas în inimă, ca o pecete peste timp, eram în pelerinaj și enoriașii parohiei Sf. Ambrozie în Moldova, în toamna lui 2014, atunci când am vizitat toate mănăstirile din Moldova și Bucovina. Am ajuns la Suceava, ne-am închinat în Catedrală, am făcut o rugăciune în biserică, am petrecut timpul cum am putut mai bine și când să plecăm, am trecut pe lângă reședința arhiepiscopală. În curte era un nuc mare și frumos. Și lângă nuc, un bătrânel îmbrăcat simplu, cu reverenda neagră, cu o beldie în mână, bătea nucile. Se apleca după ele și le culegea. Cine credeți că era? Arhiepiscopul Pimen. Avea atunci 85 de ani, dar se mișca mai bine ca un tânăr de 30. Avea o grație în mișcări și privindu-l mi s-a părut că ar fi făcut asta dintotdeauna, transmitea o bucurie pe care poate doar în copilărie o mai simțisem alături de bunicii mei, la țară. 

Arhiepiscopul Pimen a iubit țara, neamul românesc, portul popular, a iubit mai mult ca orice obiceiurile tradiționale, sănătoase, omul, de la copil la bătrân, care pentru el erau chipul Domnului nostru Iisus Hristos în fiecare om pe care îl întâlnea.

Și-a iubit atât de mult semenii încât nu a ezitat să ajute atunci când a văzut că cineva este în suferință. A fost un adevărat părinte pentru bătrâni și copii, a construit  așezăminte sociale care au devenit casă pentru cei aflați în nevoie. El a fost un iubitor sincer de neam și țară. Arhiepiscopul Pimen a fost cel care l-a invitat pe Regele Mihai l în țară, eveniment de o mare însemnătate istorică, care a avut loc în anul 1992. 

Dar, din anul 1991, când a fost numit Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților, sfinția sa a coordonat redeschiderea  mai multe mănăstiri şi locașuri sfinte, închise în perioada comunistă, printre acestea aflându-se Mănăstirile Voroneț şi Humorului. L-a preocupat construcția de biserici şi lăcașuri sfinte și a publicat numeroase cărți şi broșuri dedicate credincioșilor şi copiilor.

Și-a dus misiunea până la capăt cu mare curaj, dragoste și seninătate, s-a rugat pentru noi, pentru toți și avem convingerea că și de acolo de sus, de lângă tronul lui Dumnezeu se va ruga pentru noi. Deși inimile de oameni ne plâng pentru că nu îl mai aveam fizic printre noi, avem convingerea că binecuvântările și rugăciunile lui ne vor ajuta și de acum încolo, fiind un vrednic și iubitor părinte. De astăzi, Arhiepiscopul Pimen este rugătorul nostru în Cer! 

*

Biografia. Pimen Zainea s-a născut la data de 25 august 1929, în satul Herăști, comuna Grebănu (județul Buzău), primind la botez numele de Vasile. Și-a efectuat studiile medii la Liceul din Râmnicu Sărat și la Seminarul monahal din Mănăstirea Neamț (1948-1951). Urmează apoi studiile superioare la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957), iar mai târziu studii de specializare la Universitatea din Köln (1976-1977). De asemenea, între anii 1953-1957 a făcut studii la Institutul de Arte Plastice din București, obținând diploma de calificare în muzeografie.

Este tuns în monahism la Mănăstirea Neamț la 10 martie 1951 sub numele Pimen, fiind hirotonit ierodiacon (1951) și apoi ieromonah (1957). Slujește în calitate de profesor la școlile monahale din Mănăstirile Neamț și Secu (1951-1952), apoi ca pedagog la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț (1952-1953). După absolvirea Facultății, este numit egumen, apoi stareț la Mănăstirea Putna (1957-1961). Îndeplinește apoi ascultări în mai multe mănăstiri din zona Neamțului: preot-duhovnic la Mănăstirea Văratec (1961-1962), preot la Schitul Durău (1962-1964), muzeograf la Mănăstirea Putna (1964-1974). Este ridicat la rangul de protosinghel (1966) și apoi la cel de arhimandrit (1975).

În perioada 1974-1978, este numit ca stareț la Mănăstirea “Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. Arhiepiscopul Pimen a îndeplinit câteva misiuni peste hotare: în cadrul Arhiepiscopiei misionare ortodoxe Române din Statele Unite și Canada (1977), la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim (1978-1979), membru în câteva delegații sinodale care au vizitat alte Biserici. Apoi devine exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1979-1982).

La 10 ianuarie 1982, arhimandritul Pimen Zainea este ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu titlul “Suceveanul”. Este hirotonit întru arhiereu, cu prilejul hramului Mănăstirii “Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, la 24 iunie 1982 de către Mitropolit de atunci, Teoctist Arăpașu, al Moldovei și Sucevei, împreună cu Episcopul Eftimie Luca al Romanului și Hușilor și cu Roman Ialomițeanul, pe atunci Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La săvârșirea hirotoniei au participat și Patriarhul Iustin Moisescu al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Diodor al Ierusalimului aflat pe atunci în vizită în România, precum și foarte mulți ierarhi din Sinodul Patriarhiei Ierusalimului și din Biserica Ortodoxă Română.

La data de 24 ianuarie 1991, Episcopul vicar Pimen Suceveanul a fost ales arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, fiind instalat ca arhiepiscop la Suceava la 3 martie 1991.

În anii de arhipăstorie a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Arhiepiscopul Pimen a avut multiple realizări. Printre acestea se numără redeschiderea unor sfinte lăcașuri care au fost închise în perioada comunistă, cum ar fi Mănăstirile Voroneț și Humor, mănăstiri deschise la câteva zile după ce a ajuns arhipăstor al acestor ținuturi. Pe lângă aceste două mănăstiri a ctitorit, a fost alături de cei care au dorit să ctitorească biserici, mănăstiri și schituri. Dacă atunci când a venit Arhiepiscopul Pimen erau în jur de zece mănăstiri și schituri, astăzi sunt peste 35 de mănăstiri și schituri în această arhiepiscopie.

Din anul 1991, când a fost ales Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Pimen a întreprins și o bogată activitate culturală. Cu binecuvântarea sa au fost publicate numeroase cărți, broșuri și tipărituri, adresate în special credincioșilor de rând. Unele dintre acestea au fost scrise chiar de către Arhiepiscopul Pimen. Între cărțile tipărite se numără: “Din cărți adunate și la copii iarăși date”, “Carte de învățătură și îndrumare ortodoxă”, “Viața și activitatea Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuți”, “Necazurile în viața creștinului”, “Acatistul și slujba Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, “Carte de religie”, “Povățuiri pentru spovedanie”, “Din pagini de altădată”, “Adevăruri mântuitoare”. Tot cu binecuvântarea Arhiepiscopul Pimen s-a tipărit “Tipicul Sf. Sava”, apoi foarte multe monografii cu mănăstirile Putna, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Dragomirna, Humor, Probota. Au fost tipărite cărți de rugăciune, care au fost date la copiii de clasa I, la începutul fiecărui an școlar.

De asemenea, Arhiepiscopul Pimen a fost preocupat și de problemele sociale din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, încurajând înființarea a numeroase cămine și așezăminte speciale pentru cei nevoiași. Astfel, a fost construit Căminul de bătrâni “Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, Căminul de bătrâni de la Bogdănești, de la Gros, de la Sihăstria Putnei și de la Mănăstirea “Sf. Dimitrie”, de la Vatra Dornei.