Aniversarea a 20 de ani de la adoptarea noului hram al parohiei închinat Sfântului Ierarh Ambrozie a debutat în seara precedentă
cu Slujba Privegherii, urmată de un Concert de colinde.
În ziua hramului, joi 7 decembrie, a fost oficiată, în cursul dimineții, Slujba Acatistului Sfântului Ierarh Ambrozie, după care a
fost oficiată de un sobor de preoți Sfânta Liturghie, avându-l ca protos pe pr. Adrian Iațco, paroh al Parohiei Acoperământul
Maicii Domnului din Căușeni, Episcopia Basarabiei de Sud.
La sfârșit, după oficierea Slujbei Parastasului pentru ctitorii sfintei biserici, părintele paroh Mircea Uță a ținut un cuvânt în care
a vorbit despre hramurile pe care le-a avut sfânta biserică, de-a lungul istoriei celor 83 de ani de la înființarea acestei parohii.
Astfel, părintele paroh a subliniat faptul că trec anii peste noi, dar important este ceea ce rămâne în urma noastră, amintind,
în acest sens faptul că, primul ocrotitor al parohiei noastre a fost Sfântul Ioan Botezătorul, pe care primul preot paroh
Constantin Matei l-a dat capelei pe care a amenajat-o în casa familiei Sersea, în anul 1940, care se afla la prima stație
de tramvai de la biserica actuală spre Popești Leordeni, în locul unde se află astăzi Hotel Corvaris. Acolo a slujit părintele
Matei până la finalizarea lucrărilor de zidire a actualei biserici, în anul 1948, luând-o ca ocrotitoare a acesteia pe Maica
Domnului, fiind aleasă sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, ca sărbătoare a hramului.
În urmă cu 20 de ani, mai precis la 15 septembrie 2003, cu prilejul vizitei cardinalului de Milano Dionigi Tettamanzi la parohia noastră, în prezența a numeroși arhierei, preoți și monahi ai Bisericii Ortodoxe și ai Bisericii Catolice, a fost inaugurat noul hram al parohiei noastre închinat Sfântului Ierarh Ambrozie al Mediolanului. Cu acel prilej cardinalul a precizat faptul că este bucuros să pășească în această biserică ortodoxă, care este prima din lume care a luat ca ocrotitor pe Ierarhul Ambrozie, ocrotitorul cetății Milano. De atunci și până astăzi am realizat Acatistul Sfântului Ierarh Ambrozie, care a fost aprobat de către Patriarhul Daniel al României, iar ulterior a fost introdus în cultul Bisericii noastre, completându-se astfel slujba acestuia din Minei din data de 7 decembrie.
Un an mai târziu, părintele nostru paroh Mircea Uță a solicitat Abatelui Sanctuarului Sfântului Ambrozie din Milano moaște ale Sfântului Ambrozie, acestea fiind aduse la parohia noastră de o delegație catolică condusă de Mons. Giuseppe Bettoni, de la Parohia S.Angela Merici, înfrățită cu parohia noastră din anul 2002. Astfel, Sf. Ierarh Ambrozie a devenit puntea de legătură dintre Orient și Occident.
Prin contribuția enoriașilor noștri, a fost realizat și un baldachin sculptat în lemn cu ferecătură deschisă de către meșteri populari de la Târgu Neamț, în care a fost pusă racla cu sfintele moaște, adică părticele din degetul arătător al mâinii drepte al Sfântului Ierarh Ambrozie.
De-a lungul timpului au fost mulți enoriași care i-au cerut ajutorul Sfântului Ierarh Ambrozie. Un redactor la un ziar central a întâlnit o femeie într-o zi în curtea bisericii care i-a relatat faptul că s-a rugat Sfântului la raclă și ea s-a vindecat de cancer.
Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă comunitară.