Anul 2025 a fost proclamat miercuri drept „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.
Evenimentul solemn a avut loc la Catedrala Patriarhală la finalul slujbei de Te Deum, oficiată de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul cu ocazia noului an civil, în prezența Patriarhului României.
Actul sinodal de proclamare a fost citit de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Actul integral:
Proclamarea anului 2025 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”
(Catedrala Patriarhală, miercuri, 1 ianuarie 2025)
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 29 februarie 2024, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind declararea anului 2025, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.
Propunerea Cancelariei Sfântului Sinod pentru cele două teme, omagială și comemorativă, este argumentată în special prin faptul că, în anul 2025, Biserica Ortodoxă Română va aniversa 140 de ani de la recunoaşterea autocefaliei sale (25 aprilie 1885) şi 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie (4 februarie 1925).
Aceste două aniversări, cu semnificații deosebit de importante pentru spiritualitatea şi demnitatea noastră națională, creează prilejul, dar şi datoria de a omagia cu recunoștință memoria tuturor acelora care s-au ostenit pentru recunoașterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi dobândirea rangului ei de Patriarhie.
Totodată, trebuie amintit faptul că prin hotărârea nr. 78/2021, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit ca, în anul 2025, în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 140 de ani de autocefalie și a centenarului Patriarhiei Române, să aibă loc proclamarea solemnă a canonizării unor mărturisitori și mari duhovnici misionari români propuși spre canonizare de către Sinoadele mitropolitane.
Canonizarea unor mărturisitori și mari duhovnici ortodocși români din secolul al XX-lea, potrivit propunerilor formulate de către Sinoadele mitropolitane, constituie mărturia vieții și lucrării bisericești din ultimul veac, pe pământ românesc.
Potrivit programului cadru (liturgic, cultural şi mediatic),
- În primul semestru al anului 2025 va fi tratată tema:„Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române”, care va fi prezentată astfel:
- Aniversarea a 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române;
2. Aniversarea a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie. - În al doilea semestru al anului 2025 va fi tratată tema: „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, care va fi prezentată astfel:
- Rolul și lucrarea duhovnicului în viața Bisericii.
- Chipuri de preoți duhovnici de vocație și mărturisitori în secolul XX.
- Monahi și monahii cu viețuire filocalică și mărturisitori ai credinței în veacul al XX-lea.
- Paternitate și filiație în relația dintre duhovnic și ucenic pentru transmiterea unei moșteniri spirituale peste generații;
- Pastorația specifică marilor duhovnici ai secolului al XX-lea între realități ecleziale și constrângeri sociale;
- Contribuția marilor duhovnici de dinamizare a vieții creștine și de implementare a principiilor evanghelice în societatea românească;
- Importanța recunoașterii și prețuirii chipurilor de sfințenie ale marilor duhovnici din Biserica Ortodoxă Română.
În urma discuțiilor în plen, la propunerea Comisiei pastorale, monahale și sociale, Sfântul Sinod a hotărât:
- aprobă declararea anului 2025, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și„Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”;
- aprobă programul-cadru (teologic-educațional, cultural și mediatic) intitulat „2025 – Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.
Președintele Sfântului Sinod, † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhul României a spus că proclamarea Anului omagial și comemorativ 2025 reprezintă un moment unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române.
Părintele Patriarh spune că această aniversare „nu este doar o celebrare a trecutului, ci și o chemare la recunoștință față de înaintașii noștri și reflecție asupra rolului Bisericii noastre în viața poporului român”.
În cuvântul rostit la acest moment unic, Preafericirea Sa arată că împlinirea unui secol de la înființarea Patriarhiei Române este o ocazie de a ne adânci în cunoașterea istoriei Bisericii noastre.
Textul integral:
Patriarhia Română – 100 de ani de slujire a vieții Bisericii și a unității poporului român
Anul 2025, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, reprezintă un moment unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române.
Această aniversare nu este doar o celebrare a trecutului, ci și o chemare la recunoștință față de înaintașii noștri și reflecție asupra rolului Bisericii noastre în viața poporului român. Patriarhia Română a fost, de-a lungul celor 100 de ani de existență, o făclie nestinsă a credinței și a unității naționale, iar duhovnicii și mărturisitorii ortodocși români din secolul al XX-lea au fost adevărați apărători ai credinței ortodoxe în fața încercărilor și prigoanelor.
Împlinirea unui secol de la înființarea Patriarhiei Române este o ocazie de a ne adânci în cunoașterea istoriei Bisericii noastre, care a fost strâns legată de destinul poporului român și de aspirațiile lui de unitate și libertate. În același timp, este un moment de comemorare a celor care, prin jertfa lor, au apărat și mărturisit credința ortodoxă, chiar și în cele mai grele timpuri.
Înființarea Patriarhiei Române a fost o realizare bisericească națională, confirmată de Patriarhia Ecumenică
După patru decenii de la recunoașterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1885, Patriarhia Română a luat naștere la 4 februarie 1925, într-un context istoric marcat de Marea Unire din anul 1918, care a adunat într-un singur Stat unitar toate provinciile istorice românești. Unitatea națională realizată prin Marea Unire din 1918 cerea, în mod firesc, o reorganizare a Bisericii Ortodoxe Române, pentru a reflecta noua realitate politică și teritorială a României Mari.
Unirea nu era doar o necesitate administrativă, ci și o expresie a unității spirituale care exista între credincioșii din toate provinciile românești. „În vederea întăririi unificării noastre bisericești, dar și pentru creșterea prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în toată lumea creștină, s-a pus și problema ridicării ei la demnitatea de patriarhie”[1].
În 4 februarie 1925, la propunerea mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înființarea Patriarhiei, propunere votată în unanimitate. În aceeași ședință, episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noului Severin (1921-1938) a dat citire Actului de Înființare a Patriarhatului românesc și hotărârea a fost comunicată guvernului spre legiferare. După adoptarea proiectului de lege de către corpurile legislative (12 și 17 febr. 1925), legea a fost promulgată de către regele Ferdinand I la 23 februarie 1925, fiind publicată în Monitorul Oficial din 25 februarie 1925.
Patriarhia Ecumenică, reprezentată de patriarhul Vasile al III-lea (1925-1929), a considerat „binevenită şi îndreptățită […] ridicarea Bisericii surori din România la vrednicia patriarhală”[2] și a transmis tomosul pentru recunoașterea Patriarhiei la 30 iulie 1925. Învestirea și întronarea primului patriarh, Miron Cristea, la 1 noiembrie 1925, a consfințit înființarea Patriarhiei Române.
Rolul Patriarhiei Române în lumea ortodoxă
Înființarea Patriarhiei Române a fost recunoscută pe plan internațional, mai ales prin Tomosul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Recunoașterea oficială a Patriarhiei Române de către celelalte Biserici Ortodoxe autocefale a întărit prestigiul Bisericii Ortodoxe Române și a contribuit la consolidarea rolului său în simfonia Ortodoxiei mondiale.
Patriarhia Română nu a fost doar o instituție administrativă, ci și un simbol al unității naționale, spirituale și culturale. Prin eforturile sale, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit Ortodoxia balcanică și orientală, contribuind la salvarea multor așezăminte bisericești și la păstrarea credinței ortodoxe în vremuri dificile.
Duhovnicii și mărturisitorii ortodocși români din secolul al XX-lea
Cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române, Sfântul Sinod a hotărât proclamarea oficială a unor sfinți duhovnici și mărturisitori ortodocși români din timpul regimului comunist. Acești sfinți au fost canonizați pentru modul lor de a-și păstra credința și demnitatea creștină în fața opresiunii. Biserica îi cinstește pentru că au rezistat cu demnitate persecuțiilor și au mărturisit adevărul lui Hristos, chiar și în condiții de tortură și moarte, oferind astfel exemplu viu de trăire creștină autentică.
Canonizarea lor este un act de recunoaștere a sfințirii vieții și jertfei lor, care transcende orice context politic, subliniind faptul că adevărata mărturisire creștină nu susține ideologii lumești trecătoare, ci valorile eterne ale credinței și iubirii de Dumnezeu.
Chiar dacă unii dintre noii sfinți mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Române au avut, la un moment dat, anumite simpatii politice sau au fost influențați de contextul istoric și social în care au trăit, canonizarea lor nu este legată de aceste aspecte, deoarece, prin pocăință profundă și sfințirea propriei vieți, acești mărturisitori s-au dezis de acele simpatii și au lucrat necontenit pentru creșterea spirituală a semenilor lor și pentru binele Bisericii.
În acest fel, ei au devenit exemple vii de pocăință, de răbdare, de jertfă și de iubire pentru Hristos, arătând că adevărata credință transcende orice ideologie politică și se manifestă prin iubirea smerită și milostivă a aproapelui și prin trăirea vieții sfinte în Hristos. Sfinții au înțeles că desăvârșirea constă nu în lipsa de păcat, ci, mai ales, în strădania constantă de a rămâne uniți cu Dumnezeu Cel sfânt, prin pocăință, rugăciune și iubire darnică sau milostivă (cf. Evrei 12, 14).
Dascăli ai credinței și rugători în cer
Duhovnicii și mărturisitorii români din secolul al XX-lea, canonizați de Biserică, sunt înţelepţi dascăli ai credinței ortodoxe și ai vieții creștine. Prin viața lor, ei ne învață că nicio putere lumească trecătoare nu poate învinge credința adevărată. Fiind mari rugători, pașnici și răbdători, ei au păstorit pe credincioși pe calea mântuirii și au ajutat astfel Biserica Ortodoxă Română să desfășoare o activitate pastorală și duhovnicească permanentă în viața poporului român.
Moștenirea lor spirituală ne inspiră astăzi să păstrăm credința ortodoxă și să apărăm virtuțile și valorile vieții creștine în fața provocărilor actuale. Acești sfinți mărturisitori sunt icoane vii ale Bisericii noastre, care ne învață că iubirea jertfelnică pentru Hristos este cea mai înaltă chemare a fiecărui creștin.
Centenarul Patriarhiei Române este, în același timp, un moment de mare bucurie și de recunoștință pentru toți românii ortodocși. Acest secol de existență și de activitate bogată a Patriarhiei Române a fost marcat de multe binecuvântări, dar și de unele încercări dificile, pe care Biserica Ortodoxă Română, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-a depășit cu răbdare, înțelepciune și speranță.
Privind înapoi la acești 100 de ani, vedem atât o istorie bogată, cât și o moștenire spirituală frumoasă lăsată de înaintașii noștri – fie că vorbim de patriarhii care au păstorit Biserica în mod înțelept sau de ierarhii, preoții, diaconii, monahii și credincioșii mireni rugători și mărturisitori, care au apărat și transmis credința ortodoxă în vremuri grele, unind în sufletul lor suferința Crucii cu speranța Învierii, lacrimile pocăinței cu bucuria întâlnirii cu Hristos Cel înviat.
Acum, la sărbătoarea Centenarului, Patriarhia Română mulțumește Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și tuturor sfinților pentru ajutorul primit spre a păstra credința apostolică, unitatea spirituală a românilor și fraternitatea panortodoxă. De asemenea, exprimăm respectul și recunoștința noastră tuturor celor care au contribuit la înființarea, organizarea și lucrarea Patriarhiei Române ca instituție slujitoare a credinței ortodoxe și a unității poporului român. Să ne fie acest centenar un prilej de întărire în credință și de aducere-aminte a celor care, prin iubirea lor jertfelnică, ne-au lăsat o mărturisire și o moștenire sfântă spre slava Preasfintei Treimi, binele poporului român și bucuria Ortodoxiei întregi! † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note:
[1] Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, p. 392.
[2] „Tomosul Sfintei Patriarhii Ecumenice, nr. 1579”, în: Arhim. T. Simedrea, Patriarhia Românească. Acte și documente, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1926, p. 133.
