Parohia
- Detalii
- Categorie: Parohia
Se spune în sinaxar că, atunci când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru
ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, și cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Și s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte și au dat cinstea și închinăciunea ce se cădea către Stăpâna, ca și cum ar fi fost niște slugi însuflețite.
După rugăciune s-a întors acasă și îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări și mulțumind lui Dumnezeu și chemând rudeniile și vecinii, și-a grijit toată casa, și-a gătit patul și toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Și a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredințarea celor zise, a arătat și darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire și cu lacrimi și au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, că mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci și pe toată lumea o va cerceta și o va umbri. Și așa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele doua vesminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene și cunoscute și de la dânsa le era hrană.
Și vorbind ea acestea și învățând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, și arătare de mulți nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toți ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau și de Dumnezeu înțelepții ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei. Aceștia, dacă au aflat pricina venirii lor, așa adunați fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: "Noi, o, Stăpână, știindu-te în lume, ca și cu singur Stăpânul nostru și Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului și Dumnezeului tău te muți spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi și lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis și vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânșii: "Prietenii mei și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu faceți bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiți trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".
Când s-au săvârșit cuvintele acestea, iată a sosit și minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat și deschizându-și gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucură-te Maica Vieții, împlinirea și încheierea propovăduirii mele; că măcar ca pe Hristos Fiul tău trupește pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl vad".
După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toți, s-a culcat pe pat și și-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pașnica ei petrecere și i-a umplut și pe dânșii de binecuvântarea ei. Și așa în mâinile Fiului și Dumnezeului său și-a dat sufletul.
Și îndată ochii orbilor s-au luminat și auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat și tot felul de patima și de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieșire și ceilalți Apostoli; unii au ridicat patul, alții mergeau înainte cu făclii și cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit și îngerii cântând și văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispitească a surpa jos patul în care zăcea trupul cel de viață începător, și a-l lepăda pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneții și obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintrânșii, care mai nebunește se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit și de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, și s-a făcut sănătos ca si mai-nainte. În același chip și cei ce orbiseră, crezând și punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au așezat acel de viață începător trup în mormânt, și au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngerești.
Și de vreme ce, după dumnezeiasca rânduială, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urmă, era mâhnit foarte și întristat, ca nu se învrednicise să vadă și el ca si ceilalți Apostoli trupul; și au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine și el acelui preasfânt si preacurat locaș, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu. Si dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, și era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor și tuturor credincioșilor, și mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Ca și până astăzi mormântul cel cioplit în piatră, așa se vede deșert de trup și este cinstit ca închinăciune, întru mărirea și cinstea prea binecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria.
Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post, cu dezlegare la untdelemn şi vin sâmbăta şi duminica, cu excepţia Schimbării la Faţă (6 august), când este dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea. În zilele de peste săptămână din post, se slujeşte ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului (slujbă de implorare) ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului.
II. Al doilea hram al bisericii parohiale este închinat noului ocrotitor al parohiei: Sf. Ierarh Ambrozie al Mediolanului (7 decembrie).
Sfântul Ambrozie s-a născut într-o familie creştină nobilă, probabil la Treveres, unde tatăl său era prefectul Galiei. A avut doi fraţi: pe Marcelina şi pe Satir. Mama lor le-a dat o educaţie creştinească aleasă. Tânărul Ambrozie a studiat dreptul şi a pledat câtva timp, cu mult succes, ca avocat, apoi la 370, încă tânăr, este numit guvernator al Emiliei şi Liguriei, cu reşedinţa la Milano. Luând parte la alegerea de episcop al Milanului, în locul episcopului arian Auxenţiu care decedase, un copil a strigat în biserică: «Ambrozie să ne fie episcop» şi, astfel, a fost ales episcop, deşi era numai catehumen; la 30 noiembrie a fost botezat, iar la 7 decembrie 374 a fost hirotonit episcop.
Prima lui grijă a fost să-şi împartă averea săracilor; apoi s-a dedicat în întregime noii sale slujiri, făcându-se tuturor toate. Numirea lui Ambrozie ca episcop al Milanului a însemnat sfârşitul ereziei arianismului în toată Italia. Sfântul Ambrozie a fost un adevărat om de Stat şi om al Bisericii, înzestrat de Dumnezeu cu cele mai alese daruri: o înţelepciune cu care găsea cu uşurinţă rezolvarea unei dificultăţi; o judecată dreaptă şi sigură, o voinţă energică ce nu se lăsa înfrântă de insuccesele de moment; un bun simţ practic. Sfântul Ambrozie a fost un apărător înverşunat al învăţăturii ortodoxe a Bisericii, ferind-o de erezii, un om plin de zel, ce nu a precupeţit puterile sale pentru a face bine altora.
De viaţa Sfântului Ambrozie sunt legate şi o serie de minuni: Sfântul Ambrozie este cel care a descoperit, în chip minunat, moaştele sfinţilor mucenici: Protasie, Ghervasie, Vitalie, Agricolae, Nazarie şi Chelsie; un eretic, intrând în biserică, a văzut cum un înger îi şoptea la ureche Sfântului Ambrozie; un ucigaş, vrând să-l omoare cu sabia i s-a uscat mâna, dar sfântul, fiind fără de răutate, i-a vindecat-o; Sfântul Ambrozie a înviat un tânăr pe care, mai înainte, îl tămăduise de un duh necurat; înainte de a muri, capul lui era înconjurat de foc, iar faţa îi era albă ca zăpada;
Sfântul Ambrozie este ocrotitorul stuparilor, a albinelor, a topitorilor de ceara, a animalelor domestice, a şcolarilor şi a studenţilor.
Ajungând la bătrâneţe, Sfântul Ambrozie a cunoscut mai înainte ziua sfârşitului său, zicându-le celor apropiaţi lui: “Numai până la Paşti voi fi cu voi”, şi aşa a fost, căci şi-a dat duhul pe când se lumina de ziua Sfintelor Paşti la data de 4 aprilie 397.
La data de 15 septembrie 2003, cu prilejul vizitei la Parohia Apărătorii Patriei II a Eminenţei Sale Cardinalul Dionigi Tettamanzi, Arhiepiscop emerit de Milano, însoțit de o delegație de ierarhi, preoți și diaconi ortodocși, delegați ai Patriarhului, de atunci, Teoctist, a fost oficiată o slujbă prin care a fost adoptat noul hram al bisericii parohiale închinat Sfântului Ierarh Ambrozie.
Parohia Apărătorii Patriei II a fost binecuvântată de către Dumnezeu a primi, la data de 6 decembrie 2004, părţi din moaştele Sfântul Ambrozie, păstrate în Bazilica Sfântului Ambrozie din Milano, nepreţuitul dar fiind aşezat la data de 7 decembrie 2006, într-un baldachin sculptat în lemn de tei și realizat prin contribuţia enoriaşilor.
Icoana din spatele raclei cu sfintele moaște este realizată de un călugăr după chipul original al sfântului păstrat în Bazilica Sfântului Ambrozie şi dăruită parohiei noastre în anul 2005, de către Parohia Sant’Angela Merici din Milano. Icoana din spatele raclei cu sfintele moaște este realizată de un călugăr după chipul original al sfântului păstrat în Bazilica Sfântului Ambrozie. Această icoană a fost dăruită parohiei noastre în anul 2005, de către Parohia Sant’Angela Merici din Milano.
- Detalii
- Categorie: Parohia
LUNI-VINERI
orele 8.00-13.00; 15.00-18.00: Meditaţie şi rugăciuni individuale în biserică;
MIERCURI
orele 17.00-18.00: Slujba Paraclisului Maicii Domnului;
orele 18.00- 20.30: Oficierea slujbelor de sfeştanie sau sfinţire a caselor enoriașilor parohiei;
VINERI
ora 17.00: Slujba Acatistului Domnului Nostru Iisus Hristos, urmat de Taina Spovedaniei. In perioada Postului Mare si a Crăciunului, se oficiază Taina Sfântului Maslu.
SÂMBĂTĂ
orele 7.00-8.00: Cercetarea şi împărtăşirea la domiciliu a bolnavilor;
orele 8.00-9.30: Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire a celor adormiţi;
orele 9.30-12.00: Slujbe de pomenire a celor adormiți la morminte și binecuvântarea darurilor ce sunt împărțite pentru cei adormiti de către familie;
orele 12.00-13.00: Oficierea botezurilor;
orele 15.00-19.00: Oficierea cununiilor;
DUMINICĂ
orele 8.00-8.30: Împărtăşirea copiilor şi a celor neputincioşi;
orele 8.30-9.30: Slujba utreniei;
orele 9.30--12.00: Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie;
După oficierea Sfintei Liturghii: Programarea botezurilor şi a cununiilor.
- Detalii
- Categorie: Parohia
Adresa poştală:
Parohia Apărătorii Patriei II - Sfântul Ambrozie
Str. Lunca Bârzeşti, nr. 3, Sector 4, cod 42011, Bucureşti
Adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Persoane de contact:
Paroh : Pr. Dr. Mircea Alexă Uţă, Tel. 0744.185.581.
Preot coslujitor : Pr. Cosmin Grigorescu, Tel. 0722.505.155.
Preot îmbisericit : Pr. Aurelian Chira, Tel. 0745.133.031
Organizaţia de Tineret «Sfântul Ambrozie»
Secretar general: Ionuț Postolache
Tel. 0730.661.258
Meditaţii gratuite la Limba Franceză
Prof. Alina Grigorescu, Tel. 0723.542.725.
Meditaţii gratuite la Limba Română - gramatică (Evaluarea Națională)
Prof. Florentina Duță, Tel. 0745.147.845.
Meditaţii gratuite la matematică (Evaluarea Națională)
Prof. Cecilia Toporcea, Tel. 021.634.20.38
Cabinet logopedie
Logoped Adela Vâlcu, Tel. 0723.890.430.
Cabinet medical
Medic Asist.Univ.Dr. Denisse Zahiu, tel.0743.060.840.
Asistentă medicală Mihaela Ciocârlan, Tel. 0721.245.552.
Consiliere cadastrală
Ing. Camelia Begnescu, Tel. 0723.570.193.
Consiliere antidrog
Dr. Liliana Dorobăț, Tel. 0762.231.078.
- Detalii
- Categorie: Parohia
„Când faci milostenie, nu trâmbita înaintea ta, cum fac fãtarnicii în sinagogi si pe ulite, ca sã fie slãviti de oameni; adevãrat grãiesc vouã: si-au luat plata lor.
Tu însã, când faci milostenie, sã nu stie stânga ta ce face dreapta ta" (Mt.6,2-3)
Poti aduce o razã de luminã în viata celor mai putin fericiti ca tine!
... Eu as vrea sã mã implic în viata comunitãtii parohiale, dar nu stiu ...
...Eu sunt destul de ocupat cu serviciul si nu am foarte mult timp disponibil; as putea, însã, sã ajut cu o sumã de bani ...
...Mie mi-au rãmas niste haine si încãltãminte pe care nu le mai folosesc...
...Eu am o gradinã la tarã si pot aduce un rãsad sau o floare pentru a o planta în curtea bisericii ...
...Eu nu petrec asa de mult timp la serviciu, deci as putea sã ajut la distribuirea celor adunate...
...Nu stiu exact ce as putea sã fac... Poate meseria sau profesia mea este de ajutor comunitatii parohiale ...
Pentru toate aceste situatii, adreseazã-te pãrintelui paroh la bisericã, sau trimite un e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
„Fiecare sã dea cum socoteste cu inima sa, nu cu pãrere de rãu, sau cu sila, cãci Dumnezeu iubeste pe cel care dã cu voie buna" (II Cor. 9,7)
PAROHIA APARATORII PATRIEI II
Cont IBAN lei: RO11RNCB0083002889370001, deschis la B.C.R. - Dr. Obregia, Bucuresti.C.F. 5889665
*
Direcționează 3.5% din impozitul reținut de stat anul trecut spre parohia noastră
Pentru continuarea activităților misionare din parohie: ajutorarea bătrânilor, a familiilor cu mulți copii, a copiilor orfani, a familiilor defavorizate, a tinerilor care au nevoie de îndrumare, a celor necăjiți, a celor părăsiți, a bolnavilor, precum și de susținere a proiectelor culturale: «Să ajutăm printr-un mărțișor», «Vin Paștele», «Vin colindătorii», «Prețuiește viața» etc. avem nevoie de ajutorul tău.
Prevederea 3,5% este un mecanism de transparență fiscală prin intermediul căruia contribuabilii, persoane fizice sau juridice, pot să direcționeze 3,5% din impozitul lor pe venit către o organizație neguvernamentală sau o parohie. Poți decide, astfel, unde ajung 3,5% din impozitele tale. Doar până la data de 25 mai, mai poți fructifica această opțiune, altfel, suma respectivă va rămâne la bugetul de stat.
Ce trebuie să faci?
- Descarcă Formularul 230 pag.1 si pag.2 ;
- Completează pag.1 - prima parte cu datele tale personale (daca nu cunoști suma corespunzătoare celor 3,5%, ea poate fi calculată de către organele fiscale, deci se lasă liber). Venit este considerat cel obținut din salarii și din activități independente, sau doar din activități independente, profesii libere/liberale, drepturi de proprietate intelectuală, chirii etc. Se completează la fel si pag.2.
- Semnează Formularul 230 !
-După ce l-ai semnat, fă-i o poză cu telefonul sau scanează-l și trimite-l prin email la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau prin whashapp la nr. 0744185581. Dacă l-ai trimis la parohie, ne vom îngriji noi să îl depunem la Administrația financiară. Dacă ți-ai deschis Spațiu Virtual Privat la ANAF, îl poți trimite tu personal online. E bine sa ne anunți dacă ai făcut acest demers singur.
Vrei să ne ajuți şi mai mult? Povestește prietenilor, familiei sau colegilor de muncă despre modul în care ai ales să te implici în viața comunității noastre parohiale!
Atenție! Redirecționarea se poate face o singură dată pe an, sau o dată la doi ani (Formularele 230 ale parohiei noastre au bifată căsuța la ”doi ani”).
Îți mulțumim că și anul trecut ai făcut acest gest creștinesc și umanitar.
Dumnezeu să îți răsplătească hărnicia și darul pe care și de această dată, îl oferi cu generozitate lui Dumnezeu și oamenilor Săi!
- Detalii
- Categorie: Parohia
CORALA PAROHIALĂ AMBROZIANA
I. Preambul
La inițiativa părintelui paroh Mircea Alexă Uţă, la data de 6 octombrie 2013, se constituia Corala parohială Ambroziana, formată din tineri și adulți, enoriași ai parohiei, care dădeau răspunsurile liturgice duminicale și în sărbători la Sfânta Liturghie la Parohia Apărătorii Patriei II - Sfântul Ambrozie din Bucureşti. Acest proiect răspundea dorinței de implicare mai mare a enoriașilor în activitățile liturgice și culturale ale parohiei, precum și o alternativă la corala parohială bărbătească existentă la acea dată «Sanctus Ambrosius», formată numai din studenți teologi.
Înainte de constituirea Coralei Ambroziana, la biserica noastră a funcționat Corala bărbătească „Sanctus Ambrosius”, care s-a constituit în anul 2003, la inițiativa preotului paroh, odată cu fondarea Organizației parohiale de tineret „Sfântul Ambrozie”, cu sprijinul studenților de la Facultatea de Teologie din București, care făceau practica liturgică la parohia noastră.
Înainte de constituirea coralei bărbătești, la sfintele slujbe, fostul preot paroh Matei Constantin (care a slujit între anii 1940-2001), avea un cor format din câțiva copii, care cântau în jurul unei profesoare de muzică, nevăzătoare, care se ajuta în executarea melodiilor de o orgă electronică. Probabil, parohia noastră era singura parohie ortodoxă din țară, în care, în timpul regimului comunist și chiar după anul 1989, răspunsurile liturgice erau date de voci, acompaniate de orgă.
II. Componența Coralei Ambroziana
Numele coralei Ambroziana a fost dat de la ocrotitorul parohiei, Sfântul Ierarh Ambrozie al Mediolanului (+397), creator al Liturghiei ambroziene, scriitor de cărți teologice și compozitor de muzică sacră occidentală.
Din această formație corală fac parte enoriași voluntari ai parohiei, precum și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, care fac practică liturgică la biserica noastră și de la Universitatea Națională de Muzică din București. Membrii acestei corale își înmulțesc talanții primiți de la Dumnezeu la repetițiile corale pe care le fac săptămânal, precum și prin intermediul activităților liturgice și culturale la care corala participă, în folosul spiritual al membrilor comunității parohiale.
Membrii coralei sunt de diferite profesii, precum: asistente medicale, ingineri, economiști, contabili, ingineri horticultori, croitorese, ingineri electro-tehniști, manageri bancari, psihologi etc.
În prezent, corala Ambroziana este formată din 24 de persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 80 de ani, repartizate pe patru voci: soprane, altiste, tenori și bași.
La soprane cântă următoarele persoane: Luminița Zaharia (secretara coralei), Iolanda Găvarnă (solistă), Mihaela Ciocârlan, Maria Marin, Maria Constanța Ivan, Elena Luminița Toboș, Mariana Arsântioaia, Daniela Valeria Mihăilă, Nela Zmarandache, Maria Arhire, Marinela Zaverea, Corina Mihaela Nicolae, Niculina Băgăițeanu, Maria Alionte.
La altiste cântă următoarele persoane: Magdalena Bratu (solistă), Fana Isac (solistă) și Mariana Mogoșmortean.
Ca tenori, cântă următoarele persoane: Ștefan Costea Marcu (solist), Alexandru Radu, Valentin Palma, Adrian Constantin, Ciprian Reghină și Ștefan Purnichi.
La bass cântă: Ionuț Postolache (solist).
Primul dirijor al Coralei Ambroziana este teologul Ionuț Postolache, masterand în Teologie la Universitatea București, care asigură conducerea muzicală a coralei de la fondarea ei și până astăzi.
III. Repertoriul coralei
Corala Ambroziana susține, în principal, programul liturgic al bisericii Parohiei Apărătorii Patriei II – Sfântul Ambrozie, interpretând, coral, piese muzicale pentru coruri mixte. Piesele muzicale interpretate sunt compuse de către mari compozitori, precum: Nicolae Lungu, Gavriil Musicescu, Gheorghe Cucu, Ion Popescu – Pasărea, Ion Costescu, Gh. Danga, etc. Corala interpretează, de asemenea, partituri prelucrate de Ciprian Reghină și Ionuț Postolache, precum și diferite cântări liturgice sau cântece patriotice, pricesne, colinde, etc.
IV. Activitățile coralei
Corala Ambroziana a participat la proiectele culturale, social-filantropice şi pastoral-misionare desfășurate de către Parohia Apărătorii Patriei II - Sfântul Ambrozie, de Centrul eparhial, de Protoieria Sector IV Capitală, precum şi de către diferite parohii. De asemenea, Corala a participat la Festivalul de pricesne «Blândul Păstor», la Proiectul cultural «Duminica Bunicilor», la tradiționalul concert de pricesne închinat Maicii Domnului cu ocazia hramului istoric al bisericii Adormirea Maicii Domnului din 15 august și la tradiționalul concert de colinde din ziua hramului închinat Sfântului Ierarh Ambrozie din 7 decembrie.
Corala Ambroziana participă, de asemenea, la Proiectul cultural spiritual parohial denumit „Vin colindătorii”. Prin acesta se urmărește nu numai atragerea oamenilor la Biserică, campanie desfășurată mai ales în perioada premergătoare Crăciunului, ci și prin formarea unor cete de colindători, în Ajunul Crăciunului, care se deplasează prin parohie vestind și colindând Pruncului Iisus.
Alte participări ale Coralei Ambroziana:
-
În anul 2015 - a participat la realizarea cd-ului de pricesne „Noi avem o Maica-n cer”;
-
În anul 2016 - a participat la realizarea cd-ului de colinde „Deschide ușa creștine”;
-
La 18 iunie 2017 - a susținut un Concert de pricesne, la Parohia Sfântul Ioan Evanghelistul, cu prilejul Aducerii Brâului Maicii Domnului din Grecia la Bucureşti;
-
La 22 noiembrie 2017 - a participat la Proiectul Cultural “Culorile muzicii”, organizat la Palatul Național al Copiilor și produs în cadrul Programului de Microgranturi pentru proiecte comunitare 2017, alături de elevii Școlii Gimnaziale Speciale pentru Deficiențe de Vedere din Bucureşti. Proiectul a fost promovat de către Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB şi susținut de Fundația Comunitară Bucureşti;
-
La 3 decembrie 2018, la Palatul Național al Copiilor, corala a participat la Concertul omagial dedicat Centenarului României și denumit „Doamne ocrotește-i pe români”;
-
La 7 decembrie 2018 – cu prilejul sărbătoririi Centenarului – corala a participat la realizarea şi lansarea cd-ului de colinde tradiționale românești „Colindăm Pruncului Iisus”, editat de preoții parohiei;
Cu prilejul Centenarului Marii Unirii, care a avut loc la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, precum şi cu prilejul aniversării celor cinci ani de activitate muzicală, liturgică și culturală, Corala Ambroziana este recunoscătoare Părintelui paroh Mircea Alexa Uţă pentru susținerea constantă și implicarea directă în organizarea activităților muzicale derulate de către aceasta, precum și tuturor credincioșilor care o susțin și cu care formează familia Ambroziana.
VIDEOCLIPURI
Corala Ambroziana:
https://www.youtube.com/watch?v=3RJVERMBRkE
Corala bărbăteasca Sanctus Ambrosius:
https://www.youtube.com/watch?v=KNwNLQuXE6c
Corala Ambroziana - Colinde:
https://www.youtube.com/watch?v=ihWFBdKxANU
https://www.youtube.com/watch?v=pV0D5LpQPtU
https://www.youtube.com/watch?v=LWaO87nDqK8
- Detalii
- Categorie: Parohia
Parohia Apărătorii Patriei II se află în partea de sud a Bucureştiului, aproape de periferia oraşului şi este situată pe colina străjuită de vechea mănăstire a Văcăreştilor, demolată de către regimul comunist.
Parohia are forma unui triunghi cu vârful în Piaţa Sudului, cele două catete sunt formate de şoseaua Berceni şi şoseaua Olteniţei, iar baza triunghiului o formează strada cap. Gheorghe Ion, care face delimitarea acestei parohii de parohia vecină Apărătorii Patriei I.
Parohia a fost înfiinţată în anul 1940, prin dezlipirea câtorva străzi de la parohia vecină, pe vremea când pe scaunul de patriarh era Nicodim Munteanu.
Lucrările de construire a bisericii au început în anul 1947 şi au durat până în anul 1948, în vremea arhipăstoririi Patriarhului Justinian. Biserica este zidită pe temelie de beton, cu ziduri de cărămidă cu centuri de beton armat, cu bolţi interioare bine rostuite, învelită cu tablă galvanizată, străjuită de o turlă plasată pe naosul bisericii. Sfântul locaș are lungimea de 17 m, lăţimea de 6,5 m şi înălţimea de 15 m. În interior are o boltă deasupra cafasului, două până la turlă şi una mică între turlă şi altar. Bolţile sunt rostuite în patru despărţituri, formând pe pereţii laterali câte un timpan, iar grinzile care despart bolţile sunt puţin arcuite, iar la capete străjuite de câte o sofită, de unde ţâşnesc fascicole de lumină. Pictura a fost executată de pictorul Beniamin Precup, în tehnica "fresco", în stil neobizantin. Catapeteasma are șase registre şi întreaga pictură aparţine aceluiaşi pictor. Sculptura catapetesmei aparţine maestrei Angela Sersea, donatoarea acestei lucrări.
Biserica are hramurile "Adormirea Maicii Domnului" (15 august) şi "Sfântul Ambrozie al Mediolanului" (7 decembrie).
Primul slujitor al acestui sfânt locaş a fost rânduit în anul 1941, în persoana preotului Constantin Matei (+ 24 martie 2003).
La data de 15 august 2001 a fost instalat în postul de preot paroh părintele Mircea Alexă Uţă, de către P.S. Episcop Ambrozie al Giurgiului, pe atunci Vicar-Patriarhal.
La data de 14 octombrie 2001, de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, a demarat programul parohial denumit «Şcoala de Duminică», care cuprinde pe de o parte programe de catehizare a credincioşilor şi formare duhovnicească în cadrul meselor rotunde organizate în fiecare duminică după amiaza, iar pe de altă parte, programe culturale şi sociale, precum meditaţii gratuite de pregătire a elevilor pentru testele naţionale sau programe privind consilierea socială, consilierea juridică, consilierea cadastrală, sau acordarea asistenţei medicale primare prin «Cabinetul Medical Comunitar», deschis în curtea parohiei.
Urmare vizitării Parohiei Apărătorii Patriei II, la data de 1 noiembrie 2001, de către o delegaţie a Arhidiocezei de Milano, părintele Giuseppe Bettoni, paroh al Parohiei S.Angela Merici din Milano, adresează o scrisoare comunității parohiale bucureștene, în care exprimă dorinţa înfrăţirii parohiei catolice cu parohia noastră ortodoxă. În scrisoare se face apel la Charta Oecumenica, document ecumenic internaţional, în care se arată că: “La nivelul comunităţilor locale, trebuie o implicare mai mare şi un schimb de experienţă în catehizare şi pastoraţie”(nr.2). Prin înfrăţire se înţelege favorizarea unor legături de cunoaştere şi colaborare reciprocă, fără nici o formă de prozelitism, în deplin respect al tradiţiilor locale. În şedinţa sa de lucru din 11 noiembrie 2001, Consiliul Parohial al Parohiei Apărătorii Patriei II, analizând oportunitatea înfrăţirii celor două parohii, a hotărât, în unanimitate, înfrăţirea dintre Parohia Apărătorii Patriei II şi Parohia S. Angela Merici din Milano. Urmare aprobării date de conducerea Bisericii Ortodoxe Române, pentru parohia ortodoxă, și de cea Catolică, pentru parohia catolică, la data de 20 ianuarie 2002, în numele celor două comunități parohiale, preoții parohi au semnat, la Milano, în cadrul unei ceremonii, documentul denumit „Înfrăţirea Ecumenică”. Este vorba despre o acţiune importanta în istoria relaţiilor ecumenice dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Catolică, în procesul de apropiere și regăsire a unității Bisericii lui Hristos, aflată din anul 1054, în schismă.
La data de 25 martie 2002, a fost lansată pe internet pagina web a parohiei, care prezintă principalele activităţi din viaţa pastoral misionară a acesteia, informând, în mod prioritar pe enoriaşii parohiei şi deopotrivă pe ceilalţi vizitatori ai site-ului, despre activitățile pastoral misionare derulate în parohie şi în Biserica Ortodoxă Română, invitându-i să se alăture celor care se implică în derularea programelor cultural, sociale şi pastorale parohiale.
La data de 11 aprilie 2003, s-a constituit Organizaţia de Tineret «Sfântul Ambrozie» din cadrul Parohiei Apărătorii Patriei II, care reuneşte pe tinerii în vârstă de peste 12 ani, care doresc şi vor să se implice în acţiunile pastoral misionare ale parohiei. Organizaţia a adoptat Statutul de organizare şi funcţionare şi a ales Comitetul de Conducere, format din 16 tineri. Comitetul lucrează în comisii de specialitate, sub îndrumarea şi purtarea de grijă a preotului paroh.
La data de 15 septembrie 2003, Eminenţa Sa Cardinalul Dionigi Tettamanzi, Arhiepiscop emerit de Milano, însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Române, a vizitat Parohia Apărătorii Patriei II. Cu acel prilej, în prezenţa celor două delegaţii de ierarhi, preoţi şi credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai Bisericii Catolice, a fost inaugurat noul hram al bisericii parohiale, dedicat Sfântului Ierarh Ambrozie al Mediolanului. Cu acel prilej, Eminenţa Sa a afirmat că «Parohia Apărătorii Patriei II este cea dintâi parohie ortodoxă din lume care are ca patron și ocrotitor pe acest mare sfânt ce a trăit în sec. al IV-lea, în perioada Bisericii nedespărţite». Sfântul Ambrozie a devenit, astfel, un sfânt latin, ocrotitor al unei parohii ortodoxe răsăritene latine.
La solicitarea părintelui paroh Dr. Mircea Alexă Uţă, cu sprijinul Rev. Giuseppe Bettoni, paroh al Parohiei S. Angela Merici din Milano, Excelenţa Sa Erminio de Scalzi, Abatele Bazilicii Sfântului Ambrozie din Milano a donat Parohiei Apărătorii Patriei II părți din moaştele Sfântului Ambrozie, care au fost aduse și depuse în biserica parohială la 6 decembrie 2004, pentru a fi venerate și cinstite atât de către credincioşii ortodocși, cât și de cei catolici.
Baldachinul, unde au fost așezate sfintele moaște, a fost realizat prin contribuţia enoriaşilor parohiei și sfințit la data de 7 decembrie 2006. În aceeaşi zi, a avut loc inaugurarea noii intrări la biserica parohială din sos. Olteniţei, aşa cum a fost intrarea la începuturile parohiei, lucrare realizată cu sprijinul Domnului Adrian Inimăroiu, Primar al Sectorului 4, corectându-se, astfel, o nedreptate făcută de către fostul regim comunist, care a forţat parohia să folosească o intrare secundară din strada lăturalnică Lunca Bârzeşti.
În perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2009, au fost executate importante lucrări de restaurare a bisericii parohiale. Astfel, în data de 17 noiembrie 2008, au început lucrările de restaurare - conservare a picturii bisericii, executate de către echipa pictorului restaurator Elena Vasilescu. Restaurarea iconostasului şi poleirea acestuia a fost executată de către tânărul pictor Aurel Dumitrescu. Turla bisericii a fost izolată termic şi tencuită pe exterior, a fost înlocuită tabla de pe acoperişul Sfântului Altar şi a fost grunduit şi vopsit acoperişul turlei şi al întregii biserici; au fost făcute reparaţii la pereţii sfântului locaş şi realizată izolaţia termică în zonele afectate de umiditate; au fost scoase ancadramentele de lemn ale arcadelor de la intrarea în biserică, a fost extins lumânărarul şi făcute reparaţii la cel existent. Pe locul fostului pridvor, care se afla într-un grad avansat de deteriorare, a fost rezidit, din temelie, un alt pridvor din cărămidă, realizându-se totodată şi pictura interioară a acestuia, iar la ferestre au fost montate vitralii. Au fost executate lucrări de extindere şi pictare a proscomidiarului şi montarea unei uşi la Sfântul Altar; în proscomidiar a fost executat un baldachin şi mobilier specific.
În data de 6 decembrie 2009, în cel de-al III-lea an al arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul împlinirii a cinci ani de la aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Ambrozie, s-a resfinţit biserica Parohiei Apărătorii Patriei II – Sf. Ambrozie, de către P.S. Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.









