Anul acesta – An Omagial al Pastorației Părinților și Copiilor,  cu ocazia Zilei Naționale a României, parohia noastră a oferit prilejul familiilor din enoria noastră, să serbeze împreună acest eveniment. Doisprezece copii de la 3 la 16 ani, alături de mămicile și tăticii lor, au luat parte la jocurile și concursurile organizate de voluntarii și preoții parohiei.

Programul care a durat trei ore, a cuprins o parte artistică, una educativă și una ludică. În ritm de tamburină, copiii au învățat cunoscutul cântec patriotic ”Drum bun, drum bun, toba bate” apoi au trecut la poezie, recitând fiecare pe rând, versuri din îndrăgita poezie ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Au creat împreună cu părinții, fundițe tricolore pe care le-au prins la piepturile acestora și ale lor. Apoi au trecut la concursul de istoria Unirii de la 1918, pe care l-au câștigat cu toții, dovedind că sunt buni cunoscători ai acestui mare eveniment.

A urmat apoi partea cea mai gustată de ei: jocurile în curtea bisericii. În joacă, dar totuși în serios, au învățat să bată pas de defilare, purtând mândri, steagul României, sub îndrumarea domnului Daniel Ciobanu, militar de carieră și consilier parohial și în aplauzele asistenței încântate. Apoi au jucat ”alergarea cu sacul”, alergarea ”în trei picioare” în perechi părinte-copil și alergarea la ”ștafetă”. A urmat o sesiune de mimă la care au fost invitați și părinții. Și pentru că li se făcuse foame, au reintrat în biserică unde doamnele din parohie le pregătiseră cadouri, dulciuri și ceai cald, în timp ce părinții au fost serviți cu tradiționalul și binevenitul vin fiert.

Activitatea s-a încheiat cu un Te Deum în care copiii și cei mari am adus mulțumirea lui Dumnezeu pentru că trăim liberi în țara noastră, rugându-L pe Domnul să ne dăruiască înțelepciunea să o conducem, dragoste să o prețuim și curaj să o apărăm, cinstim astfel memoria celor care s-au jertfit ca România să fie una și românii să fie uniți. Coordonator Pr. Cosmin  Grigorescu.