Mă numesc Ana-Maria, sunt elevă în clasa a XI-a la Liceul «Sfinții Trei Ierarhi» din București și fac parte din Organizația de tineret a Parohiei Apărătorii Patriei II.
Cu mare bucurie vreau să vă împărtășesc câteva impresii și informații cu caracter spiritual și duhovnicesc, adunate în pelerinajul făcut de mine alături de bunicii parohiei noastre. Ghidul care a însoțit grupului, cu multă implicare și dăruire, a presărat tot drumul cu informații religioase și culturale, despre locurile care le străbăteam, despre lăcașurile care le vizitam și despre oamenii care au devenit sfinți și au lăsat în urma lor ctitorii de care ne bucuram noi astăzi.
Mânăstirea Bistrița din Vâlcea, prima mănăstire vizitată, având hramul ’’ Adormirea Maicii Domnului’’ și moaștele Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul, este ctitoria fraților Craiovești, datând din anul 1490, fiind una dintre cele mai importante mânăstiri deoarece, aici s-a înființat prima tiparniță din Tara Românească, unde s-a tipărit de către călugărul Macarie, în anul 1508, Liturghierul (în limba slavonă) prima carte tipărită pe pământ românesc.
Un lăcaș reconstruit si renovat de domnii vremurilor ce au urmat, Neagoe Basarab si Constantin Brâncoveanu, cu o vechime de peste 500 ani, îngrijit de maicile ce sălășluiesc in ea, m-a impresionat simțind un fior de mulțumire că am ajuns si eu aici.
Mânăstirea Lainici se află in mijlocul defileului Văii Jiului, intre Târgu Jiu si Petroșani este o mănăstire de călugări cu hramul ’’Intrarea Maicii Domnului in Biserică’’. Înainte era foarte greu de ajuns la ea, dar din 1880 meșterii pietrari italieni au realizat șoseaua care traversează defileul. Unul dintre stareții mânăstirii a fost Cuviosul Irodion, supranumit si ’’Luceafărul Lainicilor’’ de Sfântul Calinic de la Cernica, conducând mânăstirea 40 ani si ale cărui moaște se află in biserică spre închinare. Istoria mânăstirii este foarte impresionanta, in perioada Împărătesei Maria Tereza, care a distrus așezăminte ortodoxe din Transilvania anilor 1750-1765, lăcașul a fost foarte afectat deoarece se afla aproape de graniță. A fost refăcut in 1810-1817 de boierii olteni, iar când pandurul Tudor Vladimirescu, care a vrut să ridice tara împotriva turcilor, s-a ascuns o vreme aici sub straie călugărești, obștea a fost risipită si călugărul Maxim a fost decapitat. In primul Război Mondial, nemții au ocupat schitul, au distrus si pângărit biserica. In 1926 a fost restaurat integral de Cuviosul Visarion Toia, dar in 1947, comuniștii au transformat mânăstirea in tabără de brigadieri care lucrau la calea ferata Bumbești-Livezeni.
Noua biserica din curtea Mânăstirii, construită de starețul Ioan Sălăgean, care era inginer de profesie înainte de călugărie, este unică in lume datorită planului arhitectonic si picturii interioare. Ea adăpostește Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului‚ ’’Grabnic Ajutătoarea’’ unicat in tara noastră, adusă din Muntele Athos. Ne-am închinat, ne-am rugat si am mulțumit pentru privilegiul de a vedea locurile aceste sfinte cu încărcătura istorica si de sfințenie extraordinara!
Lăsând in urmă Oltenia, ne-am îndreptat spre Ardeal, acolo unde părintele Arsenie Boca a săvârșit atât in timpul vieții cat si după moarte, nenumărate minuni. Așezământul se afla la 30 de km de Hunedoara. Biserica datează din secolul XVI, iar in apropierea ei se află o peșteră săpata in stanca de Sf. Cuvios Ioan de la Prislop. In 1948 Părintele Arsenie Boca, vine la Prislop unde este stareț si duhovnic până in 1959 când, este mutat forțat la București.
Cine a fost Arsenie Boca? Părintele a fost ieromonah, teolog si artist plastic, stareț la Mânăstirea Brâncoveanu si stareț la Mânăstirea Prislop. A stat in închisorile comuniste, a pictat biserica Drăgănescu si icoana Maicii Domnului din altarul bisericii Sfântului Elefterie din București. Este considerat cel mai mare duhovnic al secolului XX. Venind aici, in Tara Hațegului, si pășind spre mormântul său, am realizat cât de mult a personalizat părintele Arsenie Boca locurile acelea prin chemarea sa si prin promisiunea lui ca-i va ajuta pe toți aceia care vor veni la el. Convinși că am fost ascultați, liniștiți, că am reușit sa-l rugam pe părinte să ne ajute in cererile noastre, am plecat spre munții Apuseni. Am înnoptat la cabana Mânăstirii Râmeț situată in munții Trascăului pe malul râului Geoagiului. Dimineața când m-am uitat pe fereastra cabanei, priveliștea mi-a tăiat răsuflarea. Drumul spre Mănăstire, culorile pădurii, aerul tare de munte, podețul ce trecea râul, toate te duceau cu adevărat in ’Gradina Raiului’’ așa cum mai este denumita Mânăstirea Râmeț care datează din 1377 si a fost sub protecția lui Matei Corvin si Mihai Viteazu. A fost distrusa in 1785 ca represalii răscoala lui Horea, Cloșca si Crișan. In 1940 se redeschide ca mănăstire de călugări iar după 15 ani devine mănăstire de maici. In 1959 este desființata de comuniști, dar se redeschide sub ”acoperirea’’ unei secții de covoare.
Foarte impresionant faptul ca in perioadele de inundații, părintele Dometie, starețul mânăstirii, a murit pe marginea drumului in anul 1975. El mergea spre mănăstire cărând in spate alimente pentru obștea mânăstirii.
Am participat toți la Sfântă Liturghie, într-o liniște deplină, in acel loc unde timpul nu mai exista, unde cântările maicilor răsuna peste creste, unde mă simțeam cel mai aproape de Dumnezeu, acolo si oriunde ”iubi-te-voi Doamne”...
Catedrala Încoronării din Alba-Iulia, este primul locaș de cult important construit in Transilvania după Unirea din 1918. Locașul a fost ridicat special pentru încoronarea regilor României Mari Ferdinand si Maria, din 15 octombrie 1922. Mi-am amintit cu plăcere momentul celebrării centenarului din parohia noastră când, împreună cu alți copii am împodobit biserica cu chipurile personalităților Marii Uniri si am participat la slujba de Te-Deum.
Ultima oprire a fost la Mânăstirea Cozia aflata pe malul Oltului, unde Mircea cel Bătrân a pus piatra de temelie in 1386, iar biserica a fost sfințita de Nicodim de la Tismana. Aici se afla si mormântul domnitorului, simbol al istoriei românilor atât datorita longevității domniei sale, cat si datorita războaielor duse cu turcii in care si-a dovedit vitejia sa cea renumita si evocata in poemele eminesciene.
Cu bucurie in suflet le mulțumesc celor care au făcut posibila aceasta ieșire din cotidian. Vreau să menționez pe doamna Ioana, care ne-a hrănit spiritual cu informații extrem de interesante, doamnele Ana, Maria, Paula și tuturor cu care am servit cina si mi-au oferit o seara frumoasa, lui Adrian care ne-a incantat cu cântecele lui in autocar si domnului Ion care a citit cu multa evlavie acatistul Domnului Iisus Hristos pe drumul ce ducea spre Râmeț si nu in ultimul rând, doamnei Claudia care ne-a oferit mereu un zâmbet cald si vorbe frumoase.
