Sâmbătă 25 noiembrie 2023, începând cu ora 10, a avut loc în foișorul din curtea bisericii parohiale cea de-a II-a ediție a Concursului Parohial de Șah. S-au prezentat 24 de băieți și fete, de la cele doua școli gimnaziale aflate pe raza parohiei, respectiv nr.113 și nr.133, toți pasionați ai acestui sport al minții. Ei au venit însoțiți de profesorii lor de religie și de părinți, alții de bunicii. Numărul a fost impresionant, dar și îmbucurător și încurajator pentru organizatori. Cele 9 mese de șah s-au dovedit a fi insuficiente, astfel încât unii au trebuit să-si aștepte rândul. S-au jucat patru runde care au durat în total patru ore. Regula de calificare în runda următoare a fost simpla: câștigătorul rămâne la masă.
Jurizarea a fost asigurată de o echipă de arbitri formată din Viorel Ciocârlan, Președintele Comitetului sportiv parohial, asistat de Pr. Cosmin Grigorescu și Ionuț Postolache.
Cea de-a II-a ediție a Campionatului Parohial de Șah a fost câștigată de Beșliu Eduard Darius, elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială nr.113.
Festivitatea de premiere a Campionului va avea loc în data de 7 decembrie, cu ocazia hramului închinat Sf. Ierarh Ambrozie.